Andriana Brașoveanu, administratorul celor 40 de firme pe care acționa Bismobil Kitchen România, a fost arestată la domiciliu pentru 30 de zile. Aceasta, alături de Mihail Șaran, și alți parteneri, a păgubit sute de români cu mobilă de bucătărie scumpă, dar care nu a mai fost livrată niciodată. Prejudiciul în România este de peste 4 milioane de lei, scrie presa română, scrie Newsmaker.MD.
Tribunalul Iași a decis ca măsura preventivă a arestului la domiciliu, să fie aplicată pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 29 martie până la data de 27 aprilie 2023, inclusiv, „constând în obligația impusă inculpatei de a nu părăsi imobilul în care locuieşte efectiv, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza și de a se supune obligațiilor stabilite de acesta”.
Procurorii au cerut arestarea preventivă a Andrianei Brașoveanu, dar instanța a respins acest lucru și a dispus arestul la domiciliu. Pe lângă interdicția de a părăsi domiciliul, acesteia i s-a interzis să ia legătura cu mai multe persoane implicate în dosar.
Tribunalul Iași a dispus acest lucru în urma perchezițiilor pe care le-au făcut în 28 martie 2023, în toată țara. S-au făcut 42 de percheziții, câte firme au deschis în România Andriana Brașoveanu, Mihail Șaran și partenerii lor locali. La Cluj, a fost deschisă o firmă-LSS Partner BK SRL– alături de Lorand Soares Szasz, expert în creșterea accelerată a IMM -urilor (întreprinderi mici și mijlocii), iar procurorii au făcut percheziții.
Cum au fost înșelați zeci de români cu mobilier de bucătărie exclusivist
Cetățenii moldoveni Mihail Șaran, asociat unic la SC Bismobil Kitchen SRL (firma „mamă”) și Andriana Brașoveanu, administrator la toate cele peste 40 de firme pe care lucrează brandul Bismobil Kitchen, au pus la punct schema perfectă.
Bismobil Kitchen a înfiintat cât mai multe firme pe care făcea contracte, peste 40 de SRL-uri (toate cu același administrator – Andriana Brașoveanu). În fiecare oraș a făcut contract pe altă firmă și în felul ăsta, oamenii au fiecare contract cu altă firmă din șirul de peste 40, fiecare cu capital cât de mic posibil, de 200 de lei, în general. Fiind atât de multe firme, acum e foarte greu să îi găsești pe toți și să stabilești, că, de fapt, principalii vinovați de situație sunt aceleași persoane. În caz de faliment, clienții nu prea mai au ce recupera.
La Cluj-Napoca, cei doi au fost asociați cu Lorand Soares Szasz, autoproclamat expert în „cresterea accelerată a IMM-urilor”. Sfaturile de afaceri au dat greș în acest caz, pentru că în 21 noiembrie 2022 showroom-ul s-a închis, iar tot atunci Lorand Soares Szasz a ieșit din firma care a înșelat mulți clujeni, care așteptau mobilele de bucătărie și nu au fost livrate nici astăzi. Szasz spune că este nevinovat și că nu știa de problemele firmei. Cert este că a ieșit din firma chiar în ziua închiderii showroom.
Amintim că Mihail Șaran a fost reținut pe 19 ianuarie la Aeroportul Chișinău, în timp ce încerca să părăsească țara. Acesta își va petrece următoarele 20 de zile în arest preventiv la Penitenciarul 13.
Neregulile au început acum trei luni în România. Presa de acolo scrie că mii de români au rămas fără bani și mobilă. Potrivit Știri de Cluj, până acum au fost depuse 54 de plângeri la poliție, iar în 15 cazuri a fost inițiat dosar penal pentru înșelăciune.
Totodată, Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor informează consumatorii cu privire la suspiciunile de înșelătorie în privința companiei Bismobil Kitchen.
Ulterior, încă cinci persoane din cadrul companiei „Bismobil Kitchen”, cu rol de contabili și agenți de vânzare, au fost reținute, pe 27 ianuarie. S-a întâmplat după ce ofițerii de urmărire penală au efectuat 19 percheziții la mai multe adrese din Chișinău.
Curtea de Apel Chișinău a admis, pe 29 martie, recursul avocaților și l-a plasat pe Mihail Șaran în arest la domiciliu pentru 20 de zile. Decizia este irevocabilă.