Producătorii și importatorii de anvelope vor fi obligați să implementeze mecanismul de Responsabilitate Extinsă a Producătorului, începând cu 23 martie. Acțiunea vine ca urmare a unui regulament aprobat prin hotărâre de Guvern care stabilește cerințele privind colectarea, reutilizarea și valorificarea energetică a anvelopelor uzate, transmite IPN.
Solicitat de IPN, șeful Secției mecanisme economice de mediu al Agenției de Mediu, Denis Macovschi, a menționat că acest flux de deșeuri necesită a fi reglementat aparte și sunt stabilite obligațiuni pentru toți actorii implicați în procesul de gestionare a anvelopelor uzate, atât pentru importatorul și distribuitorul, cât și pentru cetățeanul de rând.
Denis Macovschi a explicat că anvelopele nu se supun unei descompuneri biologice. Timpul lor de descompunere este de 600 de ani, ceea ce înseamnă că anvelope, fiind aruncate la întâmplare sau arse și, nemijlocit, lăsate sub razele directe ale soarelui, sub influența directă a precipitațiilor atmosferice, duc la poluarea mediului. Dacă ele ard necontrolat, emană în jur de 23 de substanțe periculoase, opt dintre care sunt cancerigene. De asemenea, sunt emanate gaze toxice care, în funcție de caracteristicile meteorologice, cum ar fi puterea și direcția vântului, pot fi dispersate pe o suprafață de 160 km.
În Republica Moldova sunt trei operatori economici autorizați pentru colectarea deșeurilor de anvelope și doi operatori economici autorizați pentru tratare.
„Distribuitorii de anvelope noi au obligația de a prelua de la cetățeni anvelopele uzate sau deșeurile de anvelope, de a le depozita temporar pe o suprafață betonată, ulterior acestea să fie predate la operatorii economici autorizați pentru colectarea și tratarea deșeurilor de anvelope. Obligația privind gestionarea, începând la colectarea și finalizând cu tratarea, îi revine producătorului/ importatorului de anvelope. Ei trebuie să-și organizeze infrastructura, inclusiv pentru tratare și să obțină, după caz, autorizația de mediu pentru gestionarea deșeurilor, pentru activitatea de tratare sau încheie contract cu un operator economic autorizat pentru tratare”, a precizat reprezentantul Agenției de Mediu.
Una din etapele de implementare a mecanismului de Responsabilitate Extinsă a Producătorului este și înregistrarea pe Lista producătorilor de produse supuse reglementărilor de responsabilitate extinsă a producătorilor. Producătorii de anvelope trebuie să se înregistreze în această listă în termen de trei luni de la data intrării în vigoare a Regulamentului prenotat. Prin intermediul Sistemului informațional automatizat „Managementul deșeurilor” vor depune cererea și lista de documente solicitate.
În anul 2021 au fost valorificate în jur de 760 de tone de anvelope de deșeuri. În anul 2022 au fost importate peste 915 de mii de unități de anvelope noi, peste 13 de mii de unități de anvelope reșapate și peste 280 de mii de camere de aer din cauciuc.