Cele 27 de state membre ale UE au definitivat vineri un acord ce prevede plafonarea preţului petrolului pe care Rusia îl va livra statelor terţe la 60 de dolari barilul. Măsura se va aplica prin impunerea ei companiilor care furnizează servicii de transport sau de asigurări pentru livrarea acestui petrol, anunță digi24.ro.
Această înţelegere fusese convenită joi de UE, în coordonare cu aliaţii din G7, în special SUA şi Marea Britanie, dar Polonia nu îşi dăduse acordul, cerând stabilirea unui plafon mai redus, unele surse menţionând 30 de dolari pe baril. În final, Varşovia a acceptat vineri plafonul de 60 de dolari barilul, anunță AFP, potrivit Agerpres.
Plafonarea prețului, ce are ca obiectiv să reducă veniturile Rusiei în contextul războiului purtat de aceasta contra Ucrainei, este complementară embargoului european asupra petrolului rusesc importat pe cale maritimă şi care intră în vigoare luni.
Concret, prin această plafonare UE interzice companiilor europene implicate în livrarea petrolului rusesc pe cale maritimă (companii de transport, de asigurări etc.) să-şi ofere serviciile dacă petrolul livrat depăşeşte pragul de 60 de dolari barilul. Cotaţia petrolului rusesc în prezent este de circa 65 de dolari barilul, aşadar această măsură va avea cel puţin deocamdată un impact limitat asupra exporturilor ruseşti de petrol.
Pentru situaţia în care preţul petrolului rusesc ar scădea sub 60 de dolari barilul, măsura stabilită de UE prevede stabilirea unui prag de 5% sub preţul pieţei, astfel încât Rusia să nu fie totuşi determinată să-şi sisteze exporturile de petrol, perturbând astfel piaţa şi antrenând o creştere a cotaţiilor petrolului care mai departe prin efectele sale să afecteze economiile occidentale.
Cu toate acestea, unii experţi se tem de o destabilizare a pieţei mondiale a petrolului, o necunoscută fiind şi reacţia ţărilor OPEC. De partea sa, Rusia a avertizat deja că nu va livra petrol ţărilor care îi impun plafoane tarifare.