Primarul capitalei, Ion Ceban, solicită Comisiei pentru Situații Excepționale să identifice soluții de achitare a datoriilor „Apă-Canal Chișinău” față de Premier Energy. El a făcut un demers oficial în adresa CSE-ului. Potrivit edilului, Guvernul intenționat lasă furnizorul de apă să falimenteze. Executivul susține că va răspunde în modul stabilit de lege la scrisoarea recepționată.
Primarul a anunțat pe Facebook despre solicitarea către CSE. În postarea sa, el a amintit de decizia din 27 februarie a CSE, care prevede că Termoelectrica și CET-Nord vor primi în avans 260 milioane de lei pentru compensarea facturilor la energia termică în lunile februarie – martie ale acestui an.
În acest context, Ion Ceban a solicitat ca această poziție să fie luată în raport cu toate instituțiile strategice ale statului.
”Termoelectrica este ajutată în situație de criză economică, iar S.A. Apă-Canal Chişinău, o altă instituție strategică – este lăsată intenționat să falimenteze. O solicitare am transmis repetat, Comisiei Situații Excepționale pentru identificarea soluțiilor de achitare a datoriilor Apă-Canal Chişinău față de Premier Energy. Este vorba despre 68 de milioane de lei, create în urma scumpirilor la energia electrică și deficitul de curent neacoperit de un tarif nesustenabil. Dacă nu erau scumpirile majore din ultima perioadă la electricitate, iar prețul la apă era ajustat conform costurilor reale, atunci Apă Canal Chişinău nu ajungea în această situație. Aduc aminte că atunci când energia electrică a fost scumpită cu 300 de procente, gazul cu 700 de procente, iar acum şi preţul la căldură a crescut, costul pentru un metru cub de apă a fost ajustat nesemnificativ. Această situație crează probleme majore pentru Apă Canal Chişinău, care cu greu face față situaţiei”, – se arată în mesajul postat de edil.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului ne-a scris într-un mesaj că Executivul a recepționat scrisoarea primarului și va răspunde în modul stabilit de lege.
”Totodată, în spiritul transparenței, aducem la cunoștința publicului că Termoelectrica a primit, nu 260 milioane, ci 200 de milioane și nu subvenții, ci avans pentru sumele care constituie compensațiile în factură pentru cetățeni. Este regretabil că o astfel de expertiză nu s-a găsit la autorii scrisorii”, – a menționat Daniel Vodă.
Marți, ANRE A aprobat un nou tarif la energia electrică, dar și cea termică, produsă de Termoelectrica. Astfel, prețul la căldură în Capitală a crescut cu 723 de lei, de la 2854 lei/Gcal, cât a fost până în prezent, până la 3 577 lei. Termoelectrica își justifică majorarea tarifului la energia termică urmare a prețului mare la gaz, amortizarea mijloacelor fixe și corectarea venitului reglementat. Precizăm că, datoriile întreprinderii municipale Apă-Canal pentru energia electrică față de Premier Energy se ridică în prezent la suma de 68 de milioane de lei. Anterior, „Premier Energy” a oferit un răgaz, până în 7 februarie, furnizorului de apă pentru a găsi o soluție de rambursare a acestor bani. Părțile au avut discuții în ziua respectivă, dar șefa de la Apă-Canal ne-a spus că acestea nu s-au încheiat cu vreo înțelegere. Ulterior, furnizorul de apă a propus trei scenarii privind soluționarea problemei. Potrivit Irinei Gutnic, prima soluție ar fi înghețarea restanței sau eșalonarea rambursării banilor până la finele anului 2023. Pe de altă parte, edilul capitalei, Ion Ceban spunea că pentru a soluționa criza de la „Apă-Canal Chișinău” este nevoie de o metodologie nouă de calculare a tarifului, care se elaborează de către ANRE. În replică, Agenția pentru Reglementare în Energetică susține că problema cumulării datoriilor poate fi rezolvată doar de fondator, care este Consiliul Municipal. Premier Energy a efuzat să comenteze situația.