Deputatul ar putea rămâne fără imunitate parlamentară în cazul unor dosare penale pornite pe numele lui nu doar cu acordul Parlamentului, dar și în cazul în care acesta acceptă benevol reţinerea, arestarea și percheziţionarea acestuia. Un proiect de modificare a Constituției a fost semnat de un grup de deputați PAS și expediat în adresa Înaltei Curți, transmite deschide.md.
Potrivit prevederilor Legii Supreme, la moment, deputatul nu poate fi reţinut, arestat, percheziţionat, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă, sau trimis în judecată fără încuviinţarea Parlamentului, după ascultarea sa. Anterior, PAS propunea ca încuviințarea Parlamentului pentru reținerea, arestarea, percheziționarea sau trimiterea în judecată nu va fi necesară în cazul infracțiunilor de corupere activă sau pasivă, trafic de influență, exces sau abuz de putere, îmbogățire ilicită și spălare de bani.
Astăzi, parlamentarii au propus o nouă posibilitate de lipsire a imunității. Astfel, „reținerea, arestarea, percheziționarea sau trimiterea în judecată poate avea loc fără încuviințarea Parlamentului, în cazul exprimării în scris a acordului deputatului privind efectuarea acțiunilor procesuale penale”.
De menționat că pentru modificarea Constituției sunt necesare voturile a 2/3 de deputați.