Consiliul Politic Național al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei a adoptat o declarație prin care condamnă decizia CSE de a suspenda 6 canale TV și face „apel către corpul diplomatic acreditat în RM, către comunitatea internațională, către organizațiile de media, să vină cu o apreciere echidistantă și corectă a acțiunilor actualei puteri”. „Această Decizie a CSE constituie un atac direct la pluralismul de opinii și libertatea de exprimare și este o depășire a competențelor legale”, se mai arată în declarație, scrie Unimedia.INFO.
„În cadrul ședinței sale de astăzi, Consiliul Politic Național al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei a adoptat următoarea Declarație cu privire la atacul fără precedent asupra drepturilor fundamentale ale omului în Republica Moldova, întreprinse de instituțiile statului. La 16 decembrie 2022, prin Dispoziția nr. 54 a Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), au fost suspendate licențele de emisie pentru serviciile media audiovizuale prestate de 6 posturi de televiziune din țară. Această decizie este adoptată cu grave încălcări ale Constituției și legislației Republicii Moldova, precum și a Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Articolul 11 al Cartei statuează clar și fără loc de interpretări că „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie și libertatea de a primi sau de a transmite informații sau idei fără amestecul autorităților publice și fără a ține seama de frontiere. Libertatea și pluralismul mijloacelor de informare în masă sunt respectate.”
Articolul 1 al Legii presei nr. 243/1994: „În Republica Moldova libertatea presei constituie un drept fundamental consfinţit de Constituţie. Statul garantează tuturor persoanelor dreptul la exprimarea liberă a opiniilor şi ideilor, la informare veridică asupra evenimentelor din viaţa internă şi cea internaţională prin intermediul publicaţiilor periodice şi al agenţiilor de presă, care îşi desfăşoară activitatea în condiţiile pluralismului politic, precum şi respectarea legislaţiei cu privire la drepturile de autor. Cenzura de orice fel asupra publicaţiilor periodice şi agenţiilor de presă, imixtiunea în activitatea lor de pregătire şi de difuzare a informaţiei sunt interzise.”
Această Decizie a CSE constituie un atac direct la pluralismul de opinii și libertatea de exprimare și este o depășire a competențelor legale, fiind încălcate prevederile Hotărârii Curții Constituționale nr. 17 din 23 iunie 2020 Pentru controlul constituționalității unor prevederi din Legea nr. 212 din 24 iunie 2004 privind regimul stării de urgență, de asediu și de război, care prevede expres, că autoritățile responsabile de gestionarea stării de urgență îndeplinesc doar atribuții, măsuri și acțiuni necesare realizării scopurilor care au stat la baza declarării stării de urgență și ele nu vor depăși sfera de competență a puterii executive.
Canalele de televiziune vizate au fost lipsite de licența de emisie în lipsa unei decizii irevocabile a instanței de judecată, cum ar trebui să fie într-un stat de drept. Derogările de la Codul serviciilor media sunt ilegale. Chiar și în situația de urgență, CSE nu poate substitui organele statului, nu poate retrage licențe și modifica legi. Această Dispoziție ilegală a CSE lasă sute de oameni fără locuri de muncă și mijloace de existență în mijlocul iernii, instituie cenzura și dictatura în mijloacele de informare în masă, prin inventarea motivelor de atentat la securitatea națională și alte aberații, or, aceste canale nu au primit anterior nicio sancțiune din partea CA pe motivele invocate legate de război și altele.
Guvernarea actuală, instaurată în rezultatul unor alegeri libere și corecte, prin decizia respectivă continuă șirul de acțiuni îndreptate spre instituirea unui regim dictatorial, introducerea cenzurii în mass-media și limitarea drepturilor fundamentale ale cetățenilor statului. Recentele modificări ale legislației electorale, subordonarea politică a justiției și atribuirea organelor de forță a unor competențe care depășesc cadrul constituțional și minimele standarde democratice, urmăresc un singur scop – persecutarea și anihilarea opoziției politice din țară și asigurarea menținerii guvernării PAS la putere cu orice preț. Partidul Dezvoltării și Consolidării Moldovei (PDCM) condamnă cu fermitate represiunea neîncetată exercitată de actuala guvernare împotriva presei independente, a reprezentanților opoziției politice și a altor voci critice.
Cerem autorităților să își respecte obligațiile și angajamentele interne și internaționale privind asigurarea drepturilor omului și libertății de exprimare, să prevină dezinformarea și cenzura. Facem apel către corpul diplomatic acreditat în RM, către comunitatea internațională, către organizațiile de media, să vină cu o apreciere echidistantă și corectă a acțiunilor actualei puteri de la Chișinău, în vederea stopării abuzurilor și derapajelor de la lege.
Așteptăm reacția organizațiilor de media, apărătoarele libertății de exprimare și pluralismului de opinii, deoarece considerăm acțiunile CSE un atac fără precedent la libertatea editorială și libertatea jurnaliștilor. Este o acțiune de instituire a cenzurii, fiind încălcată Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Constituția Republicii Moldova și principiile statului de drept”, se arată în declarație.
Comisia pentru Situații Excepționale a suspendat, pe durata stării de urgență, licența de emisie a șase posturi de televiziune: Accent TV, NTV Moldova, Orhei TV, Primul în Moldova, RTR Moldova și TV6. Decizia are la bază constatările Consiliului Audiovizualului în privința acestor posturi, care arată lipsa unei informări corecte în reflectarea evenimentelor din țară și a războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei, și vine să protejeze spațiul informațional național și să prevină dezinformarea.
TV6 a lansat un apel către comunitatea internațională, la corpul diplomatic acreditat în RM, să dea o apreciere corectă decizie de astăzi a Comisiei Situații Excepționale prin care permite CA să retragă licența a 6 canale TV. „Argumentarea CSE nu doar că este total neîntemeiată, dar chiar de-a dreptul falsă! Posturile TV niciodată nu au primit nicio sancțiune din partea CA pe motivele invocate”, se arată în declarația postului de televiziune, vizat de hotărârea CSE de a-l lăsa fără licență.
Președinta Maia Sandu vine să argumenteze decizia luată de Comisia Situații Excepționale, care a cerut suspendarea licențelor pentru șase canale de televiziune. „Păstrarea păcii și stabilității în Moldova este prioritatea noastră”, declară șefa statului.
Vicepreședinta Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media de la BCS, Adela Răileanu, condamnă suspendarea celor șase canale TV. „Stai și te uiți și te ia groaza de ceea ce i se întâmplă acestui popor. E incredibil cu câtă sălbăticie idioții utili ai regimului anihilează ultimele zvâcniri ale democrației în această țară”, a scris deputata BCS pe pagina sa de Facebook. Răileanu a menționat că „aproape o mie de oameni, care muncesc la aceste șace televiziuni, rămân pe drumuri în mijlocul iernii.
„Decizia Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), de a suspenda licența de emisie a șase posturi de televiziune din Republica Moldova este cel mai mare atentat la libertatea de exprimare”. Cu o astfel de reacție a venit liderul Partidului „Șor”, Ilan Șor. Potrivit lui, prin această decizie, „PAS a distrus principiul democrației, sub privirea perfidă a Occidentului”.
Fostul șef de stat, Igor Dodon, a venit cu un mesaj dur în adresa guvernării după suspendarea unor canale TV. Ex-președintele susține că președinta Maia Sandu „nu doar este incapabilă să guverneze țara eficient, dar o și distruge intenționat”. Totodată, Dodon a menționat că PAS nu va răspunde „doar în fața legii, dar și în fața Tribunalului Poporului instituit de cetățenii umiliți și impuși să sufere în toți acești ani”.