Reforma Justiției lansată de către actuala guvernare continuă să fie una dintre cele mai discutate teme de la noi. Fiind invitați în cadrul emisiunii PULS de la Orizont TV, juriștii moldoveni, dar care activează în SUA, Roman Zadoinov și Violeta Gașițoi au declarat că, în opinia lor scopul acestei reforme ar fi unul corect, însă modalitatea în care este implementată încalcă toate regulile democratice ce stau la baza unui stat de drept.
ROMAN ZADOINOV, jurist din SUA: Scopul este corect de a elimina persoanele corupte, însă mijloacele care au fost alese eu văd că încalcă principiile democratice într-un stat de drept. În primul rând există separarea puterilor în stat, există separarea puterii judecătorești de puterea executivă și cea parlamentară. Ei vorbesc că are loc autocurățarea. Eu nu văd asta să fie autocurățare. Autocurățarea presupune că însăși sistemul se curăță din interior. Aici vedem că există un mecanism extern, care încearcă să elimine din sistem judecători care din punctul lor de vedere nu corespund standardelor.
Iar jurista Violeta Gașițoi a atras atenția că este grav să acuzi magistrații de corupție, fără dovezi clare care ar demonstra aceste fapte.
VIOLETA GAȘIȚOI, jurist din SUA: Acum societatea noastră și politicienii blamează judecătorii care au plecat din sistem, învinuindu-i că, probabil, s-au temut că nu vor trece prevetingul. Probabil, dar asta nu înseamnă că acești judecători sunt corupți și noi nu putem să le spunem că sunt corupți, dar dacă citiți legea și vedeți care sunt motivele de a nu trece acest preveting și de ce ar putea un judecător să fie concediat, atunci aceasta ridică foarte multe semne de întrebare. În text era scris că, există suspiciuni de corupție. Ce înseamnă, există suspiciuni de corupție? Stau șase membri ai comisiei în fața ta, ei se uită la tine, tu le vorbești, și ei spun că există suspiciuni și pot să te demită. Asta este foarte grav. Și nu doar demiterea, dar că le pun sancțiuni, ca 7 ani să nu poată candida sau să ucreze de fapt în funcții de judecător, avocat, procuror, nu poți să lucrezi cinci ani în funcții publice.
Roman Zadoinov a menționat că în Statele Unite ale Americii nu s-ar fi ajuns niciodată la așa o situație.
ROMAN ZADOINOV, jurist din SUA: În sistemul judecătoresc al SUA așa ceva nu poate să fie. Judecătorul nu poate fi mutat sau eliberat din funcție pe parcursul mandatului în afară de cazuri într-adevăr când el comite niște infracțiuni și aceste infracțiuni sunt cercetate în baza a Codului de Procedură Penală, cu respectarea tuturor garanțiilor și principiilor procedurale.
Până la moment, nimeni din reprezentanții guvernării nu au reacționat la declarațiile juriștilor.
La sfârșitul lunii februarie sistemul de justiţie al țării a fost cuprins de un val de plecări. Cereri de demisie au scris 20 din 30 de judecători de la Curtea Supremă de Justiție. Asta după ce fostul ministru al Justiției, Sergiu Litvinenco, a
prezentat proiectul privind evaluarea extraordinară a magistraţilor. Acesta presupune că o comisie specială le va verifica averile, cheltuielile, cât şi veniturile lor și pe cele ale persoanelor apropiate. Cei care nu vor să treacă prin evaluare au la dispoziție 20 de zile pentru a-și da demisia, fără urmări, dar nu vor avea dreptul să revină în sistem timp de 7 ani.
În context, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că reforma justiției nu se va opri, iar aceștia au două opțiuni: fie urcă în această locomotivă și implementează reforma împreună cu autoritățile, fie rămân în gară.
În aceeași ordine de idei, și prim-ministrul Dorin Recean a menționat că aceste plecări în masă nu sunt decât parte a procesului de autocurățare, iar reforma va continua indiferent de circumstanțe.