O estradă de vară a fost construită și inaugurată în satului Stolniceni din raionul Edineț. Proiectul a fost realizat cu suportul echipei în administrația publică locală a Partidului ”ȘOR”. Localnicii, prezenți la inaugurare, ne-au spus că sunt încântați că satul lor este modernizat și că, de acum încolo, vor avea unde petrece timpul alături de cei dragi.
„E perfect pentru sat, pentru tineri. Sunt bravo.”
„O să putem să ne veselim, să petrecem sărbările. Suntem mulțumiți. ”
„Foarte frumos, le mulțumim.”
La evenimentul festiv a fost prezentă și Reghina Apostolova, deputat al Partidului Politic ”ȘOR”. Oficialul a dat asigurări că autoritățile locale se vor concentra în continuare pe îmbunătățirea infrastructurii localității.
REGHINA APOSTOLOVA, deputatul PP „ŞOR” : „ Atrageți atenție cât de multă lume este. Oamenii au dus dorul vieții culturale din țară și din sat. Ei dispun deja de al treilea proiect de infrastructură, care este implementat în acest sat. Casa de Cultură este, activează. ”
Potrivit primarului satului Stolniceni, Serghei Lupașco, estrada a fost amenajată într-o zonă de agrement, cu o suprafață de peste 350 de metri pătrați, iluminată integral.
SERGHEI LUPAȘCO, primarul satului Stolniceni, Partidul ”ȘOR” : „ Sunt 10 scaune, iluminare cu peste 200 de lămpi și un gazon verde. Construcția este complexă, în ea s-au investit circa 800 de mii de lei. Oamenii sunt toți mulțumiți. Vom organiza sărbători, ca hramul satului, dar și celelalte. ”
A salutat eforturile echipei sale și președintele Partidului ”ȘOR” Ilan Șor. Politicianul a declarat că „estrada de vară reprezintă o dovadă în plus că formațiunea sa lucrează pentru oameni și pentru oferirea unei perspective satelor din Republica Moldova. Acest loc, spune el, îi va reuni pe localnici, care vor avea unde să petreacă timp liber alături de cei dragi. Împreună am făcut multe lucruri frumoase. Știu că suntem în stare să facem mult mai multe, dacă vom fi uniți și dornici de a lupta pentru un trai decent, acasă, în Moldova”, a mai adăugat deputatul.
Construirea estradei de vară este al doilea proiect implementat de echipa Partidului „ȘOR”, în satul Stolniceni. Acum doi ani, la inițiativa lui Ilan Șor, a fost amenajat un teren de joacă pentru copii. În prezent, se desfășoară lucrările de asigurare a localității cu apă.