Ne pregătim pentru o iarnă deosebit de dificilă. Mesajul a fost transmis de președintele Maia Sandu la cea de-a treia ediție a Platformei de Sprijin pentru Moldova, ce s-a desfășurat astăzi la Paris. De asemenea, șeful statului a vorbit despre criza refugiaților și încercările de a destabiliza situația din țară de către unele grupări criminale, așa cum le-a numit ea. La rândul său, președintele Franței Emmanuel Macron a anunțat că cele 44 de state au aprobat un sprijin financiar de peste 100 de milioane de euro pentru Moldova, inclusiv pentru refugiați și pentru a permite accesul refugiaților la învățământ. Iar, ministrul de externe a Germaniei a promis Moldovei un ajutor suplimentar de 32 de milioane de euro din partea Berlinului pentru a face față numeroaselor efecte ale războiului din Ucraina. Ce declarații s-au făcut înainte de reuniune, vedeți în continuare.
În ajunul întâlnirii reprezentanților Platformei de Sprijin pentru Moldova de la Paris, președintele Maia Sandu declarat întrun interviu pentru publicația europeană Politico, că Europa și Ucraina au nevoie de o Moldovă puternică. „În ultimele 12 luni, prețul gazului în țara noastră a crescut de șapte ori, iar cel pentru energia electrică de patru ori.
În această iarnă, moldovenii vor cheltui, probabil, până la 65 la sută din veniturile lor pe facturile la energie. Dacă putem oferi lumină și căldură în casele țării noastre și ne asigurăm că școlile și spitalele continuă să funcționeze, iar economia rămâne pe linia de plutire, asta va însemna că moldovenii, ca și ucrainenii, nu vor avea nevoie să se refugieze în alte țări europene în această iarnă”, a menționat Sandu.
Înainte de întâlnirea de la Paris, oficialii de la Chișinău au anunțat despre mărimea financiară de care mizează. Mai întâi, premierul Natalia Gavrilița, într-un interviu acordat aceleiași publicații Politico a spus că Moldova intenționează să solicite 450 de milioane de euro țărilor Uniunii Europene urmare a unei posibile reduceri de gaze la iarnă din partea Gazprom.
Peste câteva zile însă, cifra a crescut semnificativ. În discursul său în cadrul Forumului pentru Pace de la Paris care a avut loc la jumătatea lunii noiembrie, ministrul de Externe Nicu Popescu a declarat că Moldova se confruntă cu cea mai gravă energetică din istoria sa, și că are nevoie de 1,1 miliarde de euro pentru a trece peste această iarnă.
El a precizat că suma de peste un miliard de lei este o estimare a situației de la 11 noiembrie și că această sumă poate crește sau scădea în funcție de evoluția lucrurilor din Ucraina.
Luni, la ședința Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, președintele Maia Sandu a spus că Moldove se pregăște pentru o iarnă deosebit de dificilă. Ne confruntăm cu o criză energetică extraordinară, cu o inflație de mai bine de 30 la sută și nu ne-am mai confruntat cu asemena lucruri de multă vreme, a mai declarat șeful statului în fața a zeci de reprezentanți de țări și instituții.
De asemenea, șeful statului a vorbit despre criza refugiaților și încercările de a destabiliza situația din țară de către unele grupări criminale, așa cum le-a numit ea. La rândul său, președintele Franței Emmanuel Macron a anunțat că cele 44 de state au aprobat un sprijin financiar de peste 100 de milioane de euro pentru Moldova, inclusiv pentru refugiați și pentru a permite accesul refugiaților la învățământ.
2 milioane sunt mobilizate pentru a ajuta reformele publice în materie de energie, 26 de milioane pentru afaceri și 85 de milioane de euro pentru energie și altele.
Totodată, ministrul de externe a Germaniei a promis Moldovei un ajutor suplimentar de 32 de milioane de euro din partea Berlinului pentru a face față numeroaselor efecte ale războiului din Ucraina. Fondurile urmează să fie utilizate pentru extinderea surselor de energie regenerabilă, promovarea eficienţei energetice şi dezvoltarea infrastructurilor municipale.
Platforma de Sprijin pentru Moldova a fost creată în această primăvară la inițiativa României, Germaniei și Franței. Acesta operează în cinci domenii: managementul crizei refugiaților, energie, finanțe și economie, managementul frontierelor și continuarea reformelor inițiate. Prima conferință a platformei a avut loc la Berlin în data de 5 aprilie. Atunci țările europene și fondurile internaționale au convenit să aloce Chișinăului 659,5 milioane de euro pentru cheltuieli legate de primirea și cazarea refugiaților din Ucraina. A doua întâlnire a Platformei de Sprijin a avut loc la jumătatea lunii iulie la București. Pachetul de asistență financiară aprobat în capitala României s-a ridicat la peste 615 milioane de euro, dintre care 432 de milioane au fost granturi.