„O să fie o adevărată tragedie, un colaps, o să rămână lumea fără proprietăți”. Este reacția avocatului Oxana Ivanov la proiectul de lege votat în primă lectură de majoritatea PAS. În cadrul emisiunii PULS, de la TV6, ea s-a referit în special la una dintre prevederile acestui proiect, și anume cea care prevede achitarea taxelor inclusiv atunci când cetățeanul vrea să conteste decizia primei instanțe.
OXANA IVANOV, avocat: „O să fie o adevărată tragedie, un colaps, pentru că cetățenii nu o să aibă posibilitatea să conteste încheierile judecătorești. Și din această cauză o să rămână lumea fără proprietăți. O să rămână lumea fără case, fără mașini și fără ce mai au pe lângă ei. Pentru că neavând posibilitatea să contești executorul o să execute documentul executoriu fără nici un obstacol”.
Avocatul este de părerea că cel mai mult vor avea de suferit participanții proceselor civile de judecată, atunci când e vorba despre divorțuri, determinarea locului de trai al copilului sau altele.
OXANA IVANOV, avocat: „Clar că o să le fie mai ușor să se avânte într-un proces civil, sau de alt ordin cei care au mai mulți bani. Vreau să vă atrag atenția că noi avem procese civile, unde merge vorba de desfacerea căsătoriei, de determinare a domiciliului și încasarea pensiei alimentare. Situație: Noi suntem în ședință. Nu vine reprezentantul direcției Drepturilor Copilului. Eu ca apărător, ca reprezentantul reclamantului, care am nevoie de avizul, și care legea cere avizul organului de tutelă, deci, eu ce fac? Mă ridic, și ce spun, examinăm în continuare fără acest act sau fără prezența reprezentantului, de aceea că eu mă tem că nu o să aibă de unde plăti 200 de lei clientul meu. Sau să spun. Stați vă rog, întrerupeți ședința, sun clientul meu și întreb: Dumneavoastră o să achitați 200 de lei că nu a venit de la direcția de protecție a copilului? Sunt niște chestii foarte, foarte dureroase. Nu pentru cei care au bani, dar pentru cetățeanul simplu care lucrează la un salariu și care cumva încearcă să-și găsească existența aici, în R. Moldova”.
Amintim că potrivit proiectului pentru o cerere de recuzare se va percepe a o taxă de 400 de lei, pentru accelerarea procesului – o sută de lei, pentru cereri de amânare motivată a ședinței de judecată se vor percepe de la o sută până la 3200 de lei, în funcție de tipul procesului și numărul de amânări. În plus, documentul PAS nu prevede scutirea, amânarea sau eșalonarea achitării sumelor.
După votarea proiectului în primă lectură, Uniunea Avocaților a cerut ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco și deputaților, instituirea unui moratoriu asupra adoptării proiectului Legii Taxei de stat.
Președintele Uniunii Avocaților a făcut o postare pe Facebook, în care spune: ”Înțelegem că dreptul privind accesul la justiție poate fi limitat de termeni și taxe. Suntem conștienți de faptul că, accesibilitatea justiției nu înseamnă caracterul gratuit al acesteia, chiar dacă este vorba de un serviciu prestat de stat (…) În același timp, limitarea dreptului privind accesul la justiție, trebuie să fie justificată, rațională și proporțională, încât să nu-i fie afectată substanța și să nu reducă la zero esenţa acestui drept, ceea ce nu se poate afirma în cazul proiectului Legii taxei de stat, așa cum a fost adoptat în prima lectură.”
Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco nu a comentat nicicum aceste declarații.
Ulterior, însă, Olesea Stamate, Președinta Comisiei juridice, numiri şi imunităţi din Parlament una dintre autoarele proiectului de lege privind taxa de stat, votat în prima lectură, a scris pe Facebook că avocații ar fi nemulțumiți în particular de taxa pentru amânarea ședinței de judecată, aceasta fiind mai mare cu fiecare amânare. Olesea Stamate subliniază că în cazurile în care ședințele sunt amânate din cauza că avocatul sau clientul sunt bolnavi și aceștia „pot prezenta un certificat în acest sens”, nu se achită taxă.
De asemenea, ea a menționat că „dacă va fi nevoie de modificat câte ceva – o vom face până la a doua lectură”.