Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor a depistat încălcări grave în unele unități de comercializare a plăcintelor cu brânză și recomandă consumatorilor să citească atent eticheta produselor expuse spre comercializare. În mod special, ANSA atenționează că agenții economici recurg la practici înșelătoare și înlocuiesc brânza cu un produs alimentar pe bază de grăsimi vegetale. Neregulile au fost depistate în timpul controalelor efectuate la unitățile de producere a plăcintelor, scrie Deschide.MD.
ANSA a constat că, în medie, 80 % din produse denumite „Plăcinte cu brânză” nu conțin brânză proaspătă de vaci. În calitate de umplutură se utilizează un produs alimentar pe bază de grăsimi vegetale compus din ulei de palmier hidrogenat, ulei de soia, ulei de floarea soarelui cu adaos de lapte degresat, care după consistență doar imită brânza proaspătă de vaci. În aceste cazuri, au fost prelevate probe atât de umplutură cât și de plăcinte expuse spre comercializare.
„Rezultatele încercărilor de laborator a umpluturii au scos în evidență un aspect îngrijorător: în unele cazuri, conținutul de acizi grași trans în umplutură este excesiv de ridicat, și anume 51g/100g de grăsime, cantitate ce depășește de peste 25 ori limita stabilită la nivel European (2g/100g de grăsime). În plăcinte cel mai înalt conținut de acizi grași trans constatat, constituie 23 g/100g de grăsime, care la fel depășește nivelul European de 2g/100g”, se arată în comunicatul ANSA.
Având în vedere caracterul foarte grav al încălcărilor constatate, ANSA a emis prescripții de modificare a etichetei produselor în conformitate cu legislația în vigoare, astfel încât consumatorii să nu fie înșelați când aleg să procure un produs alimentar.
„Agenții economici care continua să inducă în eroare consumatorii riscă să fie sancționați. Atragem atenția tuturor agenților economici că este interzisă utilizarea denumirii Plăcintă cu „brânză” pentru produsele a căror umplutură nu conțin brânză de vaci, sau conțin un amestec de brânză de vaci cu produs alimentar pe bază de grăsimi vegetale. ”, atenționează ANSA.
Totodată, ANSA atenționează cu privire la obligația de a indica lista tuturor ingredientelor.
„Recomandăm consumatorilor să citească cu atenție eticheta produselor expuse spre comercializare și să solicite de la comercianți informații detaliate cu privire la lista ingredientelor utilizate la fabricarea produselor, iar în cazul în care depistează produse alimentare cu abateri de la prevederile legislației în domeniul alimentar, să depună petiție la Agenție”, recomandă ANSA.
Consumul de alimente bogate în acizi grași trans prezintă un risc major pentru sănătatea consumatorilor. Conform studiilor efectuate de Organizația Mondială a Sănătății, un consum mare de acizi grași trans crește în mod semnificativ riscul de boli cardiace, mai mult decât orice alt nutriment cu număr de calorii similar.
Conținutul de acizi grași trans în produsele alimentare va fi reglementat de legislația R.Moldova. Aceasta va permite inspectorilor ANSA să aplice măsuri restrictive de rigoare, cum ar fi privarea de dreptul de a desfășura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an, pentru agenții economici care vor continua să plaseze pe piață produse alimentare periculoase pentru sănătatea consumatorilor.