În 15 localități din centrul și sudul țării există probleme de furnizare a energiei electrice, arată ultimele informații prezentate de Premier Energy Distribution, la ora 16.00. În raioanele Telenești și Leova sunt câte patru localități fără curent, iar în raioanele Strășeni, Hîncești și Nisporeni energia electrică lipsește parțial sau în totalitate în câte o localitate.
Reprezentanții companiei mai precizează, într-un comunicat de presă, că depunerile masive de chiciură pe liniile de electricitate și piloni au cauzat deteriorarea acestora și căderea lor. De asemenea, accesul dificil a tehnicii speciale și lipsa ei în unele zone înzăpezite creează dificultăți în plus echipelor de intervenție.
În context, a fost nevoie de implicarea tehnicii grele a Inspectoratului pentru Situații de Urgență pentru a asigura accesul în vecinătatea satului Cioara din raionul Hîncești. Din același motiv, în satul Cărpineni, același raion, echipele tehnice nu pot interveni, deocamdată. Din cauza vremii, pe parcursul zilei, sa depus chiciură pe rețelele electrice, astfel s-au produs noi deconectări de energie electrică.
soldată cu producerea de noi deconectări avariate în zonele supuse respectivului fenomenul natural extrem. Astfel, în timp ce în unele localități de către echipele de intervenție operativă ale ÎCS Premier Energy Distribution SA era restabilită furnizarea energiei electrice, în altele aceasta dispărea, urmare a producerii de noi defecțiuni în consecința agravării stării vremii.
17 localități din sudul și centrul țării au rămas fără curent, din cauza cablurilor electrice care s-au rupt, în urma depunerilor de chiciură și a vântului puternic. Despre aceasta anunță Premier Energy Distribution. Potrivit companiei, în raionul Leova sunt 6 localități afectate de intemperie, în raionul Hâncești lipsește energia electrică parțial sau în totalitate în 6 localități, în Cantemir – 3 localități și în Strășeni în două localități.
Rafalele puternice de vânt au aruncat peste rețele crengile copacilor din apropiere, cauzând, de asemenea, ruperea conductoarelor. ”De notat că la această oră este semnalată depunerea masivă a chiciurei în regiunea satului Lozova, Strășeni și în zona orașului Călărași”, mai spune Premier Energy, care menționează că echipe de intervenție deja lucrează pentru restabilirea funcționalității rețelelor.
❄
Defecțiunile din rețele se datorează depunerilor masive de chiciură, care cauzează ruperea conductoarelor, defectarea izolatoarelor și deteriorarea armaturii de fixare. Și căderea ramurilor
copacilor peste rețele au cauzat, de asemenea, ruperea conductoarelor.
⚠Deoarece riscul de accidentare prin electrocutare din cauza existenței conductoarelor rupte mai persistă, ÎCS Premier Energy Distribution SA atrage atenția populației și agenților economici să respecte cu strictețe regulile de securitate electrică și să nu întreprindă acțiuni nesigure:
– ocoliți de departe și nu atingeți conductoarele electrice căzute avariat la pământ sau care atârnă suspect de pe piloni și copaci;
– marcați la distanță locul rupturii conductorului electric şi securizați perimetrul acestuia până la intervenția electromontorilor pentru a restricționa astfel accesul persoanelor şi a animalelor domestice în zona de risc de electrocutare;
– nu interveniți în instalațiile electrice deoarece aceste acțiuni vă pun în pericol viața;
– instruiți copiii cum să se comporte în această situație, cereți-le să comunice imediat unui adult despre orice cablu suspect văzut pentru a transmite informația respectivă furnizorului de energie electrică;
– despre orice incident informați în regim de urgentă operatorul de distribuție la telefonul Serviciului 24h – 022 43 11 11 sau la cel local, indicat în factură.
Depunem toate eforturile pentru restabilirea operativă a furnizării energiei electrice către toți consumatorii afectați.)