Studenții străini care doresc să studieze în Marea Britanie ar putea fi refuzați dacă nu și-au asigurat un loc la o „universitate de top”. O astfel de mișcare vine într-un moment în care guvernul conservator încearcă să reducă migrația. Discuțiile privind studenții străini au loc în contextul în care miniștrii caută variante pentru a reduce migrația în regatul Unit, după ce joi au fost înregistrate noi niveluri record de persoane intrate în țară, scrie CNBC, care citează un raport văzut de The Times.
Potrivit raportului, vor exista și restricții cu privire la numărul membrilor de familie pe care studenții îi pot aduce cu ei în țară. Regulile se vor aplica numai studenților străini care nu locuiesc deja în Marea Britanie. Aproximativ 1,1 milioane de persoane au sosit în Marea Britanie în acest an până în iunie, iar aproximativ 560.000 au emigrat în aceeași perioadă, astfel că migrația netă a atins un nivel record de 504.000 de persoane, potrivit Biroului pentru Statistică Națională, informează digi24.ro.
Planurile care ar descuraja studenții străini să vină să studieze în Marea Britanie par însă a fi în contradicție cu Strategia internațională a guvernului, din 2019. Conform acestei strategii, până în 2030 se urmărea ca numărul studenților internaționali care studiază în Marea Britanie să crească anual la 600.000. Acest obiectiv a fost atins în anul universitar 2020/21, când peste 605.000 studenți din afara Marii Britanii s-au înscris la universități, potrivit Agenției de Statistică a Învățământului Superior.
Strategia a fost inițial pusă în aplicare pentru a „sprijini sectorul de educație din Regatul Unit și a-i oferi noi oportunități și deschidere internațională”, potrivit site-ului web al guvernului. Un reprezentant al Ministerului de Interne a spus că nu va fi făcut niciun comentariu oficial pe marginea acestei „speculații” că studenții străini ar putea fi împiedicați să intre în Regatul Unit.
Totuși, a fost făcută publică o declarație a ministrului de Interne Suella Braverman, conform căreia este „de înțeles” că un număr record de persoane au călătorit în Marea Britanie în contextul războiului din Ucraina, a evacuării din Afganistan și a represiunii drepturilor în Hong Kong, dar că publicul britanic „se așteaptă pe bună dreptate” ca migrația să fie redusă în timp.
„Acest nivel de migrație a pus presiune asupra ofertei de cazare și locuințe , sănătate, educație și alte servicii publice. Trebuie să ne asigurăm că avem o abordare durabilă, echilibrată și controlată, motiv pentru care continuăm să ne revizuim politicile de imigrație”, a spus Braverman în declarație. „Prioritatea mea rămâne creșterea numărului de traversări periculoase și ilegale și să opresc abuzul asupra sistemului nostru. Este vital să restabilim încrederea publicului și să ne controlăm granițele”, a scris ea.