”Multe probleme vor rămâne nerezolvate atâta timp cât nu vom găsi o soluție politică pentru statutul regiunii transnistrene”. Declaraţia a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, la prima reuniune, din acest an, în procesul de negocieri pentru reglementarea transnistreană. Oficialul a subliniat că depășirea situațiilor dificile s-a putut face datorită menținerii dialogului dintre părți. Discuțiile s-ar putea poticni însă în obstacole de nedepășit din cauza adoptării de către Chișinău a Legii Separatismului, a declarat la rândul lui reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev.
În debutul întrevederii, vicepremierul Oleg Serebrian a menționat că, anul trecut, datorită menținerii dialogului la diferite niveluri, s-a reușit soluționarea multor probleme serioase, cum ar fi cea a asigurării malurilor Nistrului cu gaz și electricitate. Multe situații rămân însă nerezolvate, a adăugat el.
OLEG SEREBRIAN, vicepremier pentru Reintegrare: „Din păcate, marea majoritate a lor nu va fi rezolvată atâta timp cât nu vom găsi o soluție politică pentru statutul regiunii transnistrene. Cu toate acestea, suntem dispuși să continuăm dialogul, chiar dacă de nenumărate ori va fi vor fi lansate impresii false că tragem de timp, că procesul de negocieri nu livrează rezultate”.
Potrivit lui Serebrian, Chișinăul este decis să treacă de impedimente doar pe calea dialogului, fără vreo presiune și în special fără amenințări militare. Vitalii Ignatiev a declarat însă, citat de Novosti PMR, agenția oficială de știri din regiune, că Legea separatismului, adoptată recent în lectură finală de Parlamentul Republicii Moldova, este un instrument de presiune împotriva oricărui reprezentant al regiunii transnistrene și poate crea obstacole de nedepășit în continuarea unui dialog normal, constructiv și bazat pe respect.
În același timp, președintele în exercițiu al OSCE, Bujar Osmani, a spus anterior că modificările la Codul penal al Republicii Moldova, care prevăd sancțiuni pentru „acțiuni separatiste”, pot afecta procesul de negocieri dintre Chișinău și Tiraspol și a Bujar Osmani, a spus anterior că modificările la Codul penal al Republicii Moldova, care prevăd sancțiuni pentru „acțiuni separatiste”, pot afecta procesul de negocieri dintre Chișinău și Tiraspol și a recomandat o discuție mai largă cu toți partenerii asupra acestor amendamente și a rezultatelor viitoare de pe urma implementării lor.
Într-un comunicat de presă, Biroul de Reintegrare a dat însă asigurări că Legea separatismului nu are conexiuni cu procesul de negocieri, despre care a spus că va continua, fiind reamintit că asemenea infracțiuni sunt incriminate în legislația multor state din Europa ca măsuri de protecție și de prevenire a prejudicierii securității statului, integrității teritoriale și a suveranității acestora. Președintele parlamentului, Igor Grosu a spus că cetățenilor decenţi nu ar trebui să le fie frică de această lege.
Totuși, deputatul PAS, Oazu Nantoi, într-un interviu pentru publicaţia rusă Kommersant, a remarcat că, potrivit logicii legii adoptate, negociatorul șef de la Tiraspol, Vitali Ignatiev, „ar putea fi arestat când va veni la Chișinău”. Ignatiev i-ar fi cerut lui Serebrian garanții că acest lucru nu se va întâmpla, când va veni la Chișinău, acolo unde urmează să aibă loc următoarea rundă de negocieri, dar vicepremierul ar fi spus că nu i le poate da, scrie presa din regiune, cu referire la declarațiile făcute la finalul discuțiilor.
Oleg Serebrian a spus, în schimb, citat tot de jurnaliștii de la Tiraspol, că astfel de legi, precum cea a separatismului mai există și în alte state, de exemplu, în Federația Rusă și că jurnaliștii sau cetățenii de rând, cu atât mai mult, nu ar trebui să se teamă de prevederile acesteia. Menționăm că noile articole care au completat Codul Penal, „Conspirația împotriva Moldovei” și „Separatismul”, prevăd pedepse penale pe o perioadă de la 2 la 20 de ani, precum și amenzi de până la 750 de mii de lei.
Subiectul privind Legea Separatismului este unul dintre cele incluse în agenda discuțiilor de către partea transnistreană. O altă temă care preocupă Tiraspolul este cea legată de importul de medicamente și alimente în regiune, potrivit așa zisului Minister de
Externe din stânga Nistrului.
Chișinăul, așa cum ne declarase reprezentanți ai Biroului de Reintegrare, a inclus în discuții asigurarea necondiționată a liberei circulații, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, accesul la terenurile din raionul Dubăsari și altele. Cea mai recentă întâlnire dintre Serebrian și Ignatiev a avut loc la Chișinău la începutul lunii decembrie 2022. Împreună cu cei doi, la discuții participă mediatori și observatori în procesul de negociere.