Vicepremierul Andrei Spînu nu exclude repetarea situației cu întreruperea curentului în întreaga republică, dacă Rusia va continua să bombardeze infrastructura energetică a Ucrainei. Potrivit acestuia, riscurile pot fi reduse prin creșterea producției proprii de energie electrică. Viceprim-ministrul a mai spus că președintele Consiliului de Administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, se află la Moscova, unde va discuta cu reprezentanții Gazprom despre continuarea livrărilor de gaze către Moldova.
Viceprim-ministrul Andrei Spînu consideră că pana de curent, de miercuri, când mai multe localități au rămas pentru câteva ore fără electricitate, apă, comunicații mobile și internet, se poate repeta în viitor. Pentru a reduce riscurile, este necesară construirea unor reţele suplimentare care să lege Moldova de România, precum și creșterea producției proprii de energie electrică, a spus ministrul, prezentând conceptul Strategiei Energetice a Republicii Moldova până în 2050.
ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale : „ Republica Moldova este interconectată sau liniile sunt interconectate cu Ucraina, deci, în momentul în care cade frecvenţa în Ucraina, automat cade frecvenţa şi în reţeaua de transport de pe teritoriul ţării noastre. Odată cu construcţia liniei Vulcăneşti-Chişinău, Bălţi-Suceava de interconexiune cu România, evident că aceste riscuri se vor micşora.”
Vicepremierul a mai spus că pentru a asigura securitatea energetică a țării, mai ales în sezonul rece, Republica Moldova ar trebui să aibă o rezervă de gaze de 200-300 de milioane de metri cubi.
ANDREI SPÎNU, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale: „ Dacă vorbim de asigurarea sau siguranţa fluxurilor de gaz pe timpul rece, în mod special iarna, ne dorim să avem stocuri pentru cel puţin două luni de iarnă.”
Spînu a mai anunțat că spus că președintele Consiliului de administrație al Moldovagaz, Vadim Ceban, se află într-o vizită de lucru la Moscova, unde va discuta cu reprezentanții Gazprom despre livrări de gaze către țara noastră, inclusiv despre notificarea primită din partea concernului rus cu privire la o posibilă reducere a livrărilor. „Sper că va veni cu informații mai detaliate”, a spus Spînu.
Recent, Gazprom a anunțat că Ucraina stochează gazele rusești destinate Moldovei, și a avertizat că dacă situația va continua, din 28 noiembrie, de la ora 10:00, va reduce aprovizionarea cu gaz către stația „Sudja”. Ucraina dezminte însă afirmaţiile furnizorului rus despre „stocarea” gazului tranzitat. Potrivit declarației Naftogaz, nu este vorba despre furt de combustibil.
Operatorul sistemului ucrainean de transport al gazelor a explicat deficitul de volume furnizat Moldovei prin aplicarea unui „revers virtual”. La rândul lor, autorităţile de la Chișinău au calificat drept neîntemeiată sesizarea Gazpromului, menționând că nu este vorba despre stocarea unei părți din gazul destinat Moldovei pe teritoriul Ucrainei, ci despre înmagazinarea lui în depozitele subterane din țara vecină.