Fostul prim-ministru Vasile Tarlev consideră actualele tarife la gazele naturale exagerate. În cadrul emisiunii PULS de la Orizont TV acesta a declarat că, în opinia lui, acest preț este rezultatul greșelilor guvernării, dar pentru care azi plătesc cetățenii de rând.
VASILE TARLEV, ex-premier: Tarifele actuale sunt exagerate, se va schimba puterea și cei care vor veni, dacă vor fi profesioniști, vor face o analiză la politica tarifară din ultimii doi ani, și mulți ar trebui să ajungă la pușcărie. Fiindcă astăzi, când în Europa prețul la gaz e de 400 de dolari per mia de metri cubi, consumatorul nostru plătește 1.800 de dolari. Unde-s banii? Acoperirea unor greșeli celor care au adoptat niște decizii incorecte? Modificarea tarifelor la gaze, ca minimum, îmbunătățirea lor poate să o facă nu numai Parlicov, că-i prim-ministru, dar poate să o facă primul ministru, simplu, printr-o decizie, printr-o dispoziție corectă. Și președintele statului poate să o facă.
Tarlev consideră că prin aceste tarife, oamenii sunt sărăciți, amăgiți și duși în eroare.
VASILE TARLEV, ex-premier: Moldova plătește astăzi 1.800 de dolari per mia de metri cubi, când pe piața europeană la bursă e 400 de dolari. Eu astăzi am asigurat un contract cu relațiile mele de vânzare a gazelor în România cu 370 de dolari. Dar un prim-ministru în exercițiu poate să asigure un preț nu mai mare decât eu l-am hotărât, că eu nu sunt în funcție astăzi. De aceea, consider că Moldova plătește exagerat de mult, neargumentat, iar oamenii sunt sărăciți, amăgiți și duși în eroare, și plătesc bani pe tarifele gazelor naturale unor funcționari corupți și necompetenți care au cumpărat aceste gaze naturale. Și aici nu știu cu ce se ocupă organele de drept, nu știu cu ce se ocupă Curtea de Conturi, nu știu cu ce se ocupă alte organe.
Până la moment, reprezentanții guvernării nu au răspuns acestor acuzații.
Amintim că în octombrie, 2021, gigantul rus Gazprom şi Republica Moldova au anunţat prelungirea cu cinci ani a unui acord de livrare a gazului rusesc către Chişinău.
La negocieri a participat ministrul de atunci al Infrastructurii Andrei Spînu. Atunci el garanta că a negociat un preț și condiții bune pentru Republica Moldova.
Însă, la 1 octombrie, 2022, concernul rus Gazprom a redus cu 30% livrările de gaze naturale.
Astfel, în urma unei noi înțelegeri, din decembrie 2022, Centrala termoelectrică de la Cuciurgan, din regiunea transnistreană, primește întregul volum de gaze naturale achiziționat de R. Moldova de la Gazprom, iar în schimb furnizează curent electric malului drept.
De asemenea, precizăm că din 1 aprilie s-a modificat formula de calcul a gazelor procurate de la Gazprom, fapt care a permis reducerea semnificativă a prețului, care va fi de 673 de dolari pentru o mie de m3. Prețul a fost anunțat de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, care a precizat că întregul volum de achiziție de la compania rusească va fi livrat regiunii transnistrene.
Până la moment, încă nu se știe care va fi prețul gazului în aprilie, furnizat de întreprinderea de stat „Energocom” consumatorilor de pe malul drept.