Însoțitorii delegațiilor străine antrenați în asigurarea misiunilor de protecție a demnitarilor străini vor putea introduce, purta și folosi pe teritoriul Republicii Moldova armele din dotarea acestora clasificate la poziția tarifară 9301 90 000. Decizia a fost luată de Comisia pentru Situații Excepționale, în ședința din 17 noiembrie, anunță newsmaker.
„Prin derogare de la art. 16 alin. (2) din Legea nr. 215/2011 cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova, art. 30 alin. (1) și categoria (A) lit. b) din anexa nr.1 din Legea nr. 130/2012 privind regimul armelor și al munițiilor cu destinație civilă, se permite însoţitorilor delegaţiilor străine antrenați în asigurarea misiunilor de protecție a demnitarilor străini de a introduce, purta și folosi pe teritoriul Republicii Moldova armele din dotarea acestora clasificate la poziția tarifară 9301 90 000, în limitele Legii nr. 218/2012 privind modul de aplicare a forței fizice, a mijloacelor speciale și a armelor de foc. Ministerul Afacerilor Interne va efectua autorizarea și va duce evidența acestora în conformitate cu procedura stabilită pentru armele de apărare și pază”.
De menționat că, potrivit Legii Nr. 130 din 08-06-2012 privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, fac parte din Categoria A – arme de foc şi muniţii interzise:
a) Instrumentele şi lansatoarele militare cu efect exploziv, poziţia tarifară NM RM 9301 20 000;
b) Armele de foc automate, poziţia tarifară NM RM 9301 90 000;
c) Armele de foc camuflate sub forma unui alt obiect, ansamblurile, subansamblurile şi dispozitivele care se pot constitui şi pot funcţiona ca arme de foc, poziţia tarifară NM RM 9301 90 000;
d) Munițiile cu proiectile perforante, explozive și incendiare, precum și proiectilele pentru aceste muniții, poziția tarifară NM RM 9306 90 100;
e) Munițiile pentru pistoale și revolvere cu proiectile expansive, precum și aceste proiectile, cu excepția munițiilor pentru armele de vânătoare sau de tir sportiv ale persoanelor care au dreptul de a le folosi;
f) Orice dispozitiv conceput sau adaptat pentru a reduce zgomotul provocat de tragerea unui foc de armă, poziţia tarifară NM RM 9301 90 000.