Nu putem să oferim compensații pentru toți cetățenii Republicii Moldova, pentru că este o măsură foarte costisitoare, iar Guvernul trebuie să se preocupe și de alte probleme, cum ar fi cele din sănătate sau din educație. Este reacția Ministrului Muncii și Protecției Sociale la cererea protestatarilor din cadrul Mișcării pentru Popor ca statul să achite integral facturile cetățenilor pentru trei luni de iarnă, făcută la un post de televiziune. Totodată, Alexei Buzu a menționat că înțelege preocuparea oamenilor legată de facturi și că este o perioadă extrem de dificilă, în special pentru familiile cu venituri reduse, dar că Guvernul a venit cu un set de măsuri de susținere.
„Noi nu putem să oferim compensații pentru toți cetățenii Republicii Moldova, pentru că, în primul rând, nu ar fi o măsură judicioasă, ar fi o măsură foarte costisitoare, iar noi la Guvern trebuie să ne preocupăm și de alte probleme, cum ar fi cele din sănătate, din educație, ordine internă și, în cazul dat, trebuie să avem un program țintit. Deci, pentru cei cu venituri mai reduse trebuie să compensăm mai mult, pentru cei cu venituri mai mari trebuie să compensăm mai puțin sau chiar deloc.”
Declarația a fost făcută la postul „Vocea Barasabiei” în contextul cererii formulate în cadrul protestului, de duminica trecută, a Mișcării Pentru Popor la care s-a cerut ca statul să achite integral facturile consumatorilor pentru lunile decembrie, ianuarie și februarie. În același timp, ministrul Muncii și Protecției Sociale susține că înțelege îngrijorările oamenilor.
„Noi înțelegem preocuparea cetățenilor legată de facturi, înțelegem că este o perioadă extrem de dificilă, în special pentru familiile cu venituri reduse, în cadrul Guvernului am venit cu un set de măsuri de susținere atât pe partea de protecție socială, creșteri salariale în sectorul public, ca să atenuăm această criză cât mai mult posibil, dar răspunsul nostru este legat de acest sistem de compensații „Ajutor la contor”, prin care cele mai vulnerabile gospodării, gospodăriile cu venituri reduse primesc compensații întrun mod țintit, iar noi nu credem că puținele resurse pe care le avem în bugetul public trebuie să fie utilizate pentru gospodării care nu au nevoie de aceasta.” , a mai declarat Alexei Buzu. Totodată, oficialul a mai spus că această situație a fost creată de războiul din Ucraina, care a determinat aceste creșteri semnificative ale gazului, electricității și a altor servicii și că Guvernul susține populația.
„Noi avem pentru moment un mecanism prin care încercăm să identificăm familiile cu venituri reduse și să le oferim aceste compensații pentru ca prețul agentului termic, fie că el este gaz sau electricitate, să fie mai mic. Pentru moment, în sistemul de „Ajutor la contor” avem aproximativ 800 de mii de gospodării, la 80 la sută din ele li s-a atribuit gradul de vulnerabilitate foarte înaltă, asta înseamnă că Guvernul achită aproximativ jumătate din factura pe care o au pentru primii 180 de metri cubi în cazul consumului de gaz.”
Amintim că Guvernul a alocat 5 miliarde de lei pentru susținerea populației pe timp de iarnă pentru plata compensațiilor la gaz, lumină și căldură. De asemenea, familiile care se încălzesc cu sobe au putut cumpăra câte 5 metri steri de lemne la prețuri mai mici decât cele de piață, iar unele categorii de vârstnici au primit un ajutor unic de 1 500 de lei în toamna anului trecut. Totuși, unii oameni s-au plâns că nu au bani ca să poată aduce lemnele din pădure și că facturile oricum sunt mari, chiar dacă au primit compensații. Duminica trecută, Mișcarea pentru Popor, susținută de câteva partide de opoziție printre care Partidul „ȘOR”, RenaștereВозрождение, Partidul PACE și Uniunea Centristă a organizat un protest, la Chișinău, la care s-a cerut ca Guvernul să achite integral facturile oamenilor pentru trei luni de iarnă.