Ministerul Afacerilor Interne anunță că NU au fost depistate substanțe sau obiecte explozibile în locul în care, luni, a căzut o rachetă. La aceste concluzii a ajuns echipa de geniști care a efectuat cercetări în livada în care a fost găsit obuzul. Am încercat să aflăm alte detalii referitoare la acest incident, însă instituțiile responsabile nu au răspuns, deocamdată, la solicitările noastre.
Ministerul Afacerilor Interne a anunțat, într-un comunicat, că în urma investigațiilor și verificărilor s-a constatat că riscurile de explozie au fost excluse. (c in) Instituția mai scrie că specialiștii în expertiză tehnico-explozivă ai Bombteh au examinat corpul rachetei și alte patru elemente ale acesteia, depistate în diferite zone, și au ajuns la concluzia că nu există materiale explozibile.”
De asemenea, MAI informează că Inspectoratul General pentru Situații de Urgență asigură suportul, pentru a continua cercetările la fața locului, iar obiectele respective urmează a fi ridicate și transmise către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale. Reporterul TV6 a contactat purtătorul de cuvânt al IGSU, Liliana Pușcașu, pentru a afla ce anume s-a depistat la fața locului, dacă s-a stabilit de unde a fost lansată racheta, ce fel de obuz este, cui ar aparține și dacă a fost evacuată deja din livada în care a căzut, însă repsonsabilul ne-a sugerat să contactăm reprezentanții MAI.
Același răspuns l-am primit și de la purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării, Maria Aramă, care ne-a scris că la întrebările noastre, legate de incidentul de la Briceni, ar putea să ne răspundă reprezentanții Ministerului de Interne, care sunt responsabili pe acest caz.
Purtătorul de cuvânt al ministerului de Interne, Daniela Belic, și consilierul pe comunicare al cabinetului ministrului de Interne, Livia Cazacu, nu ne-au răspuns la mesaje și apeluri, pentru a ne oferi detalii. Precizăm că atât de la ministerul Apărării, cât și de la cel de Interne, am încercat să aflăm dacă există riscul ca țara noastră să se confrunte cu asemenea situații mai des și dacă instituțiile au în plan de acțiune pe care ar putea să-l pună în aplicare în asemenea cazuri.
Deocamdată, nu am primti răspuns la aceste întrebări.
Între timp, reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko, a declarat pentru „Adevărului european”, că incidentul și anume „căderea unei rachete pe teritoriul Moldovei, după atacul cu rachete al Rusiei asupra Ucrainei, demonstrează încă o dată că teroarea rusă cu obuze, reprezintă o amenințare uriașă nu numai pentru securitatea Ucrainei, ci și pentru securitatea țărilor vecine.”
Deocamdată, declarația oficialului nu a fost comentată de autoritățile ruse și nici cele din Moldova.
Precizăm că luni, Ministerul Afacerilor Interne, a anunțat despre faptul că o patrulă a Poliției de Frontieră a găsit o rachetă, într-o livadă din apropierea orașului Briceni.
Astfel, patrulele au fost intensificate, iar gradul de atenție în zona Inspectoratelor Briceni și Ocnița a fost ridicat. De asemenea, serviciile specializate au intervenit pentru a stabili toate circumstanțele incidentului. Drept reacție, premierul Natalia Gavrilița și ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, declarat că depun toate eforturile ca să țină situația sub control și să nu admită riscuri pentru pentru cetățeni. De asemenea, ei au condamnat agresiunea Rusiei față de Ucraina.
Amintim că la sfârșitul lunii octombrie, altă o rachetă a căzut în extremitatea de nord a localității Naslavcea din țara noastră, aflată la granița cu Ucraina. Ministerul de Interne a anunțat atunci că obuzul ar fi rusesc și a căzut după ce ar fi fost doborât de sistemul antiaerian ucrainean. Instituția a precizat că nu au fost înregistrate victime, dar geamurile a 21 de locuințe din Naslavcea au fost sparte.
Autoritățile au anunțat că suma pagubelor se ridică la 68 de mii de lei. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a pornit un dosar penal pe faptul survolării spațiului aerian al Moldovei de rachete, iar ancheta cuprinde atât acest incident, cât și detonarea unui exploziv la Naslavcea.