Până la sfârșitul lunii aprilie țara noastră va putea accesa 94 de milioane de dolari din suma totală de 369 de milioane din programul de creditare cu FMI. Anunțul a fost făcut astăzi de premierul, Dorin Recean și șeful misiunii FMI în Republica Moldova, Ruben Atoyan în urma celei de a treia misiuni de evaluare a FMI desfășurată în Republica Moldova în perioada 1-14 martie. Finanțarea este concesională, iar rata dobânzii este 0 la sută în baza mecanismului extins de creditare, se spune într-un comunicat al guvernului. Tot acolo se menționează însă că acordarea banilor în baza Mecanismului de finanțare extinsă prevede o rată anuală a dobânzii egală cu cea pentru Drepturile Speciale de Tragere.
În cadrul unui briefing de presă comun, premierul a declarat că autoritățile de la Chișinău și-au asumat să implementeze hotărât programul pe care l-au agreat cu FMI, în mod special în ceea ce ține de stabilitatea macroeconomică. În opinia sa, acest fapt va ajuta în primul rând la construirea unei economii reziliente.
DORIN RECEAN, prim-ministru: „În această vizită curentă am ajuns la un acord ca țara noastră să poată accesa cele 94 de milioane de dolari din cadrul programului curent cu FMI. Guvernul și toată echipa va trebui să mobilizeze resursele pe intern, să eficientizăm cheltuielile, să avem o guvernare disciplinată și o disciplină bugetară foarte bună. Obiectivul este să creștem economia, să îmbunătățim climatul investițional, să susținem întreprinderile mici și mijlocii ca să accentuăm și să țintim mai bine asistența socială oferită cetățenilor vulnerabili.
Potrivit șefului FMI, programul se realizează, în linii mari, în parametrii conveniți, în pofida unor circumstanțe dificile și a unor crize ce se derulează concomitent.
RUBEN ATOYAN, șeful misiunii FMI: „Autoritățile au respectat toate criteriile de performanță cantitative, reformele structurale avansează treptat, dar mai sunt necesare eforturi pentru a promova integritatea, capacitatea și independența celor mai importante instituții în domeniul prevenirii și combaterii corupției și pentru a consolida aplicarea cadrului legal anticorupție. Noul Guvern a dat semnale clare că este decis să promoveze cu fermitate politici bugetare fiscale prudente, care să fortifice reziliența economiei. Dată fiind probabilitatea destul de mare a materializării unor riscuri, este în continuare extrem de important de promovat politici adecvate, care să fie susținute de partenerii externi prin acordarea suportului bugetar”.
FMI prognozează o redresare ușoară a economiei moldovenești în acest an, dar precizează că perspectivele avansării pot fi periclitate de riscuri semnificative precum prelungirea șocurilor energetice care pot pune presiune pe buget sau escaladarea războiului care ar putea genera noi valuri de refugiați. În luna februarie, în ultimul raport, Banca Națională a Moldovei a prognozat o scădere a ratei inflației anuale de până la 13,7% în 2023 și de 5,5% în 2024. Programul autorităților moldovenești, susținut de FMI, are o durată de 40 de luni și a fost aprobat la 21 decembrie 2021.
În luna mai 2022, a fost majorat volumul total de creditare la circa 826 milioane de dolari SUA, din care 287,2 milioane de dolari au fost deja debursate. Finanțarea în baza mecanismului extins de creditare prevede o rată anuală a dobânzii de zero la sută, o perioadă de grație de cinci ani și jumătate și un termen de rambursare de zece ani.