Au fost depuse flori și recitate poezii la bustul lui Grigore Vieru care ar fi împlinit astăzi 88 de ani de la naștere. Opera și citatele poetului au fost amintite de la politicieni la cetățeni de rând. I-a adus un omagiu lui Grigore Vieru și echipa Partidului ”ȘOR”, care a exprimat gratitudine și gânduri alese pentru întreaga sa creație.
MARINA TAUBER, vicepreședinte Partidul ”ŞOR” : „ Astfel noi continuăm să promovăm operele care au fost scrise de Grigore Vieru, mai mulți din noi am crescut pe poeziile dumnealui, noi am învățat și la școală și am citit cu cea mai mare plăcere. Sunt multe poezii dedicate părinților, mama, tata, bunica, multe poezii care sunt deidcate naturii, Grigore Vieru a știut cum să sensibilizeze cititorul.”
PAVEL VEREJANU, primarul municipiului Orhei : „1 Este un celebru scriitor al neamului moldovenesc și evident că avem astăzi mulți tineri la bustul lui și este important ca să comemorăm istoria, poezia care s-a născut pe meleagurile noastre și totodată să învățăm și tineretul să vină și să-l comemoreze pe Grigore Vieru”
Unii dintre membrii echipei au recitat câteva versuri, semnate de poet.
CRISTINA COJOCARI, viceprimar al raionului Orhei : „ ”În aceeași limbă toată lumea plânge, în aceeași limbă râde un pământ și doar în limba ta durerea poți s-o mângâi, iar bucuria s-o transformi în plâns.”
Și cetățeni de rând au adus un omagiu poetului care a scris despre iubire, patrie şi mamă.
„-Ce ne învață creația marelui poet?
– Bunătate, dorul de țară, să ne respectăm țara, s-o apărăm asta a fost îndemnul marelui poet și noi trebuie să urmăm și să ne comportăm așa cum ne-a cerut el.”
„- Este important să promovăm creația marelui poet Grigore Vieru, pentru că noi, fiecare dintre noi am trăit cu poezia lui Vieru, de mici am trăit cu poeziile care ne adormeau: ”Hai, puiule nani-na, că mama te-a legăna, că mama te-a legăna, pe-un picior, pe geana sa.”
”Grigore Vieru trăiește și după moarte”, afirmă poetul Arcadie Suceveanu, potrivit căruia fostul său coleg de condei a devenit un clasic al literaturii noastre.
ARCADIE SUCEVEANU, poet : „Grigore Vieru iată că a devenit în ochii noștri, a generațiilor noastre un clasic, s-a clasicizat pentru că dânsul continuă să fie actual, continuă să fie citi, declamat, cântat și are o audiență deosebită, iar scriitoricește vorbind, un poet care trăiește și după moarte este un clasic.”
Grigore Vieru s-a născut în anul 1935, în satul Pererâta, raionul Briceni. A debutat în 1957, pe când era student la Chișinău, cu o plachetă de versuri pentru copii. Poetul s-a stins pe 18 ianuarie 2009, după un grav accident de circulație. În prezent, un bulevard din Chișinău îi poartă numele.