Zilele trecute, când temperaturile au scăzut simțitor, iar ploaia nu a încetat practic să cadă, au fost o provocare mai ales pentru oamenii străzi. Unii dintre ei sunt ajutați să treacă mai ușor peste vremea grea de Casa de Milostenie „Sf. Cneaghină Elizaveta” a Bisericii Ortodoxe din Moldova, care le oferă un prânz cald și o vorbă bună. Aceștia nu sunt însă singurii oameni năpăstuiți, care au aflat despre existența organizației și știu deja unde să meargă pentru a primi hrană. Lor li se alătură șomerii și pensionarii, cărora nu le ajung bani pentru viaţă. Se adună cu toții la o oră fixă într-un adăpost improvizat de lângă Penitenciarul Nr13 și așteaptă cuminți să primească hrana caldă, gătită ca acasă, acesta fiind pentru mulți dintre ei singurul mod de a supraviețui.
În jurul orei 13 în Chișinău, într-un foişor improvizat lângă Penitenciarul Nr. 13, se adună un grup de oameni. În curând, va fi adusă mâncarea, așa că fiecare se grăbește să ocupe rând că s-o primească.
Vladimir, un bărbat în scaun cu rotile, apare printre primii. Tot acolo își petrece nopţile. Toată viața a lucrat lăcătuș la diferite uzine. La una dintre întreprinderi i-a fost pierdut carnetul de muncă. A muncit cu ziua. Acum, după un accident vascular cerebral, nu mai poate să lucreze. Mai nu a făcut altul, din cauza frigului, spune el.
VLADIMIR CHIŢENCO, om al străzii: „Sincer, mai n-am murit ieri, chiar aici. Nicăieri, chiar aici, în stradă”.
Vladimir spune că nu are la cine să apeleze pentru ajutor.
VLADIMIR CHIŢENCO, om al străzii: „Rude n-am, toți au murit. În strada Haltei nu mă primesc. Ar putea să-mi facă o pensie acolo… Asta-i tot”.
Şi Nicolai vine aici în fiecare zi, dar nu singur, ci cu Andrei: ăsta e numele ghidului său de rasă Labrador. Tânărul are probleme grave de vedere încă din copilărie, ceea ce-l pune în dificultate la găsirea unui loc de muncă. Se întreține doar din pensia socială, așa că ajutorul de la Casa de Milostenie este pentru el singura posibilitate de a mânca.
NICOLAI ZAIMENŢEV, șomer: „Am încercat să-mi găsesc un loc de muncă, dar acum au fost reduceri în Societatea Nevăzătorilor, eu munceam acolo, dar am fost redus, nu este de lucru. Închiriez un apartament, iar aici mănânc”.
Bărbatul a venit din Comrat în speranța că va găsi în capitală un loc de muncă, dar nimeni nu-l angazează.
NICOLAI ZAIMENŢEV, șomer: „Eu am absolvit o școală de muzică, am studii superioare, sunt muzician. Dacă îmi găsesc un loc de muncă, nu mai vin aici. Caut un loc de muncă, nu găsesc. Vreau sa muncesc, dar n-am unde”.
Acest tânăr îmbrăcat bine nu este un lucrător de birou sau un asistent social, ci încă unul dintre cei care vin aici pentru ajutor. Florin spune că a fost cândva bucătar-şef într-un restaurant și a hrănit oamenii cu mâncare delicioasă, dar după divorț și pierderea mamei, toate parcă s-au dus de râpă.
FLORIN BATORSCHI, șomer: „Mama a murit, eu am divorțat și aşa mai departe, iar fratele mi-a spus că este o organizație care mă poate ajuta să mă ridic. Să mă ajute. Mă gândesc să mă angajez în biserică”.
Mătușa Vera este unul dintre voluntarii care împart mâncarea caldă sărmanilor și mai schimbă o vorbă cu ei.
VERA, voluntară: „Îi ajut. Preotul care aduce mâncare nu are timp s-o împartă. Eu ajut la împărțirea pâinii, la una sau alta, le dăm băieților să mănânce. Așa trebuie în vremurile noastre. E greu, desigur, dar eu vreau să o fac, îmi place să ajut oamenii”.
Potrivit lui Dumitru, dacă anterior doar cei fără adăpost veneau pentru un prânz, acum din ce în ce mai des printre nevoiași apar pensionarii.
DUMITRU VIDRAŞCU, poslușnic: „În data de 16 ianuarie s-a deschis această casă de milostenie pentru a ajuta sărmanii, oamenii nevoiași și nu doar. Sunt familii care din motive că au pierdut serviciu sau pentru că au copii mulți și nu reușesc să-i hrănească sau nu au cu ce, îi ajutăm și pe ei. Pensionarii care vin aici, în ultima perioadă s-a mărit numărul lor pentru că situația este grea și ei nu pot să-și mențină existența”.
Un alt interlocutor al nostru, Victor, spune că a lucrat mulți ani regulator de echipamente radioelectronice, apoi paznic. A sosit timpul să se pensioneze, rudele fac bani, dar nu țin legătura cu el. Pensia nu ajunge pentru mâncare, la lucru nu-l ia nimeni, așa că vine aici.
VICTOR, pensionar: Vin aici, deocamdată. Am rude: soția în Cehia, fiica în Rusia. Nu vă ajută? – Nu. – Veniţi deseori aici? – Da. – De ce anume aici? – Unde altundeva?”.
Aziluri pentru persoanele fără adăpost, care asigură cazare și hrană, sunt în Chișinău, Bălți, Strășeni și Orhei. Am telefonat la Centrul de găzduire și orientare a persoanelor fără domiciliu stabil, din str-la Haltei, pentru a afla cum stau lucrurile acolo, câți beneficiari sunt și câți ar mai încăpea, dar persoana care a răspuns la telefon ne-a spus că va transmite administrației întrebarea noastră.
Până acum însă nimeni de acolo nu ne-a contactat. Reprezentanţii Ministerului Muncii și Protecției Sociale au promis că o să ne răspundă mai târziu la întrebarea ce protecție socială din partea statului există pentru oamenii fără adăpost și câți bani în 2023 au fost alocate serviciilor speciale pentru ei.
