Prețurile de consum vor continua să crească, iar inflația anuală va atinge nivelul maxim în trimestrul patru al acestui an, în care intră lunile octombrie-noiembrie-decembrie. Banca Naţională a prezentat prognoza ajustată a inflaţiei. Anterior, BNM a presupus că inflația anuală va atinge nivelul maxim în septembrie-octombrie, după care va începe să scadă.
Banca Națională a Moldovei menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul de 21,5 la sută anual. Aceasta a fost stabilită la începutul lunii august, când BNM a majorat rata precedentă cu 3 puncte procentuale.
Se mențin şi ratele de dobândă: la creditele şi depozitele overnight, la nivelul de 23,5 şi, respectiv 19,5 la sută anual. Comitetul executiv al Băncii Naționale a adoptat hotărârea în cadrul ședinței din 8 noiembrie.
Deși Banca Națională a declarat că a luat această decizie pentru a încetini creșterea prețurilor de consum, riscurile de înaintării inflației rămân în continuare ridicate. Potrivit BNM, rata anuală a inflației a crescut până la 34 la sută în septembrie, sau cu 2,2 puncte procentuale față de iunie curent. Printre factorii majorării se evidențiază criza energetică şi creșterea cotațiilor la resursele energetice, cu efecte asupra prețurilor de consum. Deprecierea leului față de dolarul american a generat presiuni suplimentare, notează experții Băncii Naționale și prognozează că inflația anuală, în trimestrul IV al acestui an, va atinge nivelul maxim, apoi va schimba traiectoria în diminuare. Dar în intervalul de variație 5 procente +/-1,5 la sută rata anuală a inflației va reveni doar peste aproximativ doi ani, se spune în comunicatul de presă al BNM.
Conform previziunilor anterioare ale BNM, inflația anuală urma să atingă nivelul maxim în trimestrul al treilea al acestui an, după care era de așteptat să scadă.
Analiza actuală a Băncii Naționale constată că prețurile de consum din țară vor crește în continuare, inclusiv din cauza unei recolte agricole mai scăzute din acest an, a prețurilor ridicate la produsele energetice importată, războiului din Ucraina, ajustării tarifelor la gaze naturale și la serviciile conexe, şi din cauza indexării pensiilor și creșterii salariilor. „Riscurile și incertitudinile prognozei rămân ridicate”, se spune în analiza BNM.