Copila de 12 ani, lovită mortal de un troleibuz în sectorul Ciocana, a fost recunoscută după adidași, iar mama fetiței a fost informată despre moartea fiicei sale de bunica fetei. Despre aceasta a spus o prietenă a familiei, la emisiunea ”Puls”, de la Orizont TV. Prezente în platou au fost și două dintre pasagerele troleibuzului implicat în accident. Acestea susțin că, șoferița avea un comportament foarte inadecvat în trafic. Mai mult, potrivit lor, femeia înjura și, înainte de impact, fusese la un pas de a tampona alți doi pasageri, pe zebră.
Violeta Stadnițcaia, una prietenele familiei îndurerate, a declarat că în ziua accidentului, Anastasia era așteptată de profesorul de engleză la care mergea la ore adăugătoare. Potrivit femeii, copila a traversat regulamentar zebra, când a fost călcată de troleibuz. Înainte de asta, ea cedase trecerea la trei mașini și a încercat să se ferească de troleibuz, dar oricum a fost lovită și a decedat la fața locului. Oamenii legii au găsit carnetul de elev și au apelat conducerea Liceului unde fata își făcea studiile, iar ulterior diriginta copilei a sunat-o și pe mama Anastasiei.
VICTORIA STADNIȚCAIA, prieten de familie: „ Nimeni nu putea să-i spună despre o asemenea tragedie. Diriginta a întrebat-o unde este copilul ei. Mama a sunat-o, dar fata nu răspundea și astfel a trimis-o pe bunica ei să verifice dacă a ajuns la ora de engleză. Bunica a ajuns la locul accidentului și copila era deja acoperită. Bunica s-a simțit rău și a fost transportată la spital. Deja ea anunțat-o pe mamă că Anastasia a fost lovită de un troleibuz”.
Una dintre prietenele Anastasiei, dar și profesoara de engleză au recunoscut-o pe fată după adidași.
GALINA NASTASIUC, mama prietenei Anastasiei: „Copilul meu m-a sunat și mi-a spus: mama, aici a fost lovită o fată. Eu i-am spus: Taiocica, urcă în troleibuz și vino acasă. Ea îmi spune: mama, adidașii îmi sunt cunoscuți”.
VILENA TOMULEȚ, profesoară de engleză: „Mie mi-au spus colegii că pe bulevardul Mircea cel Bătrân a fost lovită o fetiță, dar eu nu m-am gândit că poate fi Anastasia și ulterior, în timpul lecției, copiii știind despre asta au început să-mi trimită diferite fotografii. În acel moment, eu am văzut adidașii ei, anterior eu i-am spus: Anastasia, tu ai adidași foarte frumoși. Deci eu am recunoscut-o după adidași, dar în acel moment eu nu vroiam să cred că asta este ea”.
Două dintre pasagerele care se deplasa cu troleibuzul nr.13 au declarat în cadrul emisiunii PULS de la Orizont TV că șoferița se grăbea și avea un comportament extrem de agresiv în trafic. Elena, susține că a coborât din acel vehicul cu doar câteva stații înainte de accidentul îngrozitor, dar în timpul călătoriei mulți din cei care se aflau în troleibuz și-au făcut impresia că șoferița pur și simplu nu putea manevra vehiculul.
ELENA ZAIAȚ, pasageră în troleibuzul nr.13: „Eu am observat careva momente, doamna a început a claxona troleibuzul din față, a început a gesticula, a început a înjura, adică a scos o mână prin geam și a început a înjura șoferul din față. După care a început călătoria în sine și am văzut că de fapt nu este o discuție între șoferi, este un comportament indecent și inadecvat al doamnei. Toată lumea era speriată, fiind copii, fiind însărcinate, fiind bătrâni în troleibuz, toți eram unii peste alții. Am încercat cumva să revenim din acest șoc, după care iarăși au urmat câteva manevre de acestea de bruscare. Cineva spunea: Doamne, ce-i cu șoferul, el nu știe a conduce?”
Pasagera a mai declarat că șoferița, înainte de cumplitul accident, a fost la un pas de a tamponat și alte două femei pe zebră.
ELENA ZAIAȚ, pasageră în troleibuzul nr.13: Multe persoane au coborât la Gara de Nord. Au coborât inclusiv o doamnă de până la 50 de ani, cu altă doamnă de circa 70 de ani la subraț, care mergea mai greuț. Doamnele, fiind ultimele coborâte, au încercat să traverseze, erau deja cu pasul pe zebră, iar șoferița a încercat să pornească troleibuzul. A urmat un schimb de replici, cu înjurături. Nu aveau prioritate pasagerii înaintea dumneaei”.
Elena Zaiaț este de părere că indiferent de cauză, cea mai mare responsabilitate o poartă șoferița care și-a luat angajamentul să transporte persoane.
Avocatul șoferiței a refuzat să participe la emisiune, menționând că va veni cu reacții doar după finalizarea anchetei.
Amintim că, vineri, 24 martie, a avut loc un cumplit accident rutier care s-a soldat cu decesul unei minore de 12 ani. Copila a încercat să traverseze regulamentar strada pe trecerea de pietoni pe bd. Mircea cel Bătrân din sectorul Ciocana al capitalei, moment în care a fost tamponată mortal de un troleibuz de pe ruta nr.13.
Potrivit poliţiei, pe acest caz a fost deschisă o anchetă. Oamenii legii precizează că fata traversa strada regulamentar. Șoferița fusese inițial reținută pentru 72 de ore, iar ulterior, plasată în arest preventiv pentru 30 de zile, măsură considerată de avocatul ei una prea dură.
Totodată, opt angajați din cadrul Regiei Transport Electric Chișinău au fost suspendați din funcție, pe perioada unei anchete de serviciu, inițiată în urma cazului de vineri, fapt confirmat și de RTEC. De asemenea, instituția a anunțat verificări suplimentare și controale mai riguroase a șoferilor de troleibuze, atât starea fizică, cât și cea psihologică a acestora.
Anterior, reporterii Orizont TV au reușit să stea de vorbă cu mai mulți angajați ai RTEC. Cu solicitarea de a le fi păstrat anonimatul, unii au relatat că această șoferiță avea o experiență de numai o săptămână, dar cu toate acestea a fost plasată pe linia 13, considerată una dintre cele mai complicate, din cauza ambuteiajelor și timpului insuficient acordat șoferilor pentru parcurgerea acestui traseu.
Conducătorii de troleibuz de pe respectiva rută ne-au spus că s-au plâns conducerii instituției, dar nu au primit niciun răspuns. De cealaltă parte, RTEC a infirmat faptul că ar fi existat nemulțumiri din partea personalului regiei.
Mai mult, mai spun colegii șoferiței, în ziua accidentului, ea ar fi condus cu viteză, pentru că era grăbită de un alt troleibuz de pe linie, care o ajunsese din urmă.
Și mai grav este că șoferița troleibuzului nici nu a observat momentul impactului, ea și-a dat seama de accident, abia după ce a fost alertată de pasageri.