Poliția îl caută pe fondatorul unei companii de fabricare a mobilei de bucătărie, Mihail Șaran, anchetat într-un dosar de escrocherie, pornit după ce sute de clienți au plătit avans la bucătării, în medie 6.000 de euro, dar au rămas fără bani și fără mobilă. Acesta se afla în arest la domiciliu și urma azi să fie repus după gratii în penitenciar, dar a dispărut înainte ca judecătorii să-i anunțe decizia.
Ca să nu fIe găsit, și-a scos brățara electronică de monitorizare. Poliția spune că acesta ar fi fugit cu automobilul unuia dintre avocații, pe care l-ar fi furat. Aureliu Grosu, unul dintre apărători neagă însă această acuzație.
PCCOCS spune într-un comunicat că Mihail Șaran urma să revină în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce anterior Curtea de Apel Chișinău a admis recursul avocaților și l-a plasat în arest la domiciliu. Deși inițial era prezent la ședință, ulterior, acesta n-a mai revenit în fața magistraților când au admis cererea acuzatorilor.
Potrivit poliției, acesta a părăsit Judecătoria Ciocana până la pronunțarea hotărârii de înlocuire a măsurii preventive de arest la domiciliu în arest preventiv pentru 30 zile. Într-un comunicat emis de PCCOCS se spune însă că după ședința de examinare a demersului procurorului, până la pronunțarea încheierii, învinuitul sa deplasat în parcul „Dendrariu.”
Acolo, acesta a forțat și a înlăturat de pe corp brățara electronică în baza căreia era monitorizat de oamenii legii, a aruncat haina în care era îmbrăcat, ca să nu fie recunoscut și a evadat. Oamenii legii au postat și o înregistrare video prin care se vede cum Șaran își scoate brățara GPS.
Unul dintre avocații lui Șaran, Aurel Grosu a declarat pentru Orizont TV că a aflat din presă despre evadarea clientului său.
AUREL GROSU, avocat: „ Eu nu am legătură cu el de dimineață, când a i-a fost rău și a plecat acasă. A văzut probabil că nu poate găsi dreptatea posibil și…
– Admiteți că clientul dvs. ar fi fugit?
– Dacă toți spun că nu-l pot găsi, tot ce e posibil, eu la telefon nu am vorbit de azi dimineață.
– De ce ar fi făcut asemenea gest?
– Eu mă gândesc că a pierdut încrederea în tot. A văzut că nu ascultă nimeni ce vorbim noi. ”
Apărătorul a respins categoric acuzațiile oamenilor legii precum că Șaran ar fi furat mașina avocaților săi. Potrivit apărătorului, clientul său a plecat de la Judecătorie cu celălalt apărător, dar a coborât în apropiere de Universitatea de Medicină.
AUREL GROSU, avocat : „ Nu i-a furat mașina, dar l-a dus până aproape de casă.Așa că nu i-a furat nici lui mașina. Faceți-vă concluzii ce declară poliția. Eu nu știu de unde au luat ei așa declarații. ”
Șeful Secției Comunicare și Protocol, Diana Fetco nu ne-a răspuns la telefon pentru un comentariu. Potrivit oamenilor legii, Mihail Șaran a pus în aplicare o schemă prin care își însușea banii clienților, dați în avans, fără să le livreze mobila comandată. Potrivit datelor din dosarul penal, escrocheria pusă la cale de către fondator a cauzat prejudicii de aproape 40 de milioane de lei, cu 158 de victime în Moldova. Investigațiile continuă, timp în care persoanele vizate în dosar se prevalează de prezumția nevinovăției, potrivit legii.