Poliția a anunțat rezultatele perchezițiilor desfășurate în această dimineață la Bălți, Chișinău, Drochia și Ungheni. Potrivit oamenilor legii, opt persoane sunt bănuite într-un dosar privind pregătirea dezordinilor în masă, începând cu 18 septembrie și până în prezent. Totodată, poliția anunță că a ridicat 380.000 lei, care ar fi fost acumulați din activități ilicite, dar și alte probe. Într-un comunicat de presă, Partidul Politic ”ȘOR” semnalează că este ținta unei campanii de hărțuire și intimidare prin percheziții ilegale, care au scopul să-i izoleze și să-i reducă la tăcere pe cei care manifestă o atitudine critică față de puterea actuală și au capacitate de mobilizare a cetățenilor.
https://youtu.be/aOZi8e5mOcI
Într-un comunicat de presă, poliția anunță că cele opt persoane bănuite, dintre care două femei, au între 23 și 41 de ani și sunt cercetate pentru faptul că, contrar Legii cu privire la întruniri, ar fi întreprins acțiuni de pregătire a dezordinilor în masă, care vizau inclusiv transportarea din diferite regiuni ale țării în Chișinău, a mai multor persoane, în special tineri cu o constituție atletică a corpului, printre care și unii anterior condamnați, și nstigați să comită noi infracțiuni și ilegalități. Totodată, oamenii legii anunță că aceștia ar fi fost cooptați în vederea opunerii rezistenței violente față de poliție care asigură ordinea publică, la manifestațiile preconizate în perioada imediat următoare.
”Printre bănuiți se regăsesc și persoane care aveau și rolul de identificare a angajaților din poliție, care asigurau ordinea publică la proteste, ca să-i intimideze și discrediteze. În ceea ce privește alte roluri în cadrul grupului criminal organizat, acestea țineau de racolarea persoanelor care să participe la destabilizări”, se precizează în nota emisă de poliței în care se mai spune că oamenii legii au ridicat și 380.000 lei, care potrivit poliției ar fi urmat să fie folosiți pentru recrutarea, organizarea, transportarea și remunerarea persoanelor instigate spre implementarea acțiunilor de dezordine în masă.
Reprezentanții Partidului ”ȘOR” susțin că percheziții au avut loc la și la președintele raionului Orhei, Dinu Țurcanu, unul dintre organizatorii protestelor antiguvernare. Acest lucru a fost confirmat și de avocatul său.
VADIM BANARU, avocat: „Astăzi dimineață, au fost efectuate percheziții la domiciliul domnului Dinu Țurcanu, președintele raionului Orhei. Ulterior, la PCCOCS i s-a atribuit o calitate procedurală. Este o cauză penală ce vizează pregătirea dezordinilor în masă. Au fost efectuate acțiuni de urmărire penală, audieri, după care domnul Țurcanu a fost eliberat și nu a fost reținut. Clientul meu vina nu-și recunoaște. Cu date detaliate voi reveni pe parcurs”.
Am încercat să luăm legătura cu Dinu Țurcanu, dar acesta avea telefonul deconectat. Ulterior, poiția a publicat și un colaj secvențe video și audio, montate pe fundal muzical, ale presupuselor persoane implicate vizate în acest dosar.
Într-un comunicat de presă, Partidul ”ȘOR” susține că sute de reprezentanți ai instituțiilor de forță participă la o amplă acțiune de intimidare, la nivel național, pentru a împiedica lumea să iasă la protestul de duminică.
”În condițiile în care au văzut că așa-numitul dosar al finanțării ilegale împotriva Partidului „ȘOR”, fabricat la comanda directă a Maiei Sandu, nu dă rezultate, iar protestele capătă o amploare din ce în ce mai mare, guvernarea a decis să schimbe capetele de acuzare. Prin urmare, au fabricat, peste noapte, un nou dosar și anume „pentru pregătirea dezordinilor în masă”. „Dezordini în masă” sunt, în accepția lor, protestele pașnice și legale, care au loc în Chișinău și la care cetățenii Republicii Moldova își exprimă public nemulțumirea față de modul dezastruos în care PAS guvernează țara”, precizează formațiunea în comunicat.
