Incidentul din 11 noiembrie în blocul energetic 3 al Termoelectrica, în urma căruia s-a defectat unul dintre generatoare, a fost provocat de o defecțiune la sistemul de răcire. Despre aceasta, întreprinderea a precizat într-un comunicat de presă. Între timp, Platforma Da a anunțat că va solicita Procuraturii Generale să verifice felul în care au avut loc negocierile cu reprezentanții companiei Horus responsabili de reparația blocului enegertic. În replică, compania responsabilă a declarat că specialiștii au efectuat profesionist toate lucrările.
Termoelectrica a anunțat, la două săptămâni de la producerea incidentului, că acesta a fost provocat de o defecțiune la sistemul de răcire. Instituția scrie că „ motivele deconectării avariate a blocului energetic au fost stabilite de către comisia tehnică pentru cercetarea incidentului din cadrul Termoelectrica S.A. Cele întâmplate sunt analizate și în cadrul unei comisii de anchetă, cu antrenarea unor părți terțe externe, care va constata, ulterior, locul apariției fisurii, precizează Termoelectrica. ” Potrivit instituției, în prezent au loc lucrări de reparație pentru ca blocul energetic să funcționeze cât mai rapid. Termoelectrica mai afirmă că este deschisă să conlucreze cu organele de drept și comisia de investigație.
Am telefonat-o pe Ionela Vasilenco, purtătorul de cuvânt al întreprinderii, pentru a afla detalii cauzele incidentului, dar aceasta ne-a spus să citim atent comunicatul și să expediem o solicitare pe adresa electronică a instituției. Tot luni, liderul Platformei DA, Dinu Plângău a anunțat că va solicita Procuraturii Generale să examineze acest caz pentru a afla cum au avut loc negocierile de reparație a blocului energetic și la acuzat pe vicepremierul Andrei Spînu, dar și pe reprezentanții
Termoelectrica de abuz în serviciu. Mai exact, reprezentanții Platformei DA susțin că Horus, compania responsabilă de reparație, ar fi influențată de către directorul Termoelectrica și ministrul Infrastructurii, Andrei Spînu.
DINU PLÎNGĂU, președintele Platformei DA : „Trebuie să fie investigate dacă nu s-au produs acte de corupție, pentru că, vă dați seama când e vorba de așa sumă mare de bani și modul în care s-au produs toate evenimentele respective putem să ne gândim că ar fi putut fi comise și alte crime.
Vom depune toate documentele acumulate și de drept și de fapt cu descrierea respectivă la Procuratură. ”
În replică, Termoelectrica a scris că dezminte toate interpretările eronate la acest subiect, considerându-le nedocumentate și calomnioase, menite să distorsioneze activitatea întreprinderii, într-o perioadă de criză. Consilierul ministrului Spînu, Elena Boboc, nu ne-a răspuns pentru un comentariu, însă vicepremierul a declarat pentru Pro TV că „ roagă instituțiile statului cu rol de control să verifice legalitatea tuturor proceselor care se întâmplă ori s-au întâmplat în trecut la Termoelectrica. Spînu menționează că a solicitat conducerii Termoelectrica să asigure transparența totală a activităților companiei. (c ” Iar Horus a declarat într-un comunicat că „subliniază, în mod repetat, că specialiștii responsabili au efectuat profesionist toate lucrările prevăzute de Caietul de Sarcini la Blocul 3, sursa 1 a Termoelectrica, fapt confirmat documental. ” Am expediat în adresa Horus o solicitare pentru reacție la acuzația lui Plângău, dar nu am primit deocamdată un răspuns.
Amintim că reparația capitală la blocul energetic nr.3 a fost efectuată de Compania Horus, iar în data de 25 octombrie, reprezentanții firmei au anunțat că lucrările au fost finalizate, precizând că a fost reparată turbina și generatorul blocului. Potrivit contractului, lucrările au costat aproape 5,4 milioane de lei.
În 17 noiembrie, premierul Natalia Gavriliţa a cerut Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale și Agenției Proprietății Publice să investigheze circumstanțele incidentului. Centrala Electrică cu Termoficare nr. 3 este cea mai puternică de pe malul drept al Nistrului, produce mai mult de jumătate din energia termică necesară capitalei, iar în sezonul rece – peste 15% din toată căldura consumată în țară.