Blocul Comuniștilor și Socialiștilor a solicitat demisia de onoare a ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, după ce ieri, a fost spart contul de Telegram al acestuia și au fost publicate discuțiile lui cu 130 de persoane de pe rețeaua de socializare care îi aparține. Comuniștii și Socialiștii susțin că din discuțiile făcute publice, reiese că au fost pornite dosare penale în baza unor angajamente de culise, au fost mimate și trucate concursurile pentru numirea conducerii Procuraturii Anticorupție și a mai multor judecători și procurori. Reprezentanții puterii neagă acuzațiile și califică drept falsuri mesajele apărute în presă.
Deputatul Vlad Batrîncea a declarat că BCS nu poate tolera informațiile apărute în presă, iar potrivit lui, în asemenea situații cea mai oportună este demisia. În caz contrar, parlamentarul susține că formațiunea va înainta o moțiune simplă pe numele ministrului justiției.
VLAD BATRÎNCEA, deputat BCS : „Considerăm că este cazul ca dumnealui să fie audiat de Parlament, să aducă explicațiile de rigoare. Toate ce se întâmplă compromit reforma justiției, statul de drept și concursurile publice pentru ocuparea pozițiilor importante în sistemul justiției și Procuraturii. Cea mai oportună soluție sau ieșire ar fi demisia de onoare pentru a nu periclita reforma justiției și venim astăzi cu respectivul apel către dl Litvinenco
– uneori e mai bine să te retragi. ”
Potrivit parlamentarului Bogdan Țîrdea, publicațiile care au apărut miercuri în spațiul public denotă existența unor conversații între factorii de decizie din cadrul actualei puteri. Totodată, el susține că din presupusele conversații reiese că, în baza unor angajamente de culise, au fost trucate și pornite mai multe cauze penale împotriva Procurorului General și a mai multor reprezentanți ai opoziției parlamentare. De asemenea, Țîrdea susține că lasă semne de întrebare și concursurile de numire a judecătorilor și procurorilor, inclusiv a șefului procuraturii anticorupție.
BOGDAN ȚÎRDEA, deputat BCS : „Observăm metode criminale de numire a unor procurori, de pornire a dosarelor penale contra opoziției, de trucare a concursurilor publice, inclusiv numirea doamnei Dragalin la Procuratura Anticorupție. Observăm din aceste convorbiri cum sunt promovați diferiți indivizi cu reputație mai mult decâr dubioasă.Prin aceste convorbiri se pune ștampila, se pune crucea pe reforma justiției. ”
Liderul comuniștilor, Vladimir Voronin susține că Sergiu Litvoinenco este cea mai nereușită candidatură pe care a avut-o Ministerul Justiției până acum.
VLADIMIR VORONIN, deputat BCS : „Și nu numai de aceea că poate el nu deține în mare măsură nuanțele juridice și cerințele care se înaintează față de acest minister, dar de aceea că el este foarte convenabil și foarte închinător în fața actualei guvernări. ”
Inițiativa audierii lui Litvinenco a fost respinsă de către majoritatea parlamentară. Pentru au votat doar 26 de deputați. Cei din PAS susțin că informațiile apărute în spațiul public sunt trucate și false cu scopul de a denigra Ministerul Justției.
ADRIAN BALUȚEL, deputat PAS : „Asta este consecința faptului că reforma justiției și curățarea sistemului se mișcă. Că dosare importante pe corupție, pe delapidări, pe trădare de țară se apropie de o finalitate. Sunt voci care spun că dialogul a avut loc cu ministrul Justiției.
– Am văzut acele voci, dar eu am puțină încredere în ceea ce spune domnul Nagacevschi. Evident că domnul Litvinenco trebuie să ne spună, dar eu nu exclud că conversația a fost extrasă și ulterior, manipulate imaginile și schimbat conținutul.
– BCS a anunțat că va înainta moțiune simplă împotriva domnului ministrului. Veți vota pentru ea?
– Evident că nu.”
VASILE GRĂDINARU, deputat PAS : „Sunt niște fake-uri, care sunt îndreptate spre denigrarea domnului ministru pentru a nu continua lupta cu justiția. Toate concursurile au fost transparente, ele au fost filmate, toată lumea a avut acces la ele. Totodată, nu au fost contestări pe aceste domenii și respectiv apare întrebarea de ce tocmai acum când a fost declarat război deschis hoției apar aceste întrebări și nu atunci când a avut loc concursul.”
Deputații Partidului „ȘOR” au boicatat din nou ședința Parlamentului. Contactată de TV6 pentru o reacție la acest subiect, deputatul Reghina Apostolova ne-a spus că conform valorilor europene, promovate de PAS, în statele europene după așa caz, ar fi urmat demisii de onoare.
REGHINA APOSTOLOVA, deputat PP ”ȘOR” : „Noi punem la îndoială că asta este fake. Cu atât mai mult că sunt oameni care au confirmat discuţiile cu Litvinenco. Noi considerăm că asta este semnătura actualei puteri. Toate consursurile, licitaţiile le câştigă cei din PAS şi asta nu este un secret pentru nimeni. Dacă el într-adevăr este un om cinstit şi dacă avea simţul civic, de azi îşi dădea demisia.”
Iar într-un comunicat de presă formațiunea susține că singura soluție de a salva Moldova de crize este dizolvarea acestui
Parlament și organizarea alegerilor anticipate. ”Cetățenii o duc din ce în ce mai greu, din cauza actualei guvernări, inclusiv a majorității parlamentare a PAS, care este formată dintr-o adunătură de incompetenți, ale căror scop este să distrugă țara”.
De cealaltă parte, reprezentanții puterii susțin că deputații Partidului ”ȘOR” se ocupă de prostii.
RADU MARIAN, deputat PAS : „Trebuie de redus salariile la oamenii aceștia. Ei trebuie să vină la lucru. Nu este corect să stai și să primești salarii degeaba din banii oamenilor ca să te ocupi de prostii și să faci provocări și destabilizări. ”
Miercuri, conturile oficiale de Telegram ale președintelui Maia Sandu și ale vicepremierului Andrei Spînu au fost sparte, fiind publicat un mesaj care conținea un link. Accesat acest ducea spre chatul ministrului justiției Sergiu Litvinenco în care oficialul poartă discuții, inclusiv cu alți demnitari. Unele dintre conversații se referă la numirea șefului Procuraturii Anticorupție, în altele este descris modul în care membrii Consiliului Superior al Procurorilor ar primi instrucțiuni de la Litvinenco cum să voteze. În reacție, Litvinenco a scris pe Facebook că așa-zisele „discuții” care circulă în spațiul public și care aparent ar fi de pe canalul meu de Telegram, sunt un fals ordinar. Scopul acestui fals este să deturneze atenţia publicului de la problemele reale cu care se confruntă grupările criminale din RM şi legăturile lor cu serviciile străine.