O nouă scurgere de informații a apărut în spațiul public. De data aceasta, site-ul Moldova-leaks a postat discuțiile din canalul de Telegram care ar aparține ministrului Afacerilor Interne, Ana Revenco. Din materialul postat rezultă că încă în 2021 a fost elaborat un plan de eliminare a trupelor de carabinieri, că reprezentanții organizațiilor neguvernamentale, din care provine însăși ministrul Afacerilor Interne, au acces la informații confidențiale și că șeful Ministerul Afacerilor Interne ar fi vrut să înainteze o persoană apropiată în calitate de consilier al primministrului Natalia Gavrilița. Ana Revenco a comentat informațiile postate. Ea a scris pe Facebook că se aștepta să fie vizată și de hackeri anonimi. „Voi studia aceste mesaje care mi-au fost atribuite din contul meu Telegram pentru a înțelege care este problema”, a spus ministrul.
Pe site-ul moldova-leaks.com a apărut o altă, a patra la rând, scurgere de corespondență personală a oficialităților moldovenești. De data aceasta, hackerii anonimi afirmă că au postat conversațiile ministrului Afacerilor Interne, Ana Revenco. Din ele ar reieși că „planul de lichidare a trupelor de carabinieri ar fi fost elaborat în secret încă din 2021, iar spre acestă idee, ministrul ar fi fost împins de o persoană care atunci activa în sectorul privat. Tot acolo se vorbește în baza căror criterii se construiește politica de personal în Ministerul Afacerilor Interne și că reprezentanții sectorului neguvernamental au acces la informații confidențiale ”, se spune în mesajul de introducere.
Corespondența publicată, care ar aparține șefei de la MAI, conține și instrucțiuni de la un deputatul PAS pe cine să lase în Ministerul de Interne și de cine să scape, ce întrebări îi vor fi puse ministrului la audierile în parlament, precum și date despre fostul deputat
Vladimir Andronachi – când a intrat pe teritoriul Ucrainei, alături de cine și unde a zburat după, pentru ca informația să fie transmisă la Kiev.
Amintim că Vladimir Andronachi a fost reținut în 2 noiembrie, anul curent, la intrarea în R. Moldova dinspre Ucraina. Ulterior s-a aflat că statul vecin l-a declarat pe acesta persoană indezirabilă și l-a expulzat din țară. Avocatul lui Andronachi, la rândul său, susține că al său client a fost răpit. Autoritățile ucrainene nu au comentat această informație. Acum Andronachi se află în penitenciarul nr.13 în arest preventiv.
În pretinsa corespondență sunt publicate și tichetele de vacanță care ar aparține șefului Ministerului Afacerilor
Interne.. „Mexic 3.300 de dolari? Iau, poate va fi o reducere. Și Oman în loc de Costa Rica”, îi scrie Ana Revenco interlocutorului ei.
Revenco este al patrulea oficial de rang înalt ale cărui mesaje Telegram presupus private au fost scurse în spațiul public de hackeri anonimi. Anterior, site-ul moldova-leaks a postat o presupusă corespondență personală a ministrului Justiției Sergiu Litvinenco, consilierului prezidențial pentru securitate națională, Dorin Recean și fostul deputat Vadim Pistrinciuc, care a consiliat-o pe președintele Maia Sandu. Comentând informațiile postate, Revenco a scris pe Facebook că se aștepta să devină și ea țintă pentru hackeri anonimi. ”Mă așteptam să fiu și eu vizată de aceste „dezvăluiri”. Voi studia aceste postări, atribuite mie din contul de Telegram, pentru a vedea ce este cu ele”, a spus ministrul Revenco.
Scurgerea pretinselor corespondențe personale a oficialilor de rang înalt din Republica Moldova a început la 9 noiembrie, după ce hackerii au spart canalele oficiale Telegram ale președintelui Maia Sandu și vicepremierului Andrei Spinu, postând acolo mesajele lor. Ulterior, pe site-ul moldova-leaks.com au început să apară pretinse informații scurse. Prima a fost presupusa corespondență personală a ministrului justiției, Sergiu Litvinenco.
Prim-ministrul Natalia Gavrilița a pus atunci aceste postări pe seama faptului că anume Litvinenco a fost cel care a inițiat recursul la Curtea Constituțională pentru interzicerea partidului ”ȘOR”, care organizează proteste antiguvernamentale de mai bine de o lună. La rândul său,
Litvinenco a spus că doar anumite fragmente din corespondența sa au fost publicate și multe conversații au fost scoase din context. De asemenea, a comentat scurgerile și fostul deputat Vadim Pistrinciuc.
Consilierul prezidențial pentru Securitate Națională, Dorin Recean, al cărui cont, la fel, a fost spart nu a reacționat în niciun fel la informațiile postate. Iar Serviciul de Informații și Securitate a afirmat că, potrivit datelor preliminare, scurgerea de informații de pe canalele Telegram ale oficialilor de rang înalt din Republica Moldova a fost opera serviciilor speciale din alte țări și că această acțiune se înscrie într-o campanie de escaladare a situației în țara noastră și subminează încrederea cetățenilor în instituțiile statului. Potrivit Procuraturii Generale atacul cibernetic a devenit subiectul unei anchete penale. Deocamdată, autenticitatea mesajelor publicate nu poate fi verificată.