Fostul președinte al țării Igor Dodon nu va putea merge anul acesta în pelerinaj pe muntele Athos. Magistrații Curții Supreme de Justiție i-au respins solicitarea de a-i permite deplasarea în Grecia, pentru câteva zile. Dodon spune că s-a așteptat la o asemenea decizie şi pentru el a fost „principial” să prezinte cetățenilor cum stau lucrurile în justiție. Iar procurorul de caz a declarat că cererea inculpatului a fost una vădit neîntemeiată.
Dodon spune că decizia instanţei n-a fost pentru el o surpiză.
IGOR DODON, fostul preşedinte al Republicii Moldova :„Eu ştiam că nu o să-mi permită să plec pe muntele Athos. Pentru mine lucrul acesta era evident, pentru că s-a văzut cum s-a comportat și procurorul, și judecătorii pe parcursul întregii perioade. Dar pentru mine era principial, stimați concetățeni, să vedeți cu ce justiție avem de afacere. Nu mi-au permis cu copilul să plec în România, care avea nevoie de un tratament, și nu mi-au permis acum să merg, suntem în postul cel mare, pe muntele Athos. Este vorba de un lucru sfânt înainte de post, înainte de Paște.”
PETRU IARMALIUC, procurorul din dosar : „Instanţa a respins cererea inculpatului de a încuviinţa părăsirea teritoriului Republicii Moldova în Grecia, pe muntele Athos, ca fiind una respectiv vădit neîntemeiată. ”
În 16 ianuarie, când fostului șef de stat i se prelungise interdicția de a părăsi țara cu 60 de zile, procurorul din dosar Petru Iarmaliuc declara că există suspiciuni rezonabile că Dodon ar putea părăsi țara. Fostul șef de stat a reiterat însă că nu intenționează să plece din Republica Moldova.
IGOR DODON, fostul preşedinte al Republicii Moldova : „Eu repet încă o dată ceea ce am spus de mai multe ori. Eu am doar o singură cetățenie, cetățenia Republicii Moldova. Nu am de gând să plec din țară. Voi sta aici pentru ca să lupt cu această guvernare. Alte planuri nu am”.
Igor Dodon figurează într-un dosar penal în care este învinuit de îmbogățire ilicită, corupere pasivă, trădare de patrie și acceptarea finanțării partidului politic de către o organizație criminală. Asta după ce în mai 2020 deputatul Iurie Reniță a publicat un video în care se vede cum Igor Dodon primește o pungă neagră de la fostul lider al PDM Vlad Plahotniuc.
Pe 27 iunie, Procuratura Generală a anunțat că fostul președinte s-a ales cu încă un dosar. Acestuia i-a fost înaintată învinuirea în săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu, în cadrul dosarului penal denumit „Energocom”. Fostul șef de stat se declară nevinovat în ambele cazuri.