În proiectul de modificare a legii propus de Serviciul de Informații și securitate nu au fost expuse principiile după care o persoană ar putea fi interceptată, prin urmare, astfel s-ar face atac la drepturile omului. Părerea aparține președintelui Asociației pentru Protecția Vieții Private, Sergiu Bozianu, dar și fostului angajat SIS, iar în prezent, juristului Ghenadie Țîpordei. Fiind invitați în platoul emisiunii PULS de la TV6, aceștia au cerut autorilor proiectului să-l revizuiască și să introducă un șir de criterii stricte în baza cărora o persoană ar putea fi interceptată.
SERGIU BOZIANU, președintele Asociației pentru Protecția Vieții Private: Chiar și în cazurile în care SIS-ul propune un proiect de lege ca aceste liste negre să fie autorizate de către instanța de judecată, aceste activități speciale, nu există criterii după care să fie impuse. Acolo scrie: „judecătorul autorizează”. În baza la ce? Trebuie să fie necesară, trebuie să fie neproporțională, trebuie să nu existe alte mijloace decât prin astfel de activități, trebuie să fie pe o perioadă limitată de timp, deci trebuie să existe criterii după care judecătorul să balanseze, îi necesar sau nu? Și mai este un moment foarte important. S-a condiționat că atât procurorul cât și judecătorul care va fi admis în unele situații la control ei numaidecât acces la acest secret de stat. Și, atenție mare, cine oferă acces la acest secret de stat? Tot SIS-ul! Și tot SIS-ul retrage accesul la secretul de stat. Deci, dacă procurorul sau judecătorul au fost mai puțini indulgenți, au fost mai corecți sau au anulat mai multe dispoziții, SIS-ul foarte simplu retrage dreptul de acces la acest secret de stat și îl scoate din ecuație. Și prin acest principiu o să se ajungă doar la persoana care lor le convine”.
Iar fostul angajat al SIS, Ghenadie Țîpordei este de părerea că în forma în care a fost prezentată acum, această lege atentează la drepturile omului.
GHENADIE ȚÎPORDEI, jurist, fost angajat SIS: „Cu atribuire la secretul de stat la informațiile acumulate. Eu vreau să spun că atribuirea la secretul de stat a acestor informații acumulate, nu justifică această ingerință în drepturile omului. Asta nu înseamnă că ai voie la o discreție nelimitată, să urmărești țara, doar prin simplu motiv că atribui informația acumulată la secret de stat. Oricum trebuie să fie asigurat dreptul la viața privată a fiecărui cetățean”.
Serviciul de Informații și Securitate a propus unele modificări în lege, iar în textul proiectului este stipulat că „În interesul asigurării securității naționale, SIS, în modul stabilit de legislație, are drept de acces, gratuit, la sistemele informaționale, rețelele de comunicații electronice, la resursele informaționale și bazele de date ale organelor de ocrotire a normelor de drept, autorităților publice, întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor, indiferent de tipul de proprietate”.
Totodată, se menționează că, informațiile acumulate în cadrul acestor operațiuni speciale, în cazul în care sunt efectuate în afara unor dosare penale, vor fi catalogate drept secret de stat și nimeni nu va avea acces la ele.