Câteva zeci de lei, atâta cer pentru lucruri rămase de la copii și nepoți. În lupta pentru supraviețuire, pensionarii din capitală și din împrejurimi scot la vânzare ceea ce le-a mai rămas prin casă. Bătrânii spun că este singura modalitate de a plăti facturile exorbitante la utilități și de a cumpăra măcar câte ceva de mâncare.
Așa-numita „piață de vechituri” se află în inima capitalei, lângă Gara feroviară din Chișinău. Deși e zi de muncă, piața e plină de oameni, majoritatea pensionari.
Vârstnicii vând cărți, hăinuțe pentru copii, jucării vechi, diferite mărunțișuri, veselă. Mulți spun că vin aici pentru a supraviețui.
„Nu ne ajunge pentru mâncare, așa că… Venim ca măcar să ne dea cineva ceva. Nu c-am vinde ceva scump. Așa, lucruri de-ale noastre, care au rămas de la copii, de la nepoți, încercăm să vindem măcar ceva pentru a avea ce mânca”.
O altă pensionară spune că ar fi bucuroasă să meargă la muncă, dar are 83 de ani, iar la această vârstă nu se mai poate angaja nicăieri. Și trebuie să trăiască din ceva, pentru că pensia nu este suficientă nici măcar pentru plata facturilor, nici pentru medicamente.
„Desigur, uitați-vă – toate de prin casă. O pătură, totul aici, o un hălățel, batiste – toate de acasă. Desigur, suntem nevoiți, doar vedeți ce vindem. Le-am adus pe toate: cărți, un polonic, tot ce avem și vindem. Dar ce să facem? Purtăm ce avem, iar restul suntem nevoiți să vindem, pentru că orice ban e important”.
Astfel de comercianți ”de nevoie” sunt majoritatea aici. Mulți vin de departe pentru a câștiga măcar câteva zeci de lei.
„Totul e dureros. Este dureros pentru viața asta, este dureros că am ajuns la asta. Ce să mai vorbim? Pensia e de 2.400, și nu îți ajunge, nici măcar nu acoperă facturile la utilități. Despre mâncare și cumpărarea medicamentelor nici nu mai vorbesc. Asta e, asta e toată problema. Dacă mi-ar ajunge, nu aș veni aici. Azi am vândut o jucărie cu 10 lei și asta e tot, deocamdată”.
„Aici, vedeți, majoritatea sunt pensionari. Dacă aș fi avut o pensie de 4 – 5 mii, nu aș fi venit aici. Măcar pentru pâine. Credeți că faci milioane aici? Nu… Venituri de 20-30 lei. De unde mai mult? Nu este nimic aici pentru a te îmbogăți”.
Ludmila spune că a lucrat la stat mai bine de 40 de ani și nu s-a gândit niciodată că va ajunge la o astfel de viață.
„Venim aici la 7 dimineața. E frig, e cald, suntem deja aici. M-am pensionat, iar acum trebuie să câștig bani. Nepoata mea a fost ucisă recent, așa că fiica mea are nevoie de ajutor. A lăsat un strănepot mic. Și iată-ne, venim aici. Uite, nici nu vreau să spun – 30 de lei, 5 lei, 10 lei – înțelegi? Și pâinea e 8 -10 lei. A fost o vreme când nu aveam infuzie pentru ceai. Bine că era măcar zahăr”.
Cumpărătorii spun că vin aici pentru că este ieftin și pentru a-i ajuta pe vârstnici.
„E păcat, desigur. Înseamnă că ei sunt forțați să câștige din aceste „mărunțișuri”. Nu vedeți care sunt prețurile? Ce fel de viață trăim acum?”.
„Ne pare rău, indiscutabil . Știu cât primește mama mea, iar cu acești bani este pur și simplu imposibil pentru un pensionar să se întrețină”.
Potrivit datelor oficiale ale CNAS, la 1 ianuarie 2023, în Republica Moldova erau peste 675 de mii de pensionari, iar pensia medie este de 3.156 de lei.
Circa 520.000 de persoane din Moldova primesc pensii pentru limită de vârstă, a căror mărime medie este de 3.165 de lei. 100.225 de persoane primesc pensie de invaliditate, în valoare medie de 2.104 lei.
Reamintim că de la 1 aprilie 2023, pensiile vor fi indexate cu 14,1%, deși inflația constitue 30%. Marcel Spatari, fostul ministru al Muncii și Protectiei Sociale, a explicat anterior că statul nu poate ajusta plata pensiilor la inflație din cauza lipsei de fonduri la buget.