Zeci de gospodării din Anenii Noi încă nu au primit lemnul compensat de Guvern. Unii dintre cei care s-au săturat să aștepte și l-au procurat la preț de piață, iar alții care nu-și pot permite acest lucru, spun că se încălzesc cu vreascuri și cu ce mai găsesc pe lângă case. Situația este gravă, afirmă și un primar din Anenii Noi. Edilul spune că nu știe ce să le zică oamenilor care-i bat la ușă. Ministrul Mediului afirmă la rândul lui că oamenii preferă doar lemnul tare, cu o gigacalorie mai mare decât cel moale, pe care refuză să-l procure, dar care, adaugă oficialul, există în stocuri.
În jur de 30 de oameni din satul Merenii Noi din raionul Anenii Noi au primit lemnul la un preț redus din cei 198 care au depus cerere la Primărie.
ANDREI DRUZI, primarul satului Merenii Noi, r-ul Anenii Noi, Partidul Politic “Partidul Nostru”: „Cu lemnele este o situația foarte, foarte, foarte catastrofală. O problemă foarte mare. Mie mi-au propus astăzi din Șerpeni 100 metri cubi de plop, dar știți ce e acesta plop? E ca o hârtie pentru sobă care nu dă căldură. Oamenii zilnic vin la mine și întreabă de lemne, oamenii plâng, vă spun sincer, deoarece este frig în case”.
Printre cei care așteaptă lemnele promise de autorități se numără și mătușa Ana. Ca să nu înghețe în casă, femeia a achitat în avans, dar tot nu a văzut încă lemnul promis, iar pe cel cu preț de piață nu și-l poate permite pentru că are o pensie de 2000 de lei.
ANA, locuitoare a satului Merenii Noi, r-nul Anenii Noi: „Au dat la cei invalizi, da așa că am plătit lemnul nu mi-a dat nimic.
-Da cât ați plătit?
-2070 matincă pe trei cuburi. Avem niște vreascuri acolo și facem niște foc, dar pe urmă nu știm ce o să facem.
-Economisiți?
-D-apoi cum, cum să nu economisim. Fac căldură la vreo 16. 17 grade și ajunge. Așteptăm să ne dea acele trei cuburi”.
Acest bărbat ne-a spus că s-a săturat să aștepte ajutorul statului și și-a procurat lemne necompensate, drept că a cheltuit peste 27 de mii de lei.
„Mi-am adus o mașină din regiunea transnistreană și una de la comercianții ambulanți. Acolo în regiunea transnistreană am cumpărat cu 1850, dar aici pe traseu cu 1600. M-am înscris la Primărie, dar m-am dus și mi-am luat banii, au zis că pe 10 o să dea, pe 20, d-apoi uite azi deja a fost îngheț ”.
ANDREI DRUZI, primarul satului Merenii Noi, r-nu Anenii Noi, Partidul Politic “Partidul Nostru”: „ Oamenii deja nu mai știu ce să facă. Ei sunt nevoiți să meargă să cumpere lemne cu 1800 de lei de pe marginea drumului. Ei sunt nevoiți, deoarece este frig. Încă nu este zăpadă și ger de -10, -15. Ei nu au lemne, asta au spus cu text direct și lemne nu ajung pentru toți”.
Am mers și în satul Mereni, din Anenii Noi pentru a vedea cum stau lucrurile. Edilul localității spune că doar 40 de gospodării din cele aproape 650 de oameni care au solicitat lemn au fost aprovizionate.
VALENTIN VIERU, primarul satului Mereni, r-nul Anenii Noi, Blocul ACUM: „În total pe listele Primăriei sunt în jur de 650 de persoane, dintre care lemn au primit până la 40 de persoane. Acum la jumătatea lunii decembrie urmează să efectueze alte tăieri și în funcție de volumul masei lemnoase disponibile o să fim anunțați ca să o primim”.
Așteaptă încă lemnul promis și acest bărbat, care spune că face focul cu ce apucă, iar ideea de a-și cumpăra lemnele la preț de piață i se pare ireală
GHEORGHE CEPRAGA, locuitor al satului Mereni, r-nul Anenii Noi: „Sunt invalid de gradul II, epileptic și nu mi-o plătit nimeni nimic și nu-mi dă nimeni. Fac focul cu crengi, cu ogrinji, cu penoplast, cu ce nimerește. 20.36 Sunt invalid, avganeț, pridnistroveț. Așteptăm lemnul, da nimeni nu ni-l dă”.
„Sunt oameni care au primit și care nu au primit, depinde de vulnerabilitatea pe care o au”.
Iar unii din cei care nu au reușit să se înregistreze la Primărie pentru a primi masa lemnoasă ne-au povestit că și-au golit buzunarele și au cumpărat cărbune.
GRIGORE, locuitor al satului Mereni, Anenii Noi: „Cărbune am cumpărat în această toamnă, la începutul lui octombrie de la Chișinău, cu 11 mii de lei tona. De la stocul de cărbuni și o mie m-a costat adusul și sunt 12 mii. E un preț nebun. Îl dau cu preț mai mic, dar te duci să te îl cumperi din pădure și când cauți îl i-ai cu un preț mai mare”.
Acum trei zile ministrul Infrastructurii Andrei Spînu a declarat într-o conferință de presă că țara noastră urmează să cumpere lemn din România.
ANDREI SPÎNU, vicepremier: „Deja s-a ajuns la toate înțelegerile, urmează să fie transportat lemnul în Republica Moldova. -A fost stabilit și un timp de livrare? La Ministerul Mediului”.
Ministrul Mediului, Rodica Iordanov, a declarat recent că România și-a arătat deschiderea pentru a ne asigura cu lemn, în limitele de care mai avem nevoie, dar nu există încă o claritate despre cantități și preț, în afară de faptul că este unul mai mare, mai exact, de 230 de roni pentru metru ster de lemn, ceea ce ar însemna 950 de lei moldovenești.Asta, în timp ce la noi prețul compensat pentru lemnul tare este cu circa 100 de lei mai mic, iar pentru cel moale, cu 475/ metrul ster. Iordanov s-a arătat nedumeriă de faptul că oamenii vor să cumpere doar lemn tare, dar nu și pe cel moale, cu o Gigacalorie mai mică decât primul și despre care afirmă că există în stocuri.
Potrivit datelor statistice, parcursul anilor 2015-2020, suprafața terenurilor acoperite cu păduri din țara noastră s-a redus cu 1,7%. Amintim că la mijlocul lunii septembrie, a fost lansat site-ul lemne.md, pe care cetățenii pot obţine informaţii despre procedura de repartizare a lemnelor pentru perioada rece. Oamenii au acces la datele despre lemnele de foc disponibile, prețul acestora, dar și o persoană de contact pe care o pot apela pentru a procura masa lemnoasă de care au nevoie.
Câteva luni în urmă, Guvernul a anunțat cetățenii că, lemnele pot fi cumpărate în două tranșe, la prețul de anul trecut. Lemnul tare va costa între 550 lei și 875 de lei – metrul ster, iar aceeași cantitate de lemn moale va costa între 350 și 475 de lei. Consumatorii vor putea cumpăra câte 5 metri steri la acest preț. Pentru asta, Executivul a subvenționat Moldsilva cu peste 64 de milioane de lei.
Potrivit datelor, anual, consumatorii folosesc în sezonul rece aproximativ 1 milion de metri steri de masă lemnoasă. În acest scop, Guvernul a decis ca lucrările silvotehnice în fondul forestier național planificate pentru primăvara lui 2023 să fie efectuate mai devreme.