În doar primele 11 zile ale acestui an s-au înregistrat 25 de accidente rutiere cu implicarea pietonilor. În rezultat, trei persoane au decedat. Cetățenii sunt adesea tamponaţi chiar pe zebre. Drept răspuns, autoritățile propun înăsprirea pedepselor pentru șoferi. În special, Ministerul de Interne propune ridicarea permisului de conducere pentru 45 de zile, dacă şoferul repetat nu cedează trecerea pietonilor. Dar, atât șoferii, cât și pietonii consideră că asta nu va rezolva problema. ”Avem nevoie de drumuri fără gropi, străzi și treceri de pietoni bine luminate, marcaje vizibile și un număr suficient de semafoare”, spun oamenii.
O serie de accidente cu implicarea pietonilor au zguduit capitala. Unul dintre cele mai cumplite s-a produs în zona Aeroportului și s-a soldat cu decesul unui copil de 10 ani, iar altul, în care și-a pierdut viața o femeie de 50 de ani, a avut loc pe strada Salcâmilor. Martor ocular la cea de-a doua tragedie a fost Iulia care își amintește întâmplarea cu groază.
IULIA BARABAŞ, martor ocular al accidentului: „Am auzit o lovitură puternică, n-am auzit să fie puse frâne. Am întors capul spre drum și am văzut o femeie, care face un salt mare în aer. Când am întors capul, era încă în aer. A zburat vreo 34 metri, după care a căzut și n-a mai dat niciun semn de viață. Lovitura a fost foarte puternică. Impactul a propulsato-o la cam 20 de metri. geanta era pe zebră, iar corpul aici”.
Pietonii sunt siguri că de majoritatea tragediilor se fac vinovați anume șoferii.
„Şoferii trebuie să cedeze trecerea pe zebră, dar nu o fac”.
„Atât pietonii, cât și șoferii sunt de vină, pentru că e vorba de tehnică, trebuie să aibă grijă, dacă e ceva cu frânele. Dar în general, șoferii sunt mai vinovați”.
„Iluminare slabă. În al doilea rând, seara, șoferii se grăbesc acasă, nu respectă regulile și nici pietonii nu le respectă, trec strada în fugă”.
Unii şoferi, la rândul lor, nu-şi declină responsabilitatea, dar sunt siguri că și pietonii sunt vinoveţi la fel de mult.
„Pietonul este pieton. Poate să poarte căști, poate să privească în telefon. Dar, din moment ce șoferul e la volan, el are o mare responsabilitate”.
„Pietonul intră pe trecerea de pietoni chiar în fața mașinii”.
„Neatenție, căști, telefoane. Se uită în telefoane, nu la trecerea de pietoni”.
„Nimeni nu respectă. Fiecare crede că celălalt ar trebui să-i cedeze trecerea. Deși regulile spun pentru pietoni că înainte de a intra pe zebră, asigură-te că nu eşti în pericol”.
Pentru a combate numărul tot mai mare de accidente, autoritățile au propus o nouă înăsprire a pedepselor. După cum a declarat recent secretarul general al Ministerului de Interne, Sergiu Diaconu, potrivit noului proiect de lege, pentru șoferii care nu cedează trecerea pietonilor prima oară, amenda va fi majorată. Iar a doua oară vor rămâne fără permisul de conducere pe un termen de până la 45 de zile. Însă majoritatea şoferilor şi pietonilor sunt convinși că sunt necesare şi alte măsuri.
„- Ar trebui înăsprite pedepsele pentru aceste încălcări?
– Da, atât pentru pietoni, cât și pentru șoferi”!
„Pietonul trebuie să poarte exact aceeași răspundere ca și un șofer”.
„Poate că procentul de accidente va scădea dacă amenzile vor crește, dar, de fapt, totul depinde de persoană. Există reguli care trebuie respectate”.
„La trecerile de pietoni nedirijate, chiar pe Dacia, de exemplu, sunt chiar foarte multe, trebuie de pus câte un carabinier ca să dirijeze traficul dimineaţa”.
După o serie de accidente mortale, Inspectoratul General al Poliției a anunțat că timp de 10 zile, echipe mixte de polițiști și carabinieri vor desfășura în toată țara activități comune de prevenire şi combatere a infracțiunilor, inclusiv a celor legate de trafic. Echipa noastră de filmare însă nu a găsit niciun astfel de grup în Chișinău. Inspectoratul de Securitate Publică ne-a asigurat că echipe, totuşi, sunt.
NATALIA GOLOVCO, purtător de cuvânt, Inspectoratul de Securitate Publică: „De la orele 17, până la ora 1 noaptea. Verificare și stopare, verificare, deci nu stă de la oră până la oră, câteva minute sunt pe la o intersecție, alta e la gară, deci depinde de zona lor de dislocare”.
Doar în primele 11 zile ale anului au avut loc 25 de accidente cu implicarea pietonilor. Dintre acestea 15 tamponări s-au produs pe zebre, iar în urma lor, 3 persoane au decedat.
În acest sens, polițiștii îndeamnă repetat cetățenii să fie atenți în condiții de vizibilitate slabă pe drumuri, să fie prudenţi la traversarea carosabilului, să reducă viteza, și reamintesc, de asemenea, de interdicția de a folosi telefoane la volan.