15 ianuarie, Ziua Națională a Culturii și data la care s-au împlinit 173 de ani de la nașterea marelui poet Mihai Eminescu, a fost marcată la Orhei, în cadrul mai multor evenimente. Au avut loc depuneri de flori, un recital de cântece și poezii, după care, deja tradițional, au fost împărțite cărți semnate de Eminescu. Evenimentele s-au desfășurat cu participarea conducerii raionului și celei a municipiului Orhei, deputaților și reprezentanților Partidului „ȘOR”, precum și a orheienilor îndrăgostiți de opera eminesciană.
După ce au depus flori, în luările lor de cuvânt, oficialii au vorbit despre însemnătatea spirituală a operelor lui Mihai Eminescu pentru tinerii de azi, dar și pentru generațiile viitoare.
PAVEL VEREJANU, primarul orașului Orhei, Partidul Politic „ȘOR”: „Slavă lui Mihai Eminescu. Noi, cei care suntem astăzi, vă proslăvim, și toate poemele, prozele și poeziile vor fi studiate în continuare de toți urmașii noștri”.
DINU ȚURCANU, președintele raionului Orhei, Partidul Politic „ȘOR”: „Eminescu a format zeci și zeci de generații și va forma și în continuare. Iar noi, cei care suntem responsabili pentru ca slova lui să meargă mai departe, trebuie să ne străduim să ducem mai departe și să promovăm mai departe adevăratele valori pe care Eminescu le-a promovat”.
REGHINA APOSTOLOVA, deputat, Partidul Politic „ȘOR”: „Au trecut aproape 150 de ani de la ziua în care, din păcate, poetul de 39 de ani a plecat din viață, dar în toți acești ani, moștenirea marelui poet este prețuită în întreaga literatură mondială. Eminescu a scris despre iubire, dragostea față de oameni, de pământ, de natură. Evident, acest lucru nu poate fi uitat”.
Versurile marelui poet și prozator au fost cântate apoi în preajma bustului din Orhei care a fost ridicat în cinstea lui.
Ulterior, toți cei care au îndrăgit creația eminesciană au primit în dar de la administrația locală a municipiului cărți semnate de poet.
La bustul lui Eminescu de pe Aleea Clasicilor din Chișinău nu s-au mai reunit, așa cum se obișnuia în fiecare an, conducerea de vârf a țării. Președintele Maia Sandu și premierul Natalia Gavrilița au adus poetului un omagiu pe rețelele de socializare.
Președintele Parlamenului, Igor Grosu, nu a menționat nimic despre Eminescu, dar a pomenit de Ziua Culturii, marcată la Chișinău și București.
Mihai Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850, la Botoșani.
După o viață marcată de efervescența creației, dar și de multă suferință, poetul s-a stins din viață la vârsta de 39 de ani. Manuscrisele, 46 de volume, de aproape 14 mii de file, au fost dăruite Academiei Române. Post-mortem, opera celebră „Luceafărul” a fost desemnată cel mai lung poem de dragoste din lume.