Partidul politic semnalează că este ținta unei campanii de hărțuire și intimidare prin percheziții ilegale, care au scopul să-i izoleze și să-i reducă la tăcere pe cei care manifestă o atitudine critică față de puterea actuală și au capacitate de mobilizare a cetățenilor. În context, anunță că opt reprezentanți ai Partidului „ȘOR”, reținuți, miercuri, în urma perchezițiilor efectuate la sediul central din capitală, ar fi reținuți abuziv, iar trei lideri locali sunt plasați în
Penitenciarul 13. Alte 17 persoane sunt președinți de organizații teritoriale, care se află în arest la domiciliu, iar în cazul a trei persoane a fost aplicat control judiciar.
Am încercat să obținem o reacție de la reprezentanții poliției la aceste acuzații, dar șeful Secției Comunicare și Protocol al IGP, Diana Fetco, nu ne-a răspuns la telefon. Nu a răspuns apelurilor noastre nici șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu. Am solicitat un comentariu și de la Președinție la acuzațiile Partidului ”ȘOR”, dar reprezentanții instituției nu ne-au oferit, deocamdată, un răspuns.
Anterior, președintele Maia Sandu a afirmat că statul va respecta dreptul cetățenilor de a protesta pașnic, precizând că nu trebuie admise provocări.Totodată, șeful statului a spus că în timpul protestelor din 16 octombrie, organizatorii nu au asigurat desfăşurarea manifestărilor în cadrul legal, odată ce poliţiştii au descoperit mai multe obiecte interzise la protest. Anterior, președintele Maia Sandu a afirmat că statul va respecta dreptul cetățenilor de a protesta pașnic, precizând că nu trebuie admise provocări.
Totodată, ea a declarat că Partidul ”ȘOR” organizează proteste din cauză că nu dorește înfăptuirea reformei justiției. Purtătorul de cuvânt al fracțiunii PAS, Adriana Vlas, ne-a scris întrun mesaj că declarațiile Partidului ”ȘOR” sunt aberații, ca întotdeauna.
Deputatul PAS, Radu Marian a declarat după protestul din 30 octombrie, într-o postare pe Facebook, că le mulțumește oamenilor legii pentru că nu au admis violență și destabilizare la manifestația din capitală. El spune că cetățenii apreciază efortul forțelor de ordine care au acționat profesionist și că gruparea hoției și războiului a încercat să creeze haos, dar nu le-a reușit. Nu au nicio șansă. Oamenii Republicii Moldova vor liniște și pace în țară, a precizat atunci acesta.
Precizăm că, joi, președintele Partidului ”ȘOR”, Ilan Șor, a anunțat că, duminică, ora 14:00, în fața Președinției, va avea loc o nouă acțiune de protest împotriva guvernării. Ultima manifestație a formațiunii desfășurată, duminica trecută, în centrul capitalei, s-a ales cu îmbrânceli între participanți și forțele de ordine, dar și cu mai multe rețineri. Printre cei duși la Inspectorat au fost și liderii protestului.
Este vorba de președintele și vicepreședintele raionului
Orhei, Dinu Țurcanu și Victor Perțu, primarul municipiului Orhei Pavel Verejanu, consilierul mucipal al Partidului ”ȘOR”, Valeri Klimenko și primarul de Taraclia, Veaceslav Lupov. Acesta a fost condus la poliție, după ce ar fi ajutat oamenii legii să rețină un provocator. Ulterior, potrivit lui Lupov s-a constatat că a fost dus la poliție în urma unei neînțelegeri.
Marți, 1 noiembrie, șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu a spus pentru TV6 că în ziua protestului din 30 octombrie, 80 de persoane au fost documentate pentru huliganism, ultragiere și intenții de destabilizare. Totodată, ei au precizat că peste câteva ore, liderii protestului au fost eliberați. Potrivit organizatorilor, la acțiune au participat peste 65 de mii de oameni, poliția vorbește însă că ar fi vorba de 3800.