Prin suspendarea licenței celor șase posturi de televiziune, Comisiapentru Situații Excepționale și-a asumat trei puteri – legislativă,executivă și judecătorească, fiind comisă cea mai gravă infracțiunedin codul penal. De această părere este juristul Alexandru Grosu,care declară că, în prezent, asistăm la un act de capturare a statului. Și președintele Asociaţiei Unirea-ODIP, Vlad Bilețchi acriticat decizia CSE. Potrivit lui, gestul este periculos și ar putea avea consecințe pe parcurs.
Potrivit juristului Alexandru Grosu, Comisia pentru Situații Excepționale și-a depășit atribuțiile prin decizia suspendării licenței de emisie pentru cele șase posturi de televiziune, printre care TV6 și Orhei TV. El a făcut declarația la emisiunea PULS, de la TV6.
ALEXANDRU GROSU, jurist : „ Aceste șase posturi, care au fost suspendate, ei spun căsuspendate temporar, dar până la urmă, domnul ministru Litvinenco a spus că până la urmă va fi retrasă licența. Fix asta a spus și
domnul Nantoi. Vreau să atrag atenția. Au fost retrase de cine? De comisia excepțională, care a lărgit pe 60 de zile starea excepțională în domeniul energetic. Dar noi vedem că ce are domeniul energetic cu posturile de televiziune? Și cel mai important pentru juriști mă expun. Comisia aceasta excepțională a luat asupra sa trei puteri: Legislativă, executivă și puterea judecătorească. Deci asta e gata, uzurparea puterii de stat. Deci noi suntem deja în consumul infracțiunii prevăzute de codul penal, care se consideră una dintre
cele mai grave, capturarea statului, cea mai gravă prevăzută de codul penal.
La aceeași emisiune, președintele Asociației Unirea-ODIP adeclarat că decizia CSE poate fi privită din două aspecte – politică și juridică.
VLAD BILEȚCHI, președintele Asociaţiei Unirea-ODIP : „ Prima este partea politică. PAS-ului îi convine foarte mult
politic faptul interzicerii sau retragerii licenței a șase posturi de televiziune pentru că ele toate sunt afiliate într-o formă sau alta, sau apropiate, oponenților săi politici. Deci, pentru a-și satisface proprii alegători ei fac asta. Este un gest periculos pentru că nici Plahotniuc nici Dodon nu și-au permis asemenea lucruri.Partea a doua este cea juridică, este un precedent periculos care oferă posibilitatea altor guvernări, altor regimuri să vină și să
facă același lucru.”
Președintele Asociaţiei Unirea-ODIP a criticat și intenția de a modifica legea SIS și a permite interceptările, filările și citirea conversațiilor private de pe rețelele de socializare. Potrivit lui, această măsură vine să închidă gura formatorilor de opinie.
VLAD BILEȚCHI, președintele Asociaţiei Unirea-ODIP : „ Îmi amintesc declarația doamnei Gavrilița care a spus
că „Activiștii civici sunt cei care slăbesc statul”. Adică nu cei care atentează la integritatea teritorială, nu cei care vin cu arme, nu cei care fură miliarde – activiștii civici, cei care comentează și își exprimă punctul de vedere față de ceea ce se întâmplă în Republica Moldova. Mi se pare o declarație deplasată. Noi din start
am fost calificați de această guvernare ca oameni incomozi. Că am putea scoate prea multe în vizor.”
Într-un alt context, Bilețchi a declarat că partidul de guvernare ar utiliza conturi false, care ar scrie în comentarii cuvinte de laudă în adresa întregii conduceri a țării.
VLAD BILEȚCHI, președintele Asociaţiei Unirea-ODIP : „ Actualul partid de guvernare are foarte multe conturi false, acesta nu este un secret, au foarte multe conturi fake, care comentează pe internet, pe Facebook, pentru a simula o susținere populară. Adică, oamenii în vârstă, ca să vadă ce mai spune lumea, care nu au suficient timp să-și formeze propria impresie fundamentată, intră în comentarii să vadă cum reacționează lumea la un anumit mesaj. Și acolo: „Bravo!” „Bravo!” „Bravo!”. Dar, când intrăm pe conturile acestor oameni care scriu „Bravo!”, există partea reală, oameni fizici, care există, care, într-adevăr susțin, și există poze cu cățeluși, cu pisicuțe, cu floricele, cu păduri. Oameni care au conturile create alaltăieri, sau cu un an în urmă, care nu există în realitate, și în privința lor nu se întâmplă niciun control.”
Purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS, Adiana Vlas ne-a spus că nu comentează declarația. Am încercat să obținem o reacție și de la Guvern, dar purtătorul de cuvânt al instituției, Anastasia Taburceanu nu ne-a răspuns la telefon și nici la mesaj. Anterior, ea ne-a spus că Executivul nu va oferi reacții unui post de televiziune cu licența suspendată. Asta în condițiile în care, președintele CA, Liliana Vițu a declarat că jurnaliștii de la cele șase posturi TV pot să-și continue nestingherit activitatea și pot merge la orice eveniment. Nici purtătorul de cuvânt al SIS, Daniela Mînzatu nu a răspuns pentru o reacție.
Amintim că Serviciul de Informații și Securitate a propus unele modificări în lege, iar în textul proiectului este stipulat că „În interesul asigurării securității naționale, SIS, în modul stabilit de legislație, are drept de acces, gratuit, la sistemele informaționale, rețelele de comunicații electronice, la resursele informaționale și bazele de date ale organelor de ocrotire a normelor de drept, autorităților publice, întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor, indiferent de tipul de proprietate.
Asta după ce în data de 16 decembrie, Comisia pentru Situații Excepționale a dispus suspendarea licențelor a șase posturi TV pentru perioada stării de urgență, fiind vorba de TV6, Orhei TV, NTV, Accent TV, Primul în Moldova și RTR Moldova. Ulterior, Sergiu Litvinenco, ministrul Justiției a declarat că Starea de urgență ar putea fi prelungită sau ar putea fi făcute modificări în Codul Audiovizualului pentru ca cele șase posturi de televiziune cu licența suspendată să nu poată emite nici după expirarea stării de urgență.
TV6 și Orhei TV au contestat la Curtea de Apel Chişinău decizia Comisiei Situaţiei Excepţionale. Argumentele prezentate sunt că prin respectiva hotărâre, comisia și-a depășit atribuțiile și a încălcat o serie de norme legislative, printre care Constituția Republicii Moldova și Codul Audiovizualului. În plus, insistăm că TV6 și Orhei
TV nu au comis încălcările specificate în decizia comisiei și nu au fost sancționate pentru cele menționate. RTR Moldova, NTV Moldova, Primul în Moldova și Accent TV condamnă aceste acțiuni și au precizat că la fel au contestat decizia CSE.