Șase angajați ai Agenției Servicii Publice, din oficiile Bălți și Chișinău, au fost reținuți pentru punerea în aplicare a unui sistem de colectare ilicită a banilor de la candidații pentru obținerea permisului de conducere. Sumele pretinse pentru un carnet de șofer variau între 400 și 1200 de euro. Discuții între examinatori și imagini video, au fost publicate de către Centru Național de Anticorupție. Cum comentează ASP cazul, vedeți din subiect.
Potrivit ofițerilor CNA, în urma punerii în aplicare a schemei de corupție, în care cei implicați ar fi primit sute de euro de la candidați pentru obținerea permisului de conducere, se colectau lunar aproximativ 20 000 de euro. Ulterior, banii erau transmiși unor responsabili de la Chișinău pentru acoperirea faptelor ilegale, spun oamenii legii. Centru Național Anticorupți a publicat imagini video cu momentul în care sunt transmise unele sume de bani reprezentantului ASP din Capitală.
EXTRAS DIN DISCUȚA DINTRE DOI EXAMINATORI:
X – Ai lei la tine?
Y. – Ți-am spus că n-am.
X. – Ai euro?
Y. – În mașină sunt, trebuie să mă duc să iau.
X. – Ai în mașină?
Y. – 50 și vreo 400 de euro pot să găsesc matincă.
X – Cobori amu? Y. – Î?
X – Cobori amu?
Y. – Ție amu îți trebuie? Hai să începem și am să-ți dau.
X – Apoi zic: amu ai la tine 400 ? Y. – Da, da, da.
X – Aici la tine ai 400 ? Y. – Nu, nu, acolo.
X.- Hai, du-te cu Andriuha. Dacă ceva îi dai lui, că el vrea să se ducă.
Y. – Și aceia tot? 50 și 400, așă să-i dau lui Andrei ?
X. – Da, da, da, da. ”
Totodată, CNA a făcut publică stenograma și extrasul discuției dintre alți doi examinatori, care ar fi fost implicați în shemă.
EXTRAS DIN DISCUȚA DINTRE DOI EXAMINATORI
Y. Tu la tine trebuie să ții.
Z. Eu așa am obosit, dacă sincer. Îți spun…
Y. Eu te înțeleg. Decât pe urmă să te…
Z. Că… b**a…
Y. …
Z. Apetiturile îs mari, b**a, dar…
Y. Nu se mânțănește nimeni de nimic.”
Procurorii au efectuat 19 percheziții în oficiile ASP din Bălți, dar și în automobilele și la domiciliile angajaților suspectați. Au fost ridicate înscrisuri de ciornă, 30 de mii de euro și 20 de mii de lei, telefoane mobile și arme de foc, deținute ilegal. Responsabilul ASP de la Chișinău a fost prins în timp ce încerca să părăsească Republica Moldova, mai anunță oamenii legii. În automobilul lui, au fost depistate 13 000 de euro, dosite sub capotă. Agenția Servicii Într-un comunicat de presă, ASP menționează că este în comunicare cu instituțile de drept și acordă suportul necesar pentru elucidarea cazurilor. „Agenția își dorește ca acest dosar, de rând cu celelalte pornite de către instituțiile de drept, ce vizează cazuri de corupție cu implicarea angajaților instituției, să ajungă în instanțele de judecată”, se menționează scurt în declarație. Responsabilii de la ASP nu ne-au răspuns la telefon pentru a ne oferi mai multe detalii.