Noi scumpiri în țară. De data aceasta este vorba despre piața pomilor fructiferi. În acest an prețul puieților a crescut cu până la 50%. Cauza acestor scumpiri sunt cheltuielile, la fel, majorate, pe care le suportă pomicultorii, pentru creștere și transport. De cealaltă parte, cumpărătorii spun că prețurile noi bat la buzunar, ei fiind nevoiți să-și cumpere mai puțini puieți pentru plantat, decât au preconizat de acasă.
Puieții de măr, păr, prună și alți pomi fructiferi au ajuns să coste pe piață, 50 de lei bucata, iar cei de vișin și cireș – 100 de lei.
Pomicultorii spun că se întâmplă din cauza cheltuililor pe care le suportă la comercializarea acestor puieți. Deși anul trecu, prețurile pomilor erau cu circa 50% mai mici, în acest an, sinecostul unui puiet a ajuns la 35, 40 de lei, iar în total pentru un sezon, un pomicultor poate să cheltuie și 120 de mii de lei pentru afacerea sa.
Olga Mereuță, un pomicultor din raionul Căușeni, cu o experiență de peste 40 de ani, ne-a spus că în anii buni are profit de circa 70 de mii de lei pe sezon, dar în acest an, speră să ajungă măcar la 30 de mii.
OLGA MEREUȚĂ, pomicultor: „ Anul acesta nu sper, nu sper că nu-i lume absolut deloc, iată vedeți, vin câte unul doi și dacă vin ia uitați-vă cât de mulți sunt, se înșiră unul aici, unul acolo și ce ai dat? Anul acesta sper măcar 30 de mii să am ca să pot lucra mai departe.”
Printre cheltuielile suportate de vânzătorii de puieți se enumeră combustibilul pentru utilajele de prelucrare, pentru care ajung să plătească peste 21 de mii de lei pentru sezon, spun ei. De asemenea, stropitul cu pesticide îi costă circa 7 000 de lei. S-au scumpit și materialele folosite în procesul de creștere, cum ar fi pelicula în care sunt înveșiți pomii, metrul pătrat al căreia a crescut de la 22 la 50 de lei. Nu în ultimul rând, acum costă mai mult și munca zilierilor, care sunt plătiți acum cu 500 de lei, față de 250, 300 de lei, în anii trecuți. Iar pe lângă toate, pomicultorii spun că au fost puternic afectați de seceta anului trecut.
OLGA MEREUȚĂ, pomicultor : „Pe rânduri la noi punem câte 2 000, câte 1 000 pe rând, apoi în jumătate s-au uscat. Primul an, din pepinieră de când sunt eu, s-au uscat, știți anul trecut, lipsă de umiditate totală a fost.”
Pe lângă toate acestea, pomicultorii se plâng că nici nu prea au cumpărători.
„ Pomicultorul vinde puiet unui cumpărător.
– La rădăcină la fundul gropii îi pui cenușă! Și poftim roadă sănătoasă!”
Nicolai, un alt pomicultor, explică lipsa cumpărătorilor prin faptul că nu mai avem tineri gospodari în țară, care ar avea nevoie să-și sădească copaci fructiferi în gospodăriile lor. Preponderent după puieți vin doar bătrânii.
NICOLAI, pomicultor : „Care vine, vine de acesta bătrân și ia câte un puiet, un pom sau o pomușoară și o sădește, dar mai mult…Dar care-s băieți tineri, puternici, ei iau plantații să pună un hectar, jumătate să facă o afacere ceva, dar aici deja afacere n-are cu ce-i face, toți îs bătrâni și pensioneri.”
Prin urmare, comercianții spun că deși au asortiment mare, vânzările rămân mici.
NICOLAI, pomicultor : „Avem copăcei de fructifere, poftim, avem măr, prăsadă, vișin, cireș, abricoși, avem de toate, cumpărători n-avem.”
Iar puieții rămași, ne spune Olga, nu mai pot fi replantați, astfel că aceștia merg ca lemne de foc.
OLGA MEREUȚĂ, pomicultor : „Îmi rămâne producție care n-o putem realiza.
– Și mai departe cu producția care rămâne ce se întâmplă?
– Gata. Coacem plăcinte.
– La foc?
– La foc?. Am lucrat trei-patru ani în ei și îi dăm la foc.”
La rândul lor, moldovenii spun că noile prețuri îi cam bat la buzunar.
„- Vreau să-i punem de la deal de casă pentru că mai înnoim , mai știți cum.
– Ce să spunem, totul sa scumpit în ziua de azi, știm cu toții care-i situați în țară și peste hotare și nu numai.
– Din cauza asta ați ajuns să cumpărați copaci mai puțin decât ați preconizat de acasă?
– Și normal, eu m-am gândit să iau vreo 25 – 30, dar fiind faptul că-i scump tot, am luat numai iată.
– Câți ați luat? Numai 10?
– Da, 10.”
„ – Pentru oameni este prea de tot. Înainte erau 25, 35 de lei.
– Noi simțeam că odată ce produsele alimentare s-au scumpit, atunci totul se va scumpi, merge pe etape. ”
„ – Anul trecut 25, anul ăsta 50, 100.
– Toate se scumpesc, așa-i.
– Cumpărați mai puțin decât ați preconizat de acasă din cauza că s-a scumpit?
– Da, da.
– Cât ați vrut să cumpărați?
– Îmi trebuiau vreo 30, am luat șapte-opt.”
Sezonul de plantare a pomilor fructiferi începe pe data 1 martie și durează până la 1 mai. Un măr sau un prun sădit rodește deja în doi ani, iar părul, gutuiul, vișinul și cireșul au nevoie de patru ani până la prima roadă.