Două familii din Chișinău, dar și întreaga comunitate de sportivi din Moldova trece printr-o adevărată tragedie, după ce acum trei săptămâni, doi sportivi de câte 12 ani fiecare, Valerian și David au fost loviți din spate de o mașină. Deși ambii băieți erau echipați corespunzător și se deplasau conform regulilor de circulație, lovitura a fost atât de puternică încât Valerian a decedat pe patul de spital, iar David urmează să treacă un lung curs de reabilitare. Invitați în platoul emisiunii PULS de la Orizont TV, părinții copiilor au declarat că cicliștii nu trebuiau să se afle pe acel traseu, în acel moment, ei trebuiau să fie la antrenament, la Valea Morilor. Mai mult, anterior cicliștii nu au parcurs acel traseu, fiind unul absolut nou pentru ei.
ALEXANDRU COȘCODAN, tatăl ciclistului decedat: De multe ori am discutat cu copilul traseele pe care se antrenează. În afara urbei, copiii ieșeau doar cu antrenorul. Adică, cicliștii în față, și în spate, ca o protecție suplimentară era antrenorul. De asemenea traseu, niciodată nu am auzit, în doi ani și jumătate cât Valerian s-a ocupat cu ciclismul. Deci, era un traseu nou pentru David și Valerian.
Tatăl copilului decedat susține că băieții au fost trimiși de unii singuri spre Cricova de către antrenorul lor, pentru a duce o roată de rezervă unui coleg biciclist pomenit în pană.
ALEXANDRU COȘCODAN, tatăl ciclistului decedat: Ei duceau roata aceasta de rezervă unui coleg de-al lor, Dima, la Cricova, care avea pană la bicicletă, era spartă roata. Deci antrenorul i-a trimis acolo. Din telefonul lui Valerian am văzut că Dima l-a sunat, el nu i-a răspuns, căci era la ore. Și deja, din spusele lui David, ei când au venit la bază, s-au îmbrăcat, s-au echipat, au luat bicicletele, roata era deja în prag. Și antrenorul le-a spus: „Luați roata și o duceți lui Dima la Cricova”.
Iar mama lui David susține că după accident, atunci când l-a sunat pe antrenor să-i spună ce s-a întâmplat, ultimul a declarat că băieții s-au îndreptat singuri spre acel traseu, fără să-l anunțe.
IANA MELNIC, mama ciclistului care a supraviețuit: Imediat după accident, după ce am primit un sunet de la martorul care era lângă el, eu imediat am telefonat antrenorul. La ce antrenorul mi-a răspuns foarte uscat și fără emoții că: „это самовол”. Adică copiii singuri au apărut acolo, de parcă benevol ei au plecat. Antrenorul, în momentul în care eu am vorbit cu el era la baza unde ei se ocupă. El a aflat despre accident de la Dima.
Echipa PULS a încercat să obțină o replică de la antrenor, acesta însă a declarat că nu este momentul potrivit pentru declarații. Iar directorul școlii de ciclism a spus că nu are ce adăuga la acest subiect.
Anterior însă, directorul școlii speciale de Ciclism din Chișinău, Alexandru Oală, a menționat pentru presă că cei doi băieți nu trebuiau să se afle pe acel traseu. Antrenamentul ar fi început în Parcul Valea Morilor, însă la un moment dat, antrenorul și-a dat seama că cei doi copii au dispărut. La scurt timp, s-a aflat că aceștia au nimerit sub roțile unei mașini.
Această versiune este însă infirmată de mama lui David, care spune că verificând telefoanele copiilor, a constatat că antrenorul nu i-a telefonat niciodată în tot acest timp, prin urmare, el știa unde ei se află.
IANA MELNIC, mama ciclistului care a supraviețuit: Antrenorul nu putea să nu știe că ei sunt acolo, pentru că noi ne-am uitat în telefoanele copiilor, și în tot acest timp el nu a sunat niciodată niciunuia dintre ei. Copilul meu a venit cu Valerian, s-au îmbrăcat, au luat roata care era deja pregătită, și copilul meu l-a întrebat pe hol unde să ducă roata, și Valerian i-a spus că o duc lui Dima, lângă Cricova, și domnul Ralii era alături, el nu putea să nu știe, să nu audă.
Amintim că în data de 21 februarie, doi ciclişti, ambii minori, care se deplasau regulamentar, au fost loviţi de o maşină în apropierea comunei Stăuceni. Ambii copii au ajuns la spital în stare gravă. Valerian Railean, campionul Moldovei la ciclism junior, a fost internat la reanimare, unde s-a stins câteva zile mai târziu. Şoferul de 48 de ani care a accidentat cicliştii avea permisul de conducere suspendat încă din anul 2020. Faptul că urcase la volan deși nu avea voie este anchetat într-un episod aparte, a declarat procurorul pe caz. Bărbatul a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile și riscă între trei și șapte ani de închisoare, dacă va fi găsit vinovat de accidentarea copiilor. Acuzatorul Gheorghe Bivol a mai precizat că șoferul își recunoaște vina, dar nu conlucrează cu ancheta și nici nu oferă declarații.