Mai mulţi jurnalişti, deputați de opoziție și cetățeni au protestat astăzi în fața Parlamentului în privința suspendării licenței de emisie a șase posturi de televiziune din țara noastră. Ei susțin că decizia CSE nu are nicio acoperire juridică, iar scopul acestei hotărâri este de a închide gura presei incomode.Manifestanții au cerut demisia membrilor Consiliului Audiovizualului și libertate presei.
Protestul a început cu o oră înainte de ședința plenară a Legislativului. În cadrul manifestației, unii jurnaliști de la cele șase posturi tv cu licența suspendată și-au manifestat nemulțumirea față de decizia CSE. Potrivit lor, televiziunile pe care le reprezintă nu au comis încălcările specificate în decizia comisiei și nu au fost sancționate pentru cele invocate.
TATIANA ȚURCAN, producător știri TV6: „Sunt doar niște pretexte mizere și inventate, ca să ne retragă licența. (musca) 09.30 Îmi pare rău că foștii mei colegi se uită acuma cu ură, bat din palme și se bucură că ne-au închis gura. Bucurați-vă! Mâine, poimâine o să fiți voi. Nimic nu este veșnic, roata se întoarce. Eu am fost jurnalist și pe timpul comuniștilor, și a lui Filat, și a lui Plahotniuc și sunt și acuma jurnalist, dar mulți dintre politicieni au ajuns la groapa de gunoi – cadavre politice, dar eu tot jurnalist am rămas”.
ALEXEI LUNGU, prezentator TV6: „Ceea ce s-a întâmplat vineri poate să se întâmple și peste un an și peste doi, atunci când va veni o altă guvernare și nu se știe cine va veni. Ceea ce ați făcut, le-ați dat instrumente de răzbunare pentru următorii politicieni”.
Analistul politic și jurnalistul de la Primul în Moldova, Corneliu Ciurea a declarat că guvernarea forțează jurnaliștii să iasă din studiouri în stradă pentru a-și apăra drepturile.
CORNELIU CIUREA, jurnalist Primul în Moldova, analist politic: „Din păcate, actuala guvernare a decis că doar o singură părere are dreptul să ajungă până la urechile oamenilor și de fiecare dată când asta se întâmplă, atunci când guvernanții interzic puncte de vedere, asta înseamnă că ajungem la minciună”.
Jurnalista Elena Levițkaia-Pavomova a criticat declarația ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco care a spus la o emisiune de la Jurnal TV că cele șase posturi de televiziune cu licența suspendată ar putea fi închise pentru totdeauna.
ELENA LEVIȚKAIA-PAHOMOVA, jurnalist NTV Moldova: „Domnul Litvinenco și-a arătat adevărata față și a explicat că va modifica legea până ne vor închide gura. Cică îi neliniștește propaganda. Sinceră să fiu, da, eu sunt o propagandistă. Știți ce propag eu? Propag dragostea față de țară, față de istorie, arhitectură, față de oamenii care merită”. Noi pe ei îi enervam, ii enervăm cu tăcere, îi enervam cu ceea ce spunem, îi enervăm că existăm!”.
OLGA DZEATCOVSCHI, jurnalist Accent TV: „Eu vreau să locuiesc aici, vreau să lucrez aici, vreau să scriu și să vorbesc despre ceea ce vreau, așa cum cred eu. Prieteni, doar dreptul de a protesta! Pentru că mâine vor veni după fiecare dintre voi!”.
S-a solidarizat cu cela șase posturi de televiziune și deputatul BCS, Adela Răileanu. Jurnalist de meserie și cu o experianță vastă în domeniu, ea spune că așa ceva nu s-a întâmplat niciodată în istoria țării.
ADELA RĂILEANU, jurnalist, deputat BCS: „Astăzi, în calitate de jurnalist îmi exprim solidaritatea cu TV6, NTV Moldova, Accent TV,Orhei TV, RTR Moldova. Ei astăzi nu au închis gura acestor televiziuni, ei astăzi încearcă să ne închidă gura la toți oamenii acestei țări. Oameni care ne dorim ca la televizor să se spună adevărul. Jos dictatura, Jos Cenzura! Libertate și emisie pentru cele șase posturi de televiziune care au fost închise pentru că au îndrăznit să transmită adevărul”.
Și fostul șef al Consiliului Audiovizualului, Ala Ursu Antoci, a participat la protest. Ea a cerut demisia actualei conduceri al CA, precizând că membrii consiliului au încălcat flagrant legislația.
ALA URSU-ANTOCI, fost șef CA: „Este strașnic astăzi ce acțiuni ilegale face așa numitul CA. Cu regret, constat că astăzi Consiliul Audiovizualului este impotent, impotent pentru că CSE suspendă licența a șase posturi de televiziune”.
Oamenii care au venit să susțină jurnaliștii de la posturile cu licența suspendată spun că nu înțeleg de ce sunt lipsiți de surse alternative de informare.
„Acești oameni încearcă intenționat să restricționeze accesul cetățenilor la informații pentru a le face mai convenabil să-și promoveze „agenda” și valorile lor presupus democratice”.
„Nu am văzut niciun fel de propagandă la aceste posturi de televiziune. Consider că aceste televiziuni care au fost lipsite de licență ne-au prezentat știri adevărate. Suntem lăsați fără acele surse de informare sigure și adevărate, care spun exact ce se întâmplă în țară”.
Am încercat să obținem o reacție de la Consiliul Audiovizualului, dar președintele instituției, Liliana Vițu nu ne-a răspuns la telefon și nici la mesajul expediat. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Anastasia Taburceanu a refuzat să ne ofere un comentariu.
ANASTASIA TABURCEANU, purtător de cuvânt al Guvernului: „Nu vom comenta protestul care a avut loc în fața Parlamentului”.
Miercuri, Anastasia Taburceanu ne-a scris într-un mesaj că Executivul nu va oferi reacții unui post de televiziune cu licența suspendată. Asta în condițiile în care acum două zile, președintele CA, Liliana Vițu a declarat că jurnaliștii de la cele șase posturi TV pot să-și continue nestingherit activitatea și pot merge la orice eveniment.
Decizia de suspendare a licenței de emisie a șase posturi de televiziune a fost luată de către CSE în data de 16 decembrie. Mai exact, este vorba despre posturile „TV6”, „Orhei TV” „Primul în Moldova”, „RTR Moldova”, „Accent TV” și „NTV Moldova”.
Argumentul invocat în dispoziție este protejarea spațiului informațional național și prevenirea riscului de dezinformare prin răspândirea informațiilor false sau a tentativelor de manipulare a opiniei publice, având la bază lista persoanelor fizice și juridice supuse sancțiunilor internaționale și informațiile disponibile privind controlul exercitat de acestea asupra unor furnizori de servicii media, precum și multiplele constatări din rapoartele de monitorizare ale Consiliului Audiovizualului privind încălcările Codului Serviciilor Media Audiovizuale al Republicii Moldova, implicit aplicarea sancțiunilor pentru lipsa unei informării corecte în reflectarea evenimentelor naționale, dar și a războiului din Ucraina. Ulterior, în cadrul unui briefing de presă, președintele Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu a declarat că posturile de televiziune vizate au încălcat în mod constant Codul Audivizualului și principiile informării corecte.
Au favorizat persoanele supuse sancțiunilor internaționale, au manipulat cu privire la evenimentele naționale, dar și cu privire la războiul din Ucraina. Totodată, ea a spus că patru din cele șase posturi TV și-au schimbat proprietarul final fără acordul CA. TV6 și Orhei TV au contestat la Curtea de Apel Chişinău decizia Comisiei Situaţiei Excepţionale.
Argumentele prezentate sunt că prin respectiva hotărâre, comisia și-a depășit atribuțiile și a încălcat o serie de norme legislative, printre care Constituția Republicii Moldova și Codul Audiovizualului.
În plus, insistăm că TV6 și Orhei TV nu au comis încălcările specificate în decizia comisiei și nu au fost sancționate pentru cele menționate. RTR Moldova, NTV Moldova, Primul în Moldova și Accent TV condamnă aceste acțiuni și au precizat că la fel au contestat decizia CSE.