Deși capitolul dedicat votului electronic nu se regăsește în noua versiune a Codului Electoral, autoritățile spun că nu au renunțat la implementarea acestui instrument. Astfel, e-votul ar putea fi testat deja la alegerile locale din toamna anului 2023. Anunțul a fost făcut de președintele Comisiei Electorale Centrale, Angela Caraman, în cadrul unui podcast de la Radio Europa Liberă.
Votul electronic ar putea fi testat deja la alegerile locale din această toamnă, care, potrivit președintelui CEC, vor fi organizate, preliminar, în ultima duminică din octombrie sau prima duminică din noiembrie. Despre aceasta a anunțat Angela Caraman în cadrul unui podcast de la Radio Europa Liberă.
ANGELA CARAMAN, președintele CEC: „Nu este renunțare la implementarea acestui instrument. CEC a adoptat un concept privind votul prin internet. Noi când vorbim despre votul electronic, am setat că vorbim despre votul prin internet. În cea mai optimistă formulă, vrem să reușim pentru alegerile locale din toamna 2023 săl testăm deja, cum va funcționa”.
Caraman a precizat că CEC a adoptat și un concept privind votul electronic, un plan de acțiuni și urmează să fie stabilit și un caiet de sarcini, care va fi consultat public. După ce va fi elaborat softul, vor urma testări, audit și se va ajunge la pilotare, a mai anunțat președintele CEC. Ea a mai spus că la viitoarelor alegeri, buletinele de vot vor fi tipărite în română, însă, la solicitarea autorității electorale din teritoriu, buletinele pot fi tipărite și într-o altă limbă decât cea de stat.
ANGELA CARAMAN, președintele CEC: „Este, de fapt, aceeași formulă care se aplică și acum. S-a speculat foarte mult și este regretabil. În buletinul de vot astăzi se tipărește numele prenumele candidatului și apartenența lui la un partid sau altul”.
Caraman s-a referit și la recentele nemulțumiri ale Comratului, precum că în procesul de elaborare și adoptare a noului Cod electoral nu a fost acceptată solicitarea de a oferi Găgăuziei cinci mandate în Parlamentul de la Chișinău. Modificările pe care le propunea autonomia găgăuză se rezumau la introducerea unui sistem electoral mixt, astfel încât 96 de deputați din Parlament să fie aleși în circumscripția națională și alți cinci – în circumscripții uninominale deschise în Găgăuzia, „proporțional cu numărul populației”.
Caraman a spus că pentru asta ar fi fost nevoie să fie schimbat sistemul electoral, în condițiile în care UTA Găgăuzia dispune deja de o autoritate reprezentativă proprie. Astfel, șeful CEC le-a sugerat găgăuzilor să-și înregistreze partide dacă vor să candideze la scrutine legislative.
ANGELA CARAMAN, președintele CEC: „Ei au Adunarea Populară ca autoritate reprezentativă În sistemul pluripartidist al RM este permis, ca și înainte, să înregistrezi un partid pentru a putea candida în alegeri așa cum candidează alte partide”.
Noul Cod electoral a fost adoptat de majoritatea parlamentară PAS, în ciuda criticilor din partea Comisiei de la Veneția și a opoziției parlamentare. Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a propus peste 20 de amendamente, dar toate au fost respinse de deputații partidului puterii.
Opoziția a cerut modificări pentru ca cetățenii să poată opta în continuare pentru buletine tipărite în limba rusă, cum era până acum. În replică, deputatul PAS, Olesea Stamate a declarat că acest lucru se va putea face în cazul unei solicitări la CEC. BCS a mai cerut schimbarea formulării din CEC ”poate organiza” în ”organizează” secții de votare pentru locuitorii din malul stâng.
De altfel, și Comisia de la Veneția a considerat că acest text ar putea fi interpretat ca și cum CEC nu ar avea obligația de a deschide secții de votare în regiunea transnistreană. Vicepreședintele CEC Pavel Postică a explicat că formularea a fost întocmită ca scrutinul să poate avea loc și în localitățile în care anterior a fost interzis.