Serviciul de Informații și Securitate spune că a identificat pe teritoriul Republicii Moldova doi cetățeni străini, conectați la anumite centre subversive din afara țării. Potrivit instituției, aceștia adunau date și informații pentru punerea în aplicare a unui plan de destabilizare a situației interne din țară, cu provocarea schimbării prin violență a orânduirii constituționale.
SIS a mai stabilit că cetățenii străini, deghizați în simpli turiști, erau coordonați din umbră de către un grup de persoane, afiliat unei rețele conspirative de experți în tehnologii politice și inginerie socială de peste hotare.
SIS notează că în perioada aflării pe teritoriul Republicii Moldova, cetățenii străini au inițiat un şir de acțiuni informativ-subversive de cercetare a diferitor locații în preajma unor sedii guvernamentale și obiective de infrastructură critică. De asemenea, potrivit SIS, aceștia au participat activ la monitorizarea și documentarea proceselor-social politice din țară și a acțiunilor de protest organizate în capitală de anumite forțe politice.
Întru neadmiterea continuării activității subversive de natură să pună în pericol securitatea naţională a Republicii Moldova, SIS şi Inspectoratul General pentru Migrație au declarat cetățenii străini drept persoane indezirabile pe un termen de 10 ani, cu îndepărtarea lor de pe teritoriul țării.