„La iarnă, Republica Moldova riscă să rămână fără gaze naturale, dar și fără energie electrică”.Avertizarea vine din partea liderului Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care a explicat de ce am putea ajunge la acest scenariu sumbru și cine se face vinovat pentru asta, transmite Partidulsor.MD.
Potrivit lui Ilan Șor, guvernarea crizelor, reprezentată de PAS și Maia Sandu, intenționează să distrugă țara, să o vândă pe bucăți, iar pe oameni să-i condamne la foame și frig.
„Conform anexei la contractul dintre „Moldovagaz” și „Gazprom”, semnat în octombrie 2021, de vicepremierul Andrei Spînu, volumul estimativ pentru noiembrie este de aproape 334 de milioane de metri cubi, iar pentru decembrie – de 406 milioane de metri cubi, inclusiv pentru regiunea transnistreană. În cazul în care se află în imposibilitatea de a livra gaze naturale conform contractului semnat, „Gazprom” o poate face prin punctul Isaccea, care asigură interconectarea între operatorul de transport de gaze din Ucraina și sistemul de transport „Transgaz” SA din România. În octombrie și noiembrie, Republica Moldova a primit de la „Gazprom” 171 de milioane de metri cubi, ceea ce reprezintă doar 51 la sută din necesar. Concernul rus nu a rezervat volume suplimentare prin intermediul operatorului din Ucraina nici pentru luna decembrie, așa că țara noastră va primi doar 42 la sută din necesarul de gaze naturale”, a menționat liderul Partidului „ȘOR”, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Ieri, 28 noiembrie, Gazprom a anunțat că nu va reduce livrările de gaze pentru Republica Moldova prin gazoductul Sudja din Ucraina. Cu toate acestea, Gazprom atenționează țara noastră că își rezervă dreptul de a reduce sau de a opri complet furnizarea de gaze, dacă Moldovagaz nu-și va onora angajamentele.
„Concernul rus a atras de mai multe ori atenția asupra încălcărilor înțelegerilor contractuale convenite, fapt ce a dus la reducerea livrărilor de gaze pentru țara noastră. Cel mai grav se poate întâmpla din 31 decembrie. Pe lângă plățile în avans pe care Moldova trebuie să le onoreze, până la sfârșitul acestui an, trebuie să intre în vigoare acordul interguvernamental din domeniul energetic, așa cum prevede contractul semnat de Andrei Spînu. Dacă acest acord nu va intra în vigoare, țara noastră ar putea rămâne fără gaze naturale în plină iarnă. Cel mai grav este că Republica Moldova nu are alternative pentru aprovizionarea cu gaz, deoarece piața română și nici cele ale altor țări din Europa de Sud-Est nu dispun de capacități de stocare libere”, a adăugat Ilan Șor.
Potrivit lui, soluția pentru a preveni o situație și mai dezastruoasă este demisia actualei guvernări, care se face responsabilă de toate scumpirile din ultima perioadă, inclusiv de creșterea tarifelor pentru energie.
„Iarna va fi grea. Cu cât mai mult vom sta deoparte, cu atât mai dificil va fi de remediat problemele. Suntem obligați să facem totul pentru a scăpa de această guvernare incompetentă și a organiza alegeri anticipate. Haideți să luptăm împreună pentru o viață mai bună. Ieșiți în număr cât mai mare la protestele antiguvernamentale. Demonstrați că vă pasă, nu stați să înghețați în casă”, este îndemnul liderului Partidului „ȘOR”, deputatul Ilan Șor.
Acum câteva zile, Ilan Șor a anunțat că, din cauza regimului Sandu, Republica Moldova a pierdut prețul preferențial pentru gazele naturale. În consecință, în doar un an de guvernare PAS, tariful pentru gaze a crescut de peste șase ori și este cel mai mare din regiune, dublu față de România, de exemplu.
Până la moment, autoritățile vizate nu au comentat declarațiile lui Ilan Șor.