Teoriile conspiraționiste conform cărora dezastrul provocat în Turcia și Siria ar fi fost provocat artificial sunt practic ireale. O spune șeful Institutului pentru Fizica Pământului din România, Constantin Ionescu. În cadrul emisiunii PULS de la Orizont TV, acesta a explicat că ar fi aproape imposibil de mișcat o masă atât de mare pe cale artificială.
CONSTANTIN IONESCU, Șeful Institutului pentru Fizica Pământului: Ce am observat și ce am văzut și felul de propagare, am văzut că e un fenomen natural. Nu este generat de o altă sursă. E greu să miști o masă atât de mare, îți trebuie o energie foarte mare ca să generezi un dezastru ca acesta.
Expertul a vorbit și despre posibilitatea de a prognoza astfel de catastrofe naturale.
CONSTANTIN IONESCU, Șeful Institutului pentru Fizica Pământului: E foarte greu, și noi, în România am investit atât fonduri cât și resurse umane ca să încercăm să facem prognoze seismice. În România, o facem mai mult de dragul cercetărilor, pentru că, pentru cutremurele adânci din Vrancea nu se poate să ai informații precum la cutremurele de la suprafață cum sunt cele din Turcia, cum sunt cele din Italia. Au fost câteva preziceri, cu succes să zicem așa, estimările din China, din 1976, când s-a dat ordin pe toată China să se urmărească comportamentul animalelor și atunci au fost salvate peste 200.000 de persoane. Dar anul următor a fost un alt cutremur, iar animalele nu au mai reacționat cum au reacționat în anul anterior, au murit peste 100.000 de oameni în zona respectivă.
Nici statisticile care se fac, în ceea ce privește periodicitatea cu care au loc seisme în una și aceeași regiune nu poate fi luată drept reper pentru a stabili perioada următorului cutremur, mai spune expertul român.
CONSTANTIN IONESCU, Șeful Institutului pentru Fizica Pământului Și acum 20 de ani se povestea că urmează peste 30 de ani un cutremur. Peste 30 ani au trecut, deci, nu s-a produs un cutremur mare, luându-se intervalele de timp dintre cutremurul din 1940 și cel din 1977. Deci, au trecut 40 de ani și nu a venit cutremurul. Din punct de vedere științific, nu este posibilă o predicție, au încercat și japonezii, au încercat și alte țări și încearcă și alții să facă statistici, să facă lucruri, să afle când va fi un cutremur mare, dar va mai trece timp.
Amintim că primul cutremur cu magnitudinea de 7,8 grade pe scara Richter s-a produs în Turcia și Siria în dimineața de 6 februarie. La nouă ore distanță, un alt seism puternic a avut loc, cu intensitatea de 7,5 grade. Conform ultimelor date, numărul deceselor a depășit 7.200 de persoane, iar circa 30.000 de oameni au fost răniți.
Echipaje de salvare din zeci de state, inclusiv din Republica Moldova au fost trimise pentru a interveni la lichidarea consecințelor.
Un seismolog turc declară că a prevenit despre eventualitatea unui cutremur. Cercetătorul Naci Görür a reamintit că a cerut autorităților de la Ankara să întreprindă măsuri, dar nu s-a întâmplat.
Seismologul făcea declarațiile după un cutremur de 4,4 grade, produs în aprilie 2022 în Zonguldak. El atrăgea atenția la faptul că în zonă nu prea au avut loc asemenea fenomene.
Ultimul avertisment al lui a fost anunțat cu trei zile în urmă.