Întreruperi masive de energie electrică s-au produs în toată țara, în jurul orei 14:30, urmare a bombardării sistemului energetic ucrainean. Pana de curent a lăsat capitala fără transport electric și în ambuteiaje, formate pe mai multe străzi, după ce semafoarele au încetat să funcționeze. Grădinițele au chemat părinții să-i ia pe copii mai devreme acasă, iar autoritățile au îndemnat la calm și înțelegere. După aproximativ două ore, curentul a început să revină în localitățile din Republica Moldova. În tot acest timp, nu au fost raportate incidente sau accidente generate de întreruperile de energie electrică, a anunțat Ministerul de Interne, potrivit căruia, în aceste momente, peste 100 125 echipe de patrulare sunt implicate în țară, dintre care 56 în Chișinău. Iar în regim intens activează circa 1000 de polițiști. Pentru că și noi am fost în pană de curent, un subiect la această temă este încă în lucru și-l vom pune pe post imediat ce va fi gata.
În jurul ore 15:00, curentul a dispărut din aproape toată țara, lucru confirmat de cel mai mare distribuitor de electricitate, Premier Energy. Întreprinderea Moldelectrica, operator de transport și de sistem energetic a anunțat că întreruperile masive s-au produs după deconectarea automată a liniilor electrice care asigură transportul de curent pentru țara noastră, urmare a bombardării sistemului energetic ucrainean. Lumina a fost deconectată și în capitală, unde semafoarele au încetat să funcționeze, la fel ca bancomatele, iar troleibuzele au fost trase pe dreapta.
Ulterior, Premier Energy a declarat că depune toate eforturile ca să fie menținută alimentarea continue cu energie electrică, de la deconectarea căreia, în scurt timp, în Chișinău a dispărut și apa, iar în multe regiuni ale capitalei s-au înregistrat deconectări de gaz. În lipsa curentului și a apei, reprezentanții grădinițelor au rugat părinții să ia mai devreme copiii acasă, scrie canalul de Telegram Index.
Primăria Chișinău a chemat oamenii să fie prudenți și să traverseze străzile în locurile amenajate, urmare a deconectării semafoarelor. La atenție și grijă a îndemnat și Poliția, care a chemat automobiliștii să reducă viteza, iar pietonii să traverseze strada cu prudență.
Lipsa curentului a dus în multe regiuni la absența semnalului de telefonie mobilă și conexiunea la internet. Despre asta au anunțat doi din cei mai mari operatori de telefonie mobilă din țară, dar și Moldtelecom.
Și abonații au raportat lipsa semnalului mobil în mai multe regiuni ale țării.
În mai puțin de două ore, curentul a început să revină în localitățile din Republica Moldova. ”Am sincronizat CET-2. Purcedem la
reconectarea consumatorilor”, a scris Moldelectrica pe Facebook,
aproape de ora 17:00.
Transportul public cu electricitate a fost reluat în Chișinău. Sunt conectate practic toate semafoarele, cu mici excepții, a anunțat Ministerul de Interne, potrivit căruia și Serviciul 112 este funcțional, la fel ca și dispeceratele IGSU.
Totuși, aproape de ora 16:00, în capitală încă erau ambuteiaje imense, imagini cu acestea fiind plasate pe canale de Telegram, printre care și bloggerul Dumitru Ciorici.
De asemenea, în Chișinău au fost observate cozi de mașini la benzinării.
Salvatorii au intervenit la deblocarea mai multor persoane, care se aflau în ascensoare, în timp ce s-a deconectat lumina. ”21 de misiuni de salvare au fost realizate de salvatorii și pompierii IGSU în timpul deconectării masive a energiei electrice. 12 intervenții au fost pentru deblocarea a oamenilor din ascensoare, printre care se aflau și 2 copii.
Mai mult, pompierii au intervenit în lichidarea a 7 incendii, dar și descarcerarea unei persoane dintr-un accident de circulație. De intervenția echipelor IGSU a fost nevoie pentru deblocarea dintr-un apartament a unei minore în vârstă de 7 ani din strada Decebal nr. 20 a municipiului Ungheni”, a anunțat
Fără lumină a rămas și clădirea Spitalului de Urgență, electricitatea fiind asigurată doar în secția de Terapie Intensivă. Fără curent a rămas și regiunea transnistreană. Ulterior, o parte a clădirii a fost conectată la un generator. Tot canalele de Telegram postau imagini cu cozi formate de oameni după apă, urmare a deconectărilor.
Dnestrenergo, compania ce administrează liniile de transport a curentului pe malul stâng al Nistrului, a declarat pentru Ria Novosti că reluarea aprovizionării regiuni cu electricitate va dura până la trei ore. Guvernarea a acuzat Rusia de faptul că azi Moldova a rămas fără lumină. Deputatul PAS Radu Marian a scris că:”Bombardamentele rusești în Ucraina au dus la întreruperi în țara noastră pentru că sistemele energetice ale Moldovei și Ucrainei sunt conectate între ele. Situația critică din Ucraina a dus la întreruperea automată a unei linii de tranzit care aducea electricitate din România”.
Potrivit Ria Novosti, portal de știri proguvernamental din Rusia, forțele armate ruse lansează lovituri masive asupra infrastructurii militare și energetice ucrainene din 10 octombrie, la două zile după explozia de pe podul din Crimeea, în spatele căreia Moscova crede că stă Serviciul Ucrainean de Securitate. De atunci, alerte aeriene sunt declanșate practic zilnic în unele regiuni, iar uneori – în toată țara, la fel cum s-a întâmplat și azi.