Ministerul Sănătății al Republicii Moldova îndeamnă cetățenii să fie precauți în contextul situației epidemiologice prin COVID-19 în China. Reprezentanții instituției îndeamnă moldovenii, inclusiv cei care planifică să călătorească în perioada sărbătorilor, să respecte măsurile de protecție, scrie newsmaker.md
„În contextul situației epidemiologice prin COVID-19 în China, cu sporirea numărului de cazuri și având în vedere mobilitatea sporită, circulația intensă a populației, în perioada sărbătorilor, îndemnăm toți cetățenii, în special cei care își planifică călătorii, să fie precauți”, comunică Ministerul, pe 30 decembrie.
Instituția mai spune că în scopul reducerii riscului de infectare, cetățenii trebuie să se asigure, în aeroporturi și alte spații închise, că respectă următoarele măsuri de protecție: purtarea măștii, a distanței, normelor de igienă.
„Dacă aveți simptome specifice COVID-19 adresați-vă medicului de familie, pentru a vă testa și a primi tratament. De asemenea, vă îndemnăm să vă imunizați, vaccinarea fiind cea mai eficientă metodă de a vă proteja de infecție. Aveți grijă de sănătatea voastră și a celor din jur”, se arată în declarația Ministerului.
Numărul cazurilor de infectare cu COVID-19 a crescut luna aceasta pe întreg teritoriul Chinei după ce Beijingul a renunţat la politicile sale zero-COVID, inclusiv la testarea obişnuită a populaţiei cu teste PCR, scrie libertatea.ro. Totodată, peste 130 de subvariante ale variantei Omicron au fost depistate în China în decursul ultimelor trei luni.
Ţări precum Statele Unite, Coreea de Sud, India, Italia, Japonia şi Taiwan au impus teste COVID-19 pentru călătorii din China, ca răspuns la această situaţie.
Pe 29 decembrie, Comisia Europeană s-a reunit pentru a discuta eventuale „măsuri pentru o abordare coordonată” de către statele membre ale UE după explozia de cazuri COVID din China.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii a declarat în noaptea de 29 spre 30 decembrie că are nevoie de mai multe informaţii în vederea evaluării celei mai recente creşteri a numărului de cazuri de infectare în China.