Ieri, IGP a anunțat despre implementarea unui sistem inovativ, care vine să perfecționeze procesul de documentare a încălcărilor rutiere, fără implicarea polițiștilor. Și anume, o mașină inteligentă, dotată cu cititor de numere și cameră de 360 grade, care va înregistra abaterile comise în trafic din ambele sensuri de circulație. Astfel, potrivit şefului poliţiei, Viorel Cernăuţanu, din prima testare, acest sistem a înregistrat un număr uriaş de încălcări. Doar în intervalul a 800 metri parcurşi pe strada Albişoara din capitală, cu sistemul pornit, timp de o oră, cu trafic lejer, sistemul a înregistrat 15 încălcări, scrie unimedia.info cu referie la piataauto.md.
Potrivit informațiilor, șeful poliţiei a specificat şi segmentul pe care s-a făcut prima testare — este vorba de segmentul cuprins între intersecţia cu strada Ismail (zona magazinului Pegas) şi sediul central al poliţiei, situat înaintea sensului giratoriu. Deci vorbim de un drum fără complexităţi de infrastructură, doar o trecere de pietoni şi un drum cu două benzi pe sens, pe toată durata acestui segment. Şi doar în 800 metri au fost înregistrate 15 încălcări ale maşinilor din jur. Testările poliţiei continuă acum pe distanţe mai lungi şi variaţii mai mari de trafic.
La numărul mare de încălcări fixate contribuie şi faptul că automobilele, care sunt echipate cu acest sistem sunt nemarcate. Deci, aceste maşini arată că orice alt automobil din trafic, civil, fără vreo inscripţie adiţională vizibilă sau girofar.
Sistemul inovativ „EUNOMIA TRAFFIC” poate identifica la 360 grade în jurul său, în orice direcţie de deplasare, depăşirea de viteză, inclusiv simultan la mai multe vehicule, virarea şi întoarcerea neregulamentară, trecerea la roşu, omiterea cedării trecerii pietonilor, maşinile oprite sau parcate neregulamentar, revizia tehnică expirată, folosirea telefonului mobil în timpul condusului şi lipsa centurii de siguranţă.