Au adoptat o poziție unitară cu privire la decizia autorităților de a suspenda licențele de emisie a 6 posturi TV și șiau exprimat susținerea față jurnaliștii din cadrul acestor televiziuni. Vorbim despre politicieni, deputați, reprezentanți ai societății civile și ai celor șase instituții media, cărora le-au fost suspendată activitatea, și care au participat la o masă rotundă, cu genericul “Lupta împotriva propagandei sau război împotriva libertății de exprimare? Textul rezoluției va fi transmis tuturor misiunilor diplomatice și structurilor internaționale.
Asistăm la un atac asupra unuia dintre pilonii democrației – libertatea de exprimare și pluralismul de opinii, se spune în textul rezoluției. „Ascunzându-se în spatele unor pretexte exagerate, speculând cu blasfemie asupra războiului din vecina Ucraina, precum și folosind afirmații sincer false și nefondate, autoritățile moldovenești, printr-o hotărâre extrajudiciară, fără judecată sau anchetă, au deposedat imediat șase mari televiziuni naționale de licență” se mai arată în document.
Fostul premier, Ion Chicu a reiterat că decizia de a suspenda licențele de emisie a 6 posturi TV este abuzivă și iese din cadrul constituțional al RM.
ION CHICU, președinte PDCM : „Degradarea democrației în RM a ajuns la cote maxime. Noi toți am înțeles că dacă noi nu ne vom implica să ne apărăm democrația, partenerii care ne tot democratizează de 30 de ani, nau s-o facă nicidecum.Este vorba de primul pas hotărât al acestei guvernări de închide orice presă care este împotriva lor. Vor să închidă presa pentru ca să nu știm de miliardele furate, să nu știm cum se aprobă bugetul, să nu știm cum se pregătesc de război, etc.”
Prezent la conferință, juristul postului de televiziune, RTR, spune că nu a înțeles clar explicațiile CA privind decizia CSE de a suspenda licența de emisie a postului TV, așa că a atacat hotărârea în judecată.
OXANA CAMAEVA, jurist: „ În ceea ce priveste sancțiunile – ieri nu prea au explicat clar care sunt acele sanctiuni, au mentionat doar numarul lor, au numit un număr ireal.Am contestat această decizie în termen de 24 de ore, dar ședința de judecată nu a fost încă programată, așa că așteptăm un răspuns, o sesizare. De asemenea, am contestat fiecare articol de la punctul 9 – adică am expus corect de ce postul RTR nu se încadrează în acest articol și sperăm la o hotărâre judecătorească favorabilă”
Totodată, cei prezenți la masa rotundă și-au exprimat sprijinul față de angajații celor 6 poste cărora le-a fost suspendată licența de emisie.
ADELA RĂILEANU, deputat PSRM, jurnalist: „Eu vă salut, vă încurajez, și vreau să vă spun că sunt solidară astăzi cu Primul în Moldova, Accent TV, Orhei TV, TV6, RTR, NTV Moldova și am să fiu pe baricade alături de voi. Astăzi nu contează cine și unde muncește, astăzi contează meseria noastră care a fost terfelită. Această guvernare mârșavă și-a permis să terfelească o meserie nobilă.”
GRIGORE NOVAC, deputat PSRM: „Trebuie neapărat să vă adresați către toate structurile internaționale. Nu vă împrăștiați acum foarte ușor, trebuie să aveți un plan concret după care să acționați. Noi suntem alături de voi, dacă doriți să discutați în cadrul platformei parlamentare, în comisia parlamentară pentru drepturile omului, eu vă pot organiza.”
Mai mult, reprezentanții Partidul Socialiștilor au anunțat că formațiunea din care fac parte va organiza la 22 decembrie un protest la sediul Parlamentului, unde va manifesta împotriva suspendării licențelor a șase posturi de televiziune. La ședință s-a decis și crearea unui comitet pentru coordonarea măsurilor de apărare a drepturilor jurnaliştilor din cadrul celor 6 posturi TV.
Totodată, la finalul mesei rotunde, cu genericul “Lupta împotriva propagandei sau război împotriva libertății de exprimare”, participanții au semnat o scrisoare deschisă către organizațiile internaționale. Aceștia au făcut apel la organizațiile internaționale pentru drepturile omului Amnesty International Moldova, Freedom House, Human Rights Watch și altele, inclusiv în domeniul promovării libertății de exprimare, să acorde atenție asupra restrângerii fără precedent a activității jurnalistice în țara noastră.
Textul rezoluției va fi transmis tuturor misiunilor diplomatice și structurilor internaționale, unele dintre care, potrivit organziatorilor au fost invitate la eveniment, dar nu au venit. Am cerut o reacție de la autorități la declarațiile de la masa rotundă, dar purtătorul de cuvânt al Guvernului, Anastasia Taburceanu ne-a scris într-un mesaj că Guvernul nu va oferi reacții unui post de televiziune cu licența suspendată. Asta în ciondițiile în care, acum douăzile, președintele Consiliului Audiovizualului, Liliana Vițu declara că jurnaliștii posturilor tv cu licența suspendată își pot continua activitatea și participa la evenimente.