Deputatul Partidului „ȘOR” Marina Tauber rămâne în arest la domiciliu. Decizia a fost luată, astăzi, de magistrații Curții de Apel Chișinău, care au respins recursul avocaților de a cerceta parlamentarul în stare de libertate. Apărarea a cerut ca parlamentarul să fie cercetat în libertate. De asemenea, la Judecătoria Ciocana, magistrații au examinat demersurile de prelungire a arestului la domiciliu a președinților organizațiilor teritoriale ale Partidului „ȘOR’, reținuți în data de 20 octombrie. Ședințele de judecată s-au desfășurat pe fondalul protestelor la care au participat membri și activiști ai formațiunii, care au cerut eliberarea celor reținuți și justiție echitabilă.
Decizia magistraților de a menține arestul la domiciliu în privința deputatului Partidului ”ȘOR” a nemulțumit-o pe Marina Tauber, care spune că hotărârea este nefondată și ilegală. Același lucru îl spun și avocații politicianului.
MARINA TAUBER, vicepreședintele Partidului ”ȘOR”, deputat: „ Vă spun sincer, nu înțeleg pe ce argumente se bazează această hotărâre a magistraților, ce emoții simt ei, când sunt obligați sub presiune să ia decizii ilegale, care influențează viața omului.”
IULIAN BALAN, avocat : „Considerăm decizia magistraților, ca una fără argumente, ea nu corespunde practicilor instanței europene, ca de exemplu al Curții de Justiție a Uniunii Europene pentru drepturile omului”
Procurorul de caz nu a oferit declarații pentru presă, iar Procuratura Anticorupție nu au răspuns, deocamdată, la solicitarea noastră de a ne oferi un comentariu la subiect. Contactat de noi, judecătorul Curții de Apel, …a declarat că hotărârea este corectă și luată în baza argumentelor aduse de procurori, și că orice apărare este în drept s-o comenteze. Tot miercuri, magistrații Judecătoriei Ciocana au examinat cele 18 demersuri ale avocaților în privința celor reținuți în dosarul finanțării ilegală a Partidului ”ȘOR”.
VADIM BANARU, avocat : „ În toate cazurile a fost înlocuită măsura de arest la domiciliu cu măsura de control judiciar, eliberarea sub control judiciar, o persoană a fost transferată din penitenciarul Nr. 13 în arest la domiciliu, iar o persoană care se află în arest preventiv va fi examinată ședința pentru ziua de mâine. ”
Veniți la protestele desfășurate în fața instituțiilor judecătorești, manifestanții au cerut eliberarea colegilor lor.
„Ne dorim o justiție corectă, dar nu cum este acum.”
„Vrem ca băieții să fie eliberați, deoarece sunt reținuți pe nedrept.”
„Vrem o justiție corectă și gata.”
„Totul se face pe nedrept. Oamenii sunt reținuți pentru nimic, pentru nimic. ”
Amintim că vicepreședintele Partidului ”ȘOR” Marina Tauber a revenit în arest la domiciliu pe 25 octombrie, la o săptămână după ce fusese plasată sub control judiciar, decizie urmată de participarea sa la protestele organizate de Partidul ”ȘOR”. Ea este cercetată penal pentru falsificarea raportului financiar al partidului și acceptarea finanțării formațiunii de către un grup criminal organizat.
Deputatul se declară nevinovat. Tauber califică materialele prezentate de procurori ca fiind lipsite de fundament juridic, iar arestul – un abuz efectuat la indicația puterii, acuzații respinse de reprezentanții guvernării. Procuratura Generală susține însă că procurorii au dovezi privind vinovăția deputatului și a reiterat, de mai multe ori, că instituția este apolitică, în care procurorii acționează strict în conformitate cu legea. Președintele Maia Sandu a declarat anterior, cu referire la dosarul Marinei Tauber, că își dorește ca ancheta să fie corectă, transparentă și să nu trezească semne de întrebare.
Ce ține de dosarul finanțării ilegală a Partidului ”ȘOR”, în 20 octombrie, procurorii anticorupție au efectuat 55 de percheziții la membrii și activiștii formațiunii. Atunci, 24 de persoane au fost reținute, iar șeful Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a vorbit despre ridicarea a aproximativ 20 de pungi cu 3,5 milioane de lei, bani care ar fi destinaţi participanților la proteste.
Ulterior, într-un video publicat pe Facebook, Ilan Șor a confirmat că a expediat 5,5 milioane de lei, și nu 3,5 milioane așa cum vorbește Procuratura, pentru transportul și hrana celor care vor să participe la proteste, dar nu o pot face din cont propriu. Totodată, Ilan Șor a cerut eliberarea celor reținuți.
Ulterior, Procuratura Anticorupție a anunțat că după finalizarea numărării banilor, în pungi erau peste patru milioane de lei și patru mii de dolari, iar Şor a declarat că perchezițiile care au avut loc ar fi fost făcute la indicaţia guvernării, iar adevăratul motiv pentru care se recurge la asemenea măsuri este teama de proteste.