Procuratura Generală s-a autosesizat și va investiga atacurile asupra canalelor de Telegram ale președintelui Maia Sandu, vicepremierului Andrei Spînu, dar și scurgerea corespondenței din Telegram a ministrului Justiției Sergiu Litvinenco. Despre aceasta ne-a declarat procurorul responsabil de comunicare al Procuraturii Generale Violina Moraru. Între timp, fostul premier Ion Chicu și judecătorul Victoria Sanduța au cerut demisia ministrului Justiției și anchetarea lui în dosare penale. Totodată, cei doi afirmă că, Sergiu Litvinenco ar trebui să plece din funcție pentru lipsă de integritate. Ministrul nu ne-a oferit un comentariu, însă a scris pe rețelele de socializare că discuțiile sunt un fals ordinar.
Procuratura Generală a confirmat pentru TV6 că atacul cibernetic a devenit subiectul unei anchete penale. În dosar, faptele vor fi cercetate prin prisma prevederilor legale, iar investigaţiile vor fi efectuate de PCCOCS, care va veni ulterior cu detalii pe marginea cazului, a precizat instituția, fără să ofere alte informații.
După ce mai multe conversații private, care ar fi fost atribuite ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, pe Telegram, au fost făcute publice pe un site nou creat, fostul premier al țării Ion Chicu, a scris pe Facebook că ministrul trebuie să fie arestat și diferit justiției pentru gravitatea crimelor comise de acesta. El menționează că ”Mai multe persoane au confirmat autenticitatea corespondenței publicate, iar infracțiunea de sechestrare a procurorului general Stoianoglo, de fabricare a dosarelor penale oponenților politici sau de trucare a concursurilor publice – nu lasă instituțiilor competente ale statului nicio posibilitate legală de a lăsa fără reacție aceste infracțiuni.” Politicianul a mai scris că în cazul mușamalizării acestui caz de către instituțiile statului va ieși la proteste.”
Iar magistratul Victoria Sanduța s-a declarat „ profund indignată de conversațiile ministrului Justiției, cu privire la aranjarea concursului pentru funcția de șef al Procuraturii Anticorupție. În asemenea caz, în statele europene urmau niște demisii de onoare. Da de unde onoarea, ia-o de unde nu-i. În așa caz, solicit public demisia ministrului Justiției pentru lipsă de integritate. ” Am solicitat ministrului să ne ofere un comentariu la acuzații și să ne spună care este poziția sa la acest subiect, dar nu am primit un răspuns. Am telefonat de mai multe ori, pe parcursul zilei, la secretariatul ministerului, dar am fost direcționați către serviciul de presă al instituției. la numărul purtătorului de cuvânt al instituției Maria Perțova nu ne-a răspuns însă nimeni.
Pe Facebook, Sergiu Litvinenco a scris, miercuri, cu referire la contul spart că „Așa-zisele „discuții” care circulă în spațiul public și care aparent ar fi de pe canalul meu de Telegram, sunt un fals ordinar. Scopul acestui fals este să deturneze atenţia publicului de la problemele reale cu care se confruntă grupările criminale din RM şi legăturile lor cu serviciile străine. Vă aduc aminte că nu este pentru prima dată când hoţii au folosit cele mai murdare minciuni şi înscenări, şi chiar avem demarată o anchetă, recent, în acest sens, mai spune Litvinenco. ” Tot pe Facebook, fostul director al Inspectoratului Național de Probațiune, Andrei Iavorschi, care figura în chatul ministrului, a scris că discuția cu Litvinenco este autentică: ”Nu știu la ce falsuri se referă ministrul justiției, dar din conversația ce o am avut-o e veridică 100 la 100”, a scris el.”
Și fostul ministru al Justiției, Fadei Nagacevschi, a confirmat pe Facebook veridicitatea discuțiilor cu actualul ministru al Justiției „ Consider că în spatele acestor interceptări stau grupuri criminale ce au acces la măsurile operative de investigație. Din câte cunosc, asemenea utilaj pentru interceptarea discuțiilor de pe rețeaua Telegram îl deține doar MAI. ” Deputatul PAS, Virgiliu Pâslariuc declară însă că „ textul care îi este atribuit nu-i aparţine.
Am şi dovada!. Prin urmare, este un fals ordinar şi manipulare crasă. Acum trăiţi cu asta!”, a scris el pe Facebook. Precizăm că, miercuri, mai multe conversații private atribuite ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco, pe Telegram au fost făcute publice pe un site nou creat. Potrivit administratorilor portalului online, care nu-și divulgă identitatea, aceasta ar fi „cea mai mare scurgere de corespondență privată a oficialilor de rang înalt din Republica Moldova”.
Pe site se anunță că în perioada următoare vor fi publicate și alte discuții ale altor oficililor din țară. Miercuri, premierul Gavrilița a anunțat că profilurile de pe reţele de socializare ale unor demnitari au devenit ţinta atacurilor cibernetice și a cerut măsuri suplimentare pentru securizarea conturilor din social media ale membrilor Executivului.
Președinția și vicepremierul Andrei Spînu au confirmat că le-au fost sparte conturile de Telegram și au declarat că ultimele informații postate sunt false. Am solicitat Procuraturii Anticorupție și celei Generale să ne ofere un comentariu la acuzațiile aduse în adresa lui Litvinenco și în legătură cu discuțiile potrivit cărora concursul în care Veronica Dragalin a venit la șefia Procuraturii Anticorupție nu ar fi fost echidistant, dar solicitările noastre au rămas fără răspuns.
Cu referire la respectivul concurs, Dragalin a declarat că procesul prin care a mers spre funcțiea de șef al Procuraturii Anticorupție fost unul cu participarea a cinci persoane independente, inclusiv din alte țări, care au luat decizia finală, după ce ea a obținut cel mai mare punctaj